Pe pământ.

     Pe pământ se calcă pașii și de om și și de fiară. Urmele de pași și labe se așează în povară. 

     Greutate-n tina lumii, zăgaz silnic de viață, omul când devine fiară,duce existența-n ceață.

     Animalul, trup eliptic de conștiință și de Duh, nu aruncă doar planeta în nemărginit văzduh,

     Dar sfârșitul, vine sigur, Mama Tera, se va rupe de ființele anoste care simt pentru-a corupe

     Și nemărginita fire a vieții-n Univers, va opri-n sfârșit nostalgic existența în pervers.

     Omule, găndește-ți soarta, că viața e în van, dacă nu gândești ca sfinții, în comportament uman,

      Dacă -n firul viții tale nu e loc pentru vecin, pentru semeni roși de boală și de ură și venin,

      Nu te doare nebunia și viața cu suspin, rupe-ți existența vană, de-omenie și deplin.

      Cine ne-a dat viață blândă și credință-n Dumnezeu, ca să fim acum jigodii cu apucături de Zmeu,

      Doar prostia omenească, multă și fără rușine, umflătura burții pline și îngâmfarea de sine.