Viziune

De ce m-aș supăra pe Lume că nu-mi citește delirarea,

Când Lumea  e o baltă-adâncă și poluată cum e marea.

În Marea Neagră, în adâncuri se-așează-o masă puturoasă,

Cam două mii de metri viața e-înlocuită de melasă, 

Iar vietățile subzistă pe-un strat firav de apă clară,

Când mor se putrezesc fatidic în miez de bombă nucleară.

E de ajuns o bulversare a apelor de suprafață,

Ca atmosfera să ajungă la hidrogenul fără viață

Și Bum...! S-a dus planeta noastră cu jumătate de pământ,

Vulcani și ape deopotrivă ne vor trimite la cel Sfânt.

La fel și Lumea decantată în nesimțire și prostie.

Se-așează-n straturi criminale și nu citește poezie.

Ce-i pasă Lumii de viața ce o să vină după noi,

Când își trăiește astăzi clipa și în desfrâu și în nevoi.

Se țin de mână împreună și sclavi și bogătași și regi.

Ce le lipsește? Sigur cartea și darul unei minți întregi.