Votul în Diaspora.

         Toată stima și toată recunoștința pentru toți românii, de pretutindeni. Suflete din sufletul neamului meu, păstrătoare de limbă, tradiții și cultură românească. Însă problema votului ar trebui abordată altfel, logic și juridic. Deși Constituția României, atenție a României dă drept de vot tuturor cetățenilor români, adică persoanelor cu cetățenie română, acest drept poate fi tratat și în altă viziune.

         Spre exemplu pentru alegerile prezidențiale cetățenii români și cu altă cetățenie și cu domiciliul în altă țară ar trebui să participe la urne doar la alegerile din țara de domiciliu. Logic nu poți avea doi președinți. Mai ales că toate jurămintele, angajamentele, contractele acestor cetățeni se fac sub sceptrul președintelui sau monarhului din țara respectivă.

          La fel pentru alegerile locale sau parlamentare, unde domiciliul este hotărâtor. Rămâne problema celor patru milioane de români care se află temporar în străinătate,la muncă sau cu alte probleme și care au domiciliul stabil în România. Acestora le trebuie asigurat dreptul de vot și încă în totalitate. Votul prin corespondență, oricât ar fi de perfecționat, nu asigură dreptul de vot decât spre 50 la sută din românii de peste graniță.

         De ce nu s-ar putea instuționaliza votul prin delegare. Cetățeanul care pleacă în străinătate lasă prrin notariat procură unui membru de familie de gradul I, tată, mamă, soție, fiu sau fiică pentru a vota în loculu său. Dacă la ridicarea drepturilor bănești sau a altor afaceri financiare indiferent de sumă se admit juridic procurele, de ce nu am avea încredere în interesul unei familii. Și financiar soția poate minți spunând că a scos doar o sumă de bani și poate scoate mai mult. cu certurile de rigoare. Se pune problema votului direct, dar cel deturnat prin pomeni electorale sau alte interese, este direct? Neîncrederea nu aduce progres.