Nostalgic prezent.

Ies cețuri din morminte, aburi din gropi comune.

Sunt suflete în umed al oștilor străbune.

Se condensează-n lacrimi pe frunzele perene,

Urmașa națiune dispare în ființă ucisă de cangrene.

De două generații cu vânt pustiu în minte,

Părinții și copii și-au rătăcit cuvinte

În haosul de pofte, destrăbălări meschine,

Nu mai primesc povețe, n-au cui să se închine.

Și ce mare minune că brațele vânjoase

Muncesc mai pe degeaba cu bolile în oase

Pe Țărmuri, reci străine uitând ițarii, ia,

Le sunt flămânzi copii acasă-n România.

O țară mafiotă vânută la mezat,

Nu-i vina poftei Lumii, popor needucat.