duminică, 30 decembrie 2018

                 Toți ifractorii caută să mai trăiască un pic!
       Fie că evadează din pușcărie, fie că, la pont, fug de justiție fiecare cu mijloacele sale, caută să se ascundă, sau protecție în alte habitaturi. A plecat în concediu Dady. Credeți că mai vine înapoi? Arhanghelul mândriei de a fi român, s-ar putea să renunțe la acestă mândrie. Funia lui a ajuns la par cu toate prelungirile de fuior pause ca noduri de jigodiile care l-au servit mafiotic și infracțional, De la Parlament, la Servicii secrete și Justiție. Inclusiv cloaca comunistă a C.C.R. A lăsat în loc cel mai sfânt măgar al trădării nașionale, pe imbecilul Iordache, un ge de zombi ca și stăpânul său. Se va forța amnistia și grașierea, după Anul Nou, suspendarea președintelui și impunerea codurilor penale. Ăn lipsa Tartorului.
      Lui liviu i s-a șoptit la ureche că nu dosarul Bombonica îl va îngropa ci terminarea cercetărilor privind încecarea de genocid din 10 August, protagonist indubitabil ca Iliascu la Mineriade, dosarul Teldrum, și relațiile de trădare națională în slujba unor entități străine dinafara Tratatelor Internașionale și de Parteneriat cu S.U.A.și U.E. Cât de prost poți fi ca să devi carne de tun, marionetă în sfori nepricepute ca să-ți trădezi neamul, moșii și stămoșii, părinții și urmașii pntru o himeră de preamărire și putere nemeritată. Doar n-o să-l alăturîm pe acest semianalfabet cu Alexandru cel Mare, Cezar sau Napoleon. Nici măcar cu Ghoerghe Gheorgiu Dej. 
       Nu numai interesantă ci și concludentă și la obiect, cu unele nuanțe subiective, nici un șoț nu destăinuie escapadele adulterine soției, a analistului suprapolitic Cosmin Gușă. Atâta adevăr n-am văzut de 28de ani. Ce-ar fi ca să-l alegem președinte? Vă spun un secret. Când eram mic comandant, promova c gradați sldați cu răzvrătirea în sânge, unși cu yoate alifiile vieții civile, băgați sau scoși din arest de voința șefilor, dar repere de solidaritate ostășească, băieți cu inițiativă și forță.Chiar dacă Cosmin Gușă are nuanțe de escroc politic , dar nu la nivel infracțional, ar fi vrednic de a Conduce Româna. La oar actuală România nu dispune decât de doi politicieni polivalenți. Cosmin Gușă și Cristian Diaconescu. Primul ca peședinte, de genul Jhon Kenedy al doilea ca Prim Ministru, omnipotent. Așa ă pregătiți-vă să votași Realitatea.. 
       

sâmbătă, 29 decembrie 2018

               Ciuma roșie sau beznă națională.
     Noaptea minții! Ăștia sun în stare să schimbe și Lămba Română în limbaj interlop și poezia în manele. Ce părere are Academia Română de faptul că Dicționarul consacrat în sute de ani prin efortul inteligenței românești este schingiuit de analfabeții clasei politice la putere? Parlamentul, Curtea Constituțională și Guvernul vorbesc o altă limbă. Limba Puteri și bunului plac. Dacă mercenarii lui Dragnea din Parlament, vor hotărâ că noaptea este zi, se va face. 
        Să luăm sintagma ”Comandant suprem”. Comandant supem al Forțelor Aemate. Adică deasupra lui nimeni nu poate da ordine, conform sensului cuvintelor și votului popular. Ministrul Apărării Naționale, Ministrul de Interne și cu atât mai mult Ministrul Justiției sau Preșdintele Curții Constituționale nu au grad militar activ, deci nu pot da ordine. Președintele, oricare ar fi el este comandant suprem al tuturor forțelor militarizate. 
        Mă intrigă atitudinea la două capete a fostului președinte Traian Băsescu. Ori s-a sclerozat datorită vârstei ori are interese ascunse. Atitudinea demnă, de acestă dată a lui Iohannis, nu poate fi trecută în derizoriu de ciricători cu imbecilul subiect al campaniei electorale. Aici este vorba de Armata României care nu e subiect de troc la poftele lui Dragnea și acoliților săi, adevărați trădători de neam și țară. Cine-i arestează pe acești vânduți Rusiei? Probabil cei 60% din agenții S.RI. și S.I.E.care nu au nici un fior patriotic. Sau Justiția acaparată 70% de mafia în care Dragnea nu este decât un șurub amețit, drogat și speriat. Fără un verdict medical nu pot să-l acuz de schizofrenie. Schizofrenici sunt cei care-i dau apă la moară pe bani murdri fără nici un fel de bun simț strămoșesc. Nu e nici o mirare că nesimțirea a cucerit România, Oameni fără dragoste și stimă față de bunicii lor, fașă de părinții lor, de frații și verii lor produc la foc automat beizadele, fără sânge sau cu sânge verde de venin antiuman, antipopor. 
       Așadar impunerea de către Liviu Dragnea a unei noi conduceri a armatei, peste interesul național, în afara tratatelor cu N.A.T.O și U.E. aruncă țara într-o zonă gri, un Est Sălbatic iar cioflingarii de toate demnitățile și funcțiile abia așteaptă să facă varză acest popor și să-i asigure conform previziunilor dispariția. Vom fi prima țară care ne vom întoarce în Feudalism. Poate migratorii ruși vor mai cotropi și alte popoare în nelegea ilebarismului global, dar cu P.S.Dragnea noi suntem deja termnați. șicredeți că aliații noștri nu așteptă o fructificare a căderii unei țări puternice în Europa? Deocamdată Diavolul ăi prelucrează pe ei. Depinde unde sapi groapa și cine pică în ea!

