Uitarea.

Uitarea șterge râul din memorii, coșmarurile fricii și simțirii,

Minciuna furtului de prin podgorii și alte rele-n zisul amintirii.

Uitarea e o liniște parșivă când pildele din golul de bun simț,

Îți dă în somn angoasă maladivă, că n-ai fost om și nicidecum un prinț.

Uitarea-i simplă plagă de istorii trăite-n drumul fulgului pe ape,

Ce n-au pătruns, un țipăt de prigorii, în dragostea și mila de aproape.

Durerea de uitare nu vine nechemată când traiul tău a zămislit păcala,

În tropăirea vieții nechezată, fentând învățătura ce-o dă școala.

Cei fără slovă uită mai întâi, e-atât de mică punga amintirii,

Că n-are faptă dacă pleci, rămâi, spirala devenirii omenirii. 

E superpopulată-n van Planeta, glagoria se duce pe pustiu,

Inteligența Ei rămâne spartă, multiplicată haosului viu.

Apare tineret cu băț în mână, de steaguri și pancarde de dorinți,

Copii ce n-au istorie în vână și nici o îndrumare din părinți.

Ce-i voia lor? Să pice abundență din plopii înclinîndu-se în vânt

Și fără muncă, fără penitență să ptrindă în destrăbălări cuvânt.

De mi de ani s-a întocmit morală și în religii s-a tocmit un Om,

Acum ne-ntoarcem făă de scofală spre maimuțica agățată-n pom.