Moartea.
Ca dorobanț visam mereu să mor de-o moarte iute,
De glonț, de schjă de obuz, alică pentru ciute.
Ca viu acum nu mai visez o moarte decorată,
Ci un sfîrșit obedient ca orice om de gloată.
Voi deranja cu boli ce vin copiii și nepoții
Și nu se știe de-oi pieri, în liniștile nopții.
Fără blestem și văicăreli și fără lumânare,
Să ușurez plimbarea mea pe ultima crare.
Și cum doar duhul pleacă sus și jos rămâne hoitul,
Aș vrea să n-aibă ce plimba cotegiul ducând mortul.
Aț vrea ca-n urma mea din bani să nu se umfle-n burtă,
Cei ce vor face monument în loc de-o simplă iurtă.
Că din șărână ne-am născut, primirea ei e sfântă,
Când dai eternității trup, în cer îngerii cântă.