Femeia

Femeia-i o ființă gingașă, o felină, icoană în dorința, poetului din noi,

Dar ce părere are de ea, sultanul bălții, cu mantia de râie, un bulbucat broscoi?

Matriarhatul dat-a  putință de tăgadă, ca fiii cei cu puță să răscolească firea

Și mama să își piardă puterea și impulsul, că nașterea divină ne  face rostuirea.

De-atuncea bădăranii cu mușchi dar fără minte, au umilit femeia în chipuri fel de fel,

Au început războaie, au început să fure, femeia au tradus-o în marfă la restel.

Și astăzi lighioane cu suflete pestrițe, cu crima în artere și creier deșucheat,

Fac din femeie curvă și sclavă-n suferință, trăindu-și desfrânarea în garnisit palat.

Ce spune lumea bună, morala celor mari? Că ființele umile sunt pradă la samsari?

Ea tace și profită se umple de arginți, ce mai contează-n lume un miliard de mame?

Ce mai contează sclavii ce vor murii de foame?