Oglinda.

Aș umple țara de oglinzi cu suprafețele perfecte,

Când vine omul spre argint să-și vadă ploaia de defecte.

Oricât suim cu capu-n nori să vânzolim în gînd văzduhul,

Pământu-i plini de muritori și cei mai mulți săraci cu duhul.

Ei n-au nevoie de oglindă, în ea nu vezi înaintare,

Nici clipa n-o trăiesc în vise ci doar pe loc în desfătare. 

Se iscă din senin furtună, trosnesc în ceruri șerpi de foc

Și ei își văd de-a lor arvună, își fură pielea la soroc.

Când fluieri vânt în loc de gânduri nu ești înfrigurat de teamă,

Nici dărâmat, strivit de stâncă nu crezi c-ai dat vieții seamă. 

Cei ce se uită în oglindă și-și văd defectele, urâtul

Sunt Făt Frumoșii omenirii ce prind în viitor trecutul.

Se tem de răul în spirală, dar cui s-o spui, cine ascultă,

Scuipați savanți cu tot zăduful de Lumea lumilor, incultă.