Securitatea, scurtul drum, spre prosperitate și putere.

    Regimul comunist și Ceaușist s-a bazat pe o mare masă de securiști ca legiști și susținători ai sistemului. Pe lângă ofițerii de securitate, unii îndoielnic promovați ca satrapi, sistemul cuprindea șefi din miliție, din armată. din uitățile economice și Justiție, aleși pe sprânceană și retribuiți suplimentar. Mai erau și membri P.C.R. cu conștiință socialistă care deveneau informatori de frica sărăciei, pentru ei și familiile lor. 

      După Decembrie 1989, securiștii cu sechele și anticrist s-au retras de frica urii populare. Dar nu oricum, ei dețineau informațiile și efectul de oportunitate a acestora și bătrânii au proliferat în tinerii urmași și finișori care să le țină spatele. S-au organizat astfel găști, clanuri și mafii, conclavuri locale

de putere cu înaintași în mediul politic și infrastructură de comandă absconsă. Domeniile de acțiune erau bine gândite pentru profit imediat. În timp ce sub Iliescu nu exista decât preocuparea pentru susținerea lui politică, securiștii vechi și noi închideau fabrici și uzine, decopertau armata de forța ei de reacție și pegăteau trimiterea Avuției Naționale la fier vechi, Securiștii și milițienii recidiviști au pus bazele clanurilor interlope ca paravan de jaf și criminalitate. 

      Când au sesizat că România se îndreaptă prin supremația altor servicii de inteligens externe, s-au adaptat la găinăriile de tip ”să prostim prostimea” prin Caritasuri, F,N.I., jafuri imobiliare și de retrocedări. Apoi au înființat S.R.L.-uri de Pază și Protecție, adevărate rețele de control economic și social și de presiune pe încălcarea legii de către cei controlați. Securiștii n-au mâncat usturoi deci nu le miroase gura dar răsuflă parfum de destrăbălare din gura lui Coldea, cu acoliții lui Ghiță, Ponta, Kovesi, Pescariu, Oprea, Ambasadorul și urmașul său Helvig și chiar păpușa prezidențială.