Trădarea e-n noi!

Trădarea e-n noi, anulări de vieți viitoare,

Rumegare de boi ce-or ieși după Iarnă la soare. 

În cei ce ne-am uns între noi cu-alifii de  putoare. 

În blegeala de mușchi între care doar burta mai doare.

În trântori de stup ce se dau drept un neam de albine,

Ce consumă râzând, miere când nu se  cuvine.

În idioți amețiți de prostia din șoapte străine,

În frați ce-otrăvesc sângele ce le curge prin vine.

În trup de popor virusat până-n monștri de molii, 

Viermișori mai mărunți, chiar tenii dau patimă bolii,

Și noi ca romîni ne-necăm în venin de orgolii,

Nu din oameni de sus ci-n poftiri de aduse  Mongolii.

Vezi râuri curgând, din izvoare de munte curate,

Umplute cu tulburi  noroaie, mizerii scăpate,

Mizerii ce curg, se revarsă și dau în cîmpie

De unde urcă la deal, miros persistent de prostie.