Noi, românii

Noi suntem ai Mioriței și ne tragem din ciobani,

Ne purtăm curați în straie și cuget de mii de ani.

Noi doinim mereu ca frunza, vânturilor din stejari,

Ne-am cinstit mereu ființa din strămoși, să creștem mari.

Noi am păstorit în turme dragoste și dor de plai,

Am fost omenoși într-una și cu mei și cu mălai.

Am trântit o mămîligă și-am stropit-o cu jintiță,

Pentru oaspeții de treabă, pentru orișice ființăț

Dar dușmanii ne-au prins mila și-au venit ca să ne fure,

Am trecut credinței spaima, înfundați într-o pădure.

Dar a timpurilor vreme nimeni n-o rostogolește,

Ci doar soarta care omul în credință o cinstește.

Ne-au călcat și ne-au luat traiul, valuri de străini haini,

Am fugit luând în lână sanctuare de ciulini.

Astăzi din făloase neamuri, au rămas în munți ciopoare

Care tânguiesc declinul, într-un susur de izvoare

Și plătesc în hâdă dijmă piei pentru jefuitori,

Cei veniți din ceea Lume, să se ghiftuiască-n plin,

Din sudoarea românească și să bea al nostru vin.