Timpul

Și Tera îți adună gândirile în minte, o entitate vie își are timpul ei,

Noi, trecători prin lume, am pus măsură ceasul, mileniul e măsură, măsură pentru zei.

Pământu își măsoară inteligența-n ere, când vietăți feroce îl seacă la ficați,

Se scutură puternic, bufnește cu vulcanii, îneacă în maree popoare de ratați.

Viața ancestrală, bazată pe celulă, a devenit enormă în devorări de viu,

Când mii de dinozauri, mai grei decât cojocul, amenințau să facă di mlaștină, pustiu,

Zeița cea albastră și-a invocat strămoșii să-i dea o vindecare plouând meteoriți,

S-a repezit ușoară spre-o nouă existență, dar tot cu animale în chip de paraziți.

Azi omul e suprema ființă care roade din cele șapte straturi ce întrețin viața,

Deși i se dă girul de-a fi rațional. Ne-am înmulțit aiurea și-am inventat piața,

Consum, destrăbălare și perforări supreme,

Oare ficatul Terei, mai are ceva vreme?