Când vom pieri ca oameni, vom deveni maimuțe!

Când vom pieri ca oameni, vom deveni  maimuțe, milenii de cultură s-au subt din alte țâțe,

Oricât voit-a Domnul să ne sădească minte, conștiință, duh și noimă în animal cuminte,

Lucrarea lui e strâmbă, că animalul Om, e groază în  iubire și virus în genom!

Nu merita Planeta, asemenea termite, care s-o devoreze spunând că dețin minte

Oricum viața curge până izvorul seacă, pustiul e al nostru, că-n inima posacă,

Se împietrește gândul și visul spre mai bine, azi  mi-e destrăbălarea și mâine, după mine!

Ce rost mai are Lumea, să facem iar copii, când seva lor e seacă ieșind din fudulii,

Când dăm perpetuare la cei de-același sex, ce va avea Pământul, viața în index?