Poema viselor...

Nu toți oamenii visează dacă n-au un scop de cale,

Unii văd în somn menirea îndoielilor de șale,

Frica de veridic, stopul gropii dinainte,

Poate-i bine în trăire să nu fi așa cuminte.

Să îți răzvrătești speranța țelul către infinit,

Să-ți așezi în Lume pașii pentr-un glorios sfârșit.

Chir dacă-n nopțile grele vin coșmaruri în tumult,

Când în zori vine lumina ți dai seama că-s demult.

Și în zboruri de petale când apare dimineața,

Îți dai seama vedeniile-au spart ceața.

Și cu ochii către oare încropești acea speranță,

Că viața fără vise e o găoace goală

Și nu visează viul cei ce n-au fost la școală.

Iar cei săraci cu duhul, au vise mai puține,

Credința îi îmbată, credința îi susține.

Dar ei nu prea adu spectrul luminii, curcubeul,

Nu dau speranță Lumii, în ei trăiește Eul.