Da

Pot să spun cuvinte ”prime”, într-un șir fără sfârșit,

Port în sânge-atâtea rime și în minte-un infinit.

Aș fi vrut să dau lumină în angoasa Lumii noi,

Nici- o vorbă n-are vină, mestecată în noroi.

Pentru creștere de oameni, pentru creștere de prunci,

Dumnezeu hulit-a fameni și ne-a dat ”zece” porunci.

Eu, acced la sensul firii și vreau omul semizeu

În păcatele iubiri și virtutea lui Teseu.

Aș deschide al Pandorii labirint de devenire

Dac-aș ști cheia comorii veșnicei vieți ”gândire”.