miercuri, 20 decembrie 2017

                     Idioțenia Lumii.
     E normal ca oamenii să devină din ce în ce mai idioți în timp ce inteligența artificială ocupă terenul. Luând în considerare cantitatea de inteligență și cunoastere a Planetei Pîmânt devine normală o disipare a gândirii în miliardele de primate care trăiesc de pe azi pe mâine aproape de regnul de origine, Adică cel animal. Ni se pierde graiul și o dată cu el orizontul cunoașterii și bunei cuviințe. 
       Pentru a stăpâni Pământul, aleșii lui Dumnezeu au încercat de-a lungul Istoriei nenumărate rețete de conviețuire umană, toate bazare pe conflicte și războaie. De lupte între credințe și ideologii ucigașe sau sinucigașe. În momentul de față omnirea, cu toată explozia intercomunicațiilor devine din ce în ce mai idioată înmulțind în progresie geometrică dobitocia. Adică indiferența față de devenire, de viitor. Vulgul se încoroneză din ce în ce mai mult în puterile Lumii și pe zi ce trece ne dăm seama că lucrarea Diavolului e superioară puterii lui Dmnezeu. Avem Mar Puteri Mondiale puse pe distrugere, Distrugerea mediului prin industrializare și distrugerea omului prin războaie în profitul Complexului Militar Internașional. Numai Universul cu puterea lrgilor lui ne poate spune dacă noi oamenii vom putea transfera deplin gândirea în siliciul C.I.P.-urilor și putem asigura până la Apocalipsă, nemurirea gîndirii și grandorii unor animale jertfite pentru viața gândului în împărăția lui. 
       SU.A. se scufundă și va dispărea repede sub tutela celui mai mare idiot din toate timpurile ales președinte de șopârlele din deșerturilor. Rusia se chinuie sub picamerul lui Putin să mai ciufulească ceva fără sens. Singura putere echlibrată din Lume, e drept cu șmecherii, conform prezicelir lui Nostradamus rămâne China. India țși vede de aradisul ei numit Junglă.
     Noi. o turmă fără păstor, în care berbecii fără sămânță se dau grași și potenți ce să mai așteptăm de la invazia analfabeților la butoanele de comandă ale ultimelor blesteme privind dispariția unui poor care a creat Europa acum 8000 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu