Cer mântuire.

Cer mântuire, dar cui o cer, de ce o vreau?

De ce  să scap de cine mă salvez?

Că n-am păcătuit în crez, 

Ci doar în vorbele pe șleau.

Am avut sigur neamuri păcătoase

Și poate duc poveri de vieți deșarte,

Și vină de ucidere și moarte,

Dar n-am furat nici praful de pe oase.

Și oare ne vom mântui, c-am fost la școală,

Punând ciment într- un castel cu cruce, 

Mai mare ca palatul unui duce,

Un templu uriaș pentru negoț și fală.

De care neam o fi vorbirea sfântă

Neam prost sau pofticios de lux și hulă,

Ce pricopsește lumea nesătulă

Cu haosul minciunii ce-o cuvântă.

De stau un pic și-n gând mai poposesc,

Se mântuie doar neamul preoțesc.