marți, 26 martie 2013

                               Nebăgarea de seamă.
   Pe nebăgare de seamă România a ieșit destul de bine din criza economică, venită ca o năpastă pe calea vânturilor rele, atlantice.Pe nebăgare de seamă pentru minunata noastră opinie publică, preocupată exclusiv de făcut avere, unii în detrimentul celorlalți. Se băgau însă de seamă urletele opoziției stăpână pe cea mai mare parte din mass-media, grevele parlamentare plătite, toate pentru a sugruma liniștea fragedă a unui abia încropit ”stat de drept”.
   Pe nebăgare de seamă au intrat în țară, via U.S.L. bani negri aduși de Vifor, dinspre Stepa Rusă și ciolaniada a ajuns horă națională. Într-o lună forța rece a acestui vânt a zburat acoperișurile celor trei puteri ale Statului Român, legislativă, executivă și judecătorească. Băsescu alerga de la țăruș la țăruș trăgând de parâme să nu i se dărâme cortul. Totul pe nebăgare de seamă! Cine a recepționat S.O.S.-ul devalizării leului, al creșterii prețurilor, al blocării fondurilor europene. Într-o veselie sinucigașă, poporul s-a aruncat în mocirla mafiei politice și i-a gratulat cu voturi și pe masă și pe sub masă, că cei care au numărat voturile prferențial, din ordin sau șpagă, fac parte și ei din poporul amărât, chiar dacă i s-au uns puțin urechile, acum blegite.
   Pe nebăgare de seamă, începând din vara anului trecut a înflorit delicvența și forța interlopă. Cine băgat de seamă că țigănimea și infractorii au ieșit ca smântâna la suprafață, tăind și spânzurând peste tot. Noua clasă mafiotă la putere a reluat ciclul distrugerii Economiei Naționale, începută de F.S.N. Ce mai avem de dat la fier vechi? Păi, Oltchimul, căteva rafinării, hidrocentralele, centrala nucleară, ultimele rămășițe ale colosului siderurgic creeat de Ceușescu și porțile sărmanilor care sunt din metal. 
   Între timp tot pe nebăgare de seamă, samsarii otrăvurilor alimentare nu numai că și-au dezvoltat afacerile oneroase, dar au și promovat în structurile guvernamentale și în parlament. Pe nebăgare de seamă Justiția judecă pe șpagă, face grevă, schimbă și dă afară procurprii și judecătorii integri. 
   Pe nebăgare de seamă, dacă nu ne trezim, ne ducem Dracului!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu