Lacrimile Toamnei,

Curg lacrimile Toamnei, mai mult din Cer  dar și din ochi,

Sporadic norii scutură frunzișul, cad frunze galbene și cele verzi,

Se țin de frică-n pețioluri, e poveste fără veste un basm cu teamă de deochi,

Așa-i Natura năpârlește în Anotimp prevestitor, că-în Primăvară iarăși crește,

În rod verdeața ce vestește viață pentru viitor, un an cu binele ce-l vezi.

Cât despre lacrima umană, de mii de ani ea curge-n râuri, când omul peste om omoară,

Vestind mereu cumplita Iarnă, și-o dușmănie, milenară.

Așa că plângeți fără frâuri, de foame și de sărăcie. Că ați adus asupra Țării aceste neguri de stihie

Prin votul nostru fără minte să plângem de putem, „cuminte”,  oricum sfârțitul e-n Morminte.