Prostia.
Am ajuns la apogeul prostiri și prostirii neamului românesc. Oasele strămoșilor explodează în pământ galben. După apogeu aurmează declinul și decăderea. Parcă un stol imens de păsări ostile întunecă cerul Pământului. A pădurilor pajiștilor și apelor lăsate de Burebista.
Pe toate posturile de televiziune se toarnă ploaie de zoaie, de incultură, prostie și promiscuitate. Fraților, nu vă mai uitați decât la filme, desene animate și documentare. Altfel o luați razna. vorba lui Isus că ”vor fi fericiți cei săraci cu duhul”, se referă la cei care nu bagă în seamă frământările de devenire a Omenirii și nu participă la luptele de putere sau de sclavagism între oamenii aceluiași trup și aceleiași minte, făcuți la fel de Dumnezeu. Numai că Creatorul, în superficialitatea sa, în euforia sa a creat câte un om și un animal cu chip de om în același timp. Sau mai puțini oameni și mai multe animale după modelul buruienilor care înnăbușă culturile. dacă luați de bun îndemnul meu și nu puneți botul și mintea insuficientă la îndemâna escrocilor, ar bine să vă gândiți și la boicotarea alegerilor. Nu vă mai duceți la vot că nu aveți de ales. Scursuri acide de candidați curg din toate direcțiile și ard speranța.
Ia să-i lăsăm pe mafioți, pe interlopi și reprezentanții acestora să se lupte între ei, fiecare cu clanul lui, cu cumetriile lui, cu neamurile lui. Și așa suntem un poporr pe cale de dispariție. Să-i lăsăm pe infractori să-și asume acestă dispariție. Vor crea lumea lor, legile lor și se vor mânca între ei. Noi să ne vedem de ziua de azi, de ziua de mâine și de viitorul copiilor noștri, în afara politicii și mai ales în afara credințelor impuse.
Vă asigur că vom suprraviețui. Lor o să le bufnească pe nas culoarea roși a banilor mânjiți cu sânge, se vor îngălbeni de atăta aur și vor da în ciroză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu