Recunoștință.

Recunoștința neamului e-o cârpă ruptă din ismene, 

Din cea mai selenară parte, umplută patimii din lene.

Oricât ai încerca trăirea îtru morala unui vis,

 În jurul tău sunt voci de sfadă, să nu ajingi în Paradis.

Nu în deplină senectute, cu binele ce l-ai făcut.

Ci doar  în bârfele perene a celor ce n-au priceput

Că omul bun sfințește lcul, dar nu e sfânt de-amvon sfințit,

Ci doar o pildă de prostie în sufletu-i neliniștit.

Prefer să mor uitat de soartă, într-o poiană de boscheți,

Decât să sufăr în tăcere trădările celor deștepți.

Ce-i viața gâzelor de bine, furnici și fluturi și albine,

Cînd dintr-o simplă stropitură, hapsânul om le ”face bine”?