joi, 14 decembrie 2017

                              Fisco total.
         Decesul regelui Mihai, ultimul rege al românilor și un om care trebuia să rămână în istorie cu rele și cu bune, în memoria acestui popor, a demontrat încă o dată că suntem o șară de lumea a IV-a. Uitat în ploaie în fața bisericii și singur în biserica din Osbone, părea un prăpădit abandonat. În caest timp. penibila Casă regală alerga pe culuoarele puterii pentru peșcheș, Eu am mai avut premoniții care s-au adeverit întocmai. Mi se pare că cele două Dude, duda cu pix și ochi albaștrii (parol) și custodele coroanei au ascuns de mult timp trecerea în neființă a regelui în scopul de a obține stipendiile promise de Dragnea și Tăriceanu. Similar situației în care un boschetar și-a ținut sora moartă în casă pentru a-i bea pensia.
        O asemenea personalitate, acceptată de popoul său ca fost rege  nu se putea să nu fie, la moarte adus imediat în țară cu onorurile de rigoare. Și apoi, nimeni nu se întreabă ce se află în sicriul bătut în cuie și cu tot felul de steguri și cârpe pe deasupra. Dacă în raclă se află un cățel? Și când o fi la moaște, pupăm oase? Acum  o sută de ani Lenin a fost îmbălsămat și pus în sicriu de sticlă și-l vedem și azi în Mausoleu. În secolul xxi se ăngroapă regii pe furiș? 
       Păcat de toate balele care se scurg pe micile ecrane, prin care tot felul de neaveniți deplâng moartea regelui. Nu vă vine greață când comuniști notorii deplâng moartea Monarhiei, alți agitatori comuniști, tocmiți și plătiți țipă că ”Monarhia salvează România”. Cîtă mizerie! Și acestă Țară și acest popor îndobitocit de incultură și lene  își merită soarta. Buruieni semeni, buruieni culegi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu