Viitorul... 

Viitorul Omenirii, o himeră sau un vis,

Din moment ce crești în haos tineretul în poscris,

Nu mai au copiii Lumii, nici credință nici respect,

Uită nașterea Divină, laptele din sfârc de piept.

Orice turmă de primate, orice clan de animale

Își duce-n instinct speranța să-li țină puii pe cale

În respect cu Legea Firii, invocând perenitatea,

Să existe cât Sfârșitul, asta este libertatea.

Legile necunoscute, Pronia venind din Ceruri,

Nu ating prostimea mare infestată-n efemeruri.

Creștem pui în neșriință, pui de om fără concret,

Ore-i rău șau oare-i bine să scăpăm de tineret?

De fapt omenirea-n sumă e prea mare, prea rapace,

Nu-i real să strângem rândul, lipsind puiul de găoace?

Cei tirani fără știință, manevrați de Cercuri pure,

Dau sentințle prin unde, Intenet cu scop de iure,

Îndobitocind popoare, într-o minte tot mai slabă,

Deși creierul cuprinde a luminii dulce salbă, 

Creierul drept consecință, a gândirii ancestrale, 

Nu poate simți trăire oploșită-n  haimanala.