Timpul

  De-ar fi timpul împotrivă și s-ar duce înapoi, ne-am naște ca moși în fașă și-am întineri apoi.

  Am sfârși într-o sămânță și am exploda apoi, în ființa ideală printre vaci și printre boi!

  Dumnezeu făcut-a omul și matur și în putere, de ce oare Universul ia celula drept avere?

  De ce oare pus-a Duhul într-un creier de maimuță, ca să prăduiască Lumea de la gât și până-n puță?

  Când Adam găsi în Eva, fericirea în păcat, toată Facerea se duse în pustiu necontrolat.

  Omul deveni o fiară într-o junglă fără vrejuri, ca să facă legi aiurea izvorâte din prilejuri,

  Din prea poftele de trupuri împotriva rațiunii, tămâiați voi preoți hulpavi spre coșciugul națiunii.

  Omul a ajuns în fine, la cuvintele divine, n-are Duh în trupul searbăd, doar un  trup fără rușine

  Și Apocalipsa vine, pe cai albi, sau înger trist, eu doresc să nu mă prindă, ca să văd că nu exist!

  Ca această Lume strâmbă, nu se duce-n paradis, ci în propria-i pieire și în praf ți în abis!