marți, 23 iulie 2013

                       Un nou partid, veșnici fripturiști!
   Eu știu că tabletele mele, rareori ajung a fi citite. Dar în lipsa unui jurnal personal, mi-ar plăcea ca peste luni și ani să constat că am avut dreptate. Până acum am avut dreptate.
   S-a lansat un nou partid, P.M.P. Fără fast și fără mare vânzoleală și mi se pare, fără rost. Modestia, dacă nu e vizibil recunoscută, e soră cu prostia. Au luat cuvântul așa zisele personalități care, cu glas moale de pisicuți ce ți se împletesc printre picioare și au tors banalități din Dialectica marxist-leninistă pe o arătură de dreapta. Și-au ales și un mafiot ca președinte. Cică a obținut o căruță de voturi. Cu câte căruțe de mici, sarmale, zahăr, ulei, pui și votcă? Cum a deschis gura a dat damf de bomboane mentolate sau gumă de mestecat, pentru că din cuvinte n-a ciripit nimic.
    Acest partid este mort din naștere sau i-a rămas ombilicul înnodat. N-are slogan. Nu neapărat unul ca cel al U.S.L.,”dreptate pentru noi până la capăt”, dar ceva de cinste și corectitudine, ar fi fost de așteptat. Ideologie, nu. Program economico-social, lipsă.
     Și-au ales ca și P.S.D. un conducător precum cuiul lui Pepelea, de sforile căruia să fie călcată mereu odaia țării în picioare. Precum, o pleiadă de oameni de valoare fac sluj, ca niște cățeluși pe labele din spate și cu limba scoasă în fașa celui mai tembel om politic adus de Dunărea lui Năstase, așa și cei care vor să clădească ceva pe epava lui Băsescu se dau de-o parte și așteaptă Calendele grecești.
     S-au creat filiale în județe, primul fiind Constanța, staful lui Mazăre. Eu din păcate, viețuiesc în acest județ și habar n-am ce băiestruci au pus-o de dreapta. Poate haremul Mamaia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu