Între Cer și Pământ.

Din omenie, pace și credință, îmi iau izvorul minții din Cerul necuprins,

Dar sfărm în pumn țărâna în buna mea cuviință, că viața mai există acestui Paradis.

Că-n Ceruri e o altă limpezimea cea de stele și fără de dorință din încălzirea Terrei nu mai există vis.

Păcatul ne petrece minciuna-o vate vântul, deplină neputință, ne răscolim Naturii din dorul de abis.

Eu sper ca dintre stele, de dincolo de Lună, să vină vântul cosmic în ultimă scăpare,

ă vină izbăvirea pentru o Viață bună, că om ucide omul, trăire muritoare.