Seceta

E secetă pe șesuri, cu apă multă-n dealuri, e secetă-n conștiințe, aride idealuri,

E nesfințită apa ce-a emanat viață și o jertfim pe-altarul tarabei din piață.

Atâte-apocalipse din ere ancestrale, au siluit Pământul în vieți primordiale,

Dar ultima viață dotată-n rațiune, va nimici planeta, sfârșitul e genune!

Nu-mi place rolul silnic al omului ce moare, ce vede mai devreme o ultimă tumoare,

Ce va toca planeta și fără viitor, nepoții noștri galbeni nu vor avea popor!

Până  când cel de Sus-uri și care ne-a creat va hotărâ că omul va fi reagreat,

Nu vom crea o lume cu țel spre infinit, ci doar o oază arsă, murindă în sfârșit