Furie postumă.

            Așa ar fi gândit și Eminescu!

Parlamentaru-i vită, împunge sau gândește,

Urmând umil stăpânul, la moale și la rece?

Cînd fluieră stăpânul, ridică două deșete?

Convins că nu-i oprobiu pe cale a-l petrece.

Nu poate da dovadă vieții în conștiință.

Nu ai copii, ai loaze preadîncite-n droguri?

Care-n blestemul Firii să dea bună cuviință,

În mintea ta caducă, în pofta ta în smoguri?

Ne râcâie urechea aplauze de copite

Și Dracul are palme din piele tăbăcită,

Când zgândără păcatul în minți pre-rătăcite,

Făcând din om de faimă o prea-umilă vită.

Cei ce gândesc sunt spumă, dau cerul spre înalt,

Dar prea puțini în turma cu rumegări în burtă,

Voința lor se calcă în pofta celuilalt

Ce poartă multe coarne-n existența scurtă.