Armăsarul

Un armăsar, pe grindul Letea, ridică bustul maiestos,

Amușinând în vântul zării pericole sau armonie,

O mică herghelie-n spate mănâncă din rogoz stufos,

În liniștea pădurii rare, încremenită-n simfonie.

I se rersfiră coama-n briză, pe frunte-i cade-un smoc de păr,

Pe ochii rotunjind voință, curaj și vis de libertate,

Dar vor veni veterinarii ce iau viața în răspăr,

Cu chef de simțuri carnivore, avizi de-averi neașteptate.

În Lumea asta-atât de crudă, poți să-l înfrunți pe Dumnezeu,

Dar nu poți înfrunta prostia celor creați să țină viață,

Nu poți lupta cu nesimțirea crescută-n os de derbedeu,

Când cei mai mulți ne sunt maimuțe și reversează în piață.