Abisul...

Am să-mi pierd mintea-n Abis în ziua-n care nu am scris,

Dulce clipă de pieire zbor învolt spre nemurire.

Duhul, zbor în multe trepte către Stelele-înțelepte.

Boț minuscul de conștiință, prins spiralei de știință.

Universul plin de sensuri, Infinitul, ne-înțelesuri!

O gândire  un microb, nu strică Marelui Job.

Pe Pământ rămâne trupul, lutul greu și începutul.

Nici în Stâlpi sau pomenire nu mai există iubire.

Eu un norușor de carte, voi mai poposi pe Marte

Și apoi voi fi o Stea, în uitata peruzea.