vineri, 28 decembrie 2018

                          Elegie bufă!
Va veni an, fără de Traian, fără de elan. 
Oamenii suciți, cu ambiții mici, creier de furnici, 
Se închid în ei fără de idei, behăit de miei.
Bbilonul pică, după o adpică, nu-ăn Asia Mică,
Ci-în întreaga Lume, Dracul face glume, cu cei fără nume.
Nu ne mai blestemă, are mir și stemă, deci ne țind-n clemă.
Dumnezeu visează, în pliă amiază, lutul lui durează.
Făă să priceapă, c-a produs otrea.ată ceapă

joi, 27 decembrie 2018

                     Rachete versus paiete.
    Pe ce se consumă munca și producția Planetei Pământ? Păi Occidentul cheltuie banii pe destrăbălare generalizată. Festivaluri, concerte, circ și pâine. Rupt de morala creștină, populația Americii șiEuropei, trăiește inconștient clipa ”Drepturilor Omului”. Dreprul la infracționalitate protejată financiar, trafic de droguri, arme și care vie. Dreptul la supra-animalism pentru minoritățile sexuale,dreptul la viațăa celor ce iau vieți prin crime și terorism. Totul subvenționat haotic fără milă creștină. Cum Lumea e condusă de Masoneria Iudeo-masonică, și după Vechiul Testament avem de-a face cu nașteri și războaie care să impună în Lume, omul frământat din lut de Dumnezeu. Și milioanele de statui ale poporului ales.
      Chiar dacă prin S.U.A. prin bancnota de un dolar Masoneria Mondială a impus S.U.A ca jandarm mondial, apare incertitudinea unei Ordini Mondiale. În Orient China și rasa galbenă, prin muncă și sacrificiu încearcă să reziste provocărilor cosmologice și să se impună ca o viitoară civilizație. Fără Dumnezeu creștin. La mijloc, Rusia în frunte cu cel mai competent dictator în viață, se înarmează. Pentru ce? Un populism și irebilarism deșănțat, exportat și în Ungaria, Cehia, Polonia și România, doar ca ambiție de Putere, Și e normal fizic. Pe principiul vselor comunicanye, acolo unde balta a secat vin ape din alte bălți. Europa, cu U.E. dar și cu restul țărișoarelor e varză! Franța și Germania gâfâe sub migrația exagerată și terorismul islamic. Aproape nu mai au identitate și ființă nașională. Marea Britanie etalonul de siguranță și existență al Europei, în două Războaie Mondiale s-a chircit ca un arici. Chiar dacă animalel carnivore nu-l vor mânca ăl vor devora furnicile.
       A apărut o idee cosmică. Pământenii să repopuleze Planeta Marte. Păi în ultimii 2 milioane de ani, și cu intensitate în ultimii 20.000 de ani, după galciațiune, marțienii care au rezistat ne-au resuscitat pe noi ca genă umanp de progres Celentar. Cu câtă risipă de muncă și resurse se ace pe planeta consumatoristă Pământ, puteam căuta planete cu viață pe alte sisteme solare apropriate. Pentru a transmite gena umană în Univers. dar nu, noi inventăm arme e nimicire în masă ca să ne autodistrugem. Furnici ori inocente ori proaste și nebune, scăpare de robia gândirii.

miercuri, 26 decembrie 2018

.

                               Eroinele României.
     Ca să nu fie etichetați ca misogin, Academecinenii noștri, scriitorii și mai ales istoricii ar trebui să promoveze mai mult imaginea eroinelor neamului româneasc. Dacă după Revoluție, Andeea Esca a luat prim planul cărților de istorie punând în umbră o Ana Ipătescu sau Ecaterina Teodoroiu, de ce să nu cintim o nouă eroină? Elena Udrea bate toate audiențele, la toate posturie de Televiziune. Nu vi se pare cei cu ceva zeamă ăn creier că s-a depășit ridicolul? Imbecilitatea? O japiță de perferie urbană, fără școală, fără merite profesionale, doar o profitoare de nuri și de bârfă politică este cântată și descântatî ca Maica Tereza. Pe Traian Băsescu îl toacă toți promotorii de opinie,dar porumbelul care i-a zburat de pe gnunchi a ajunsă regina mass-media. În România și America Centrală.
   Care om cu scaun la cap nu și-a dat seama că acestă Matha Hary a politicii securisto comuniste, reminiscentă în inima Serviciilor Secrete nu avea de unde să risipească de una singură, milioane, pe tot traseul său, dacă nu ar fi fost susținută în furăciunile și devalizărilor sale din bugetul țării  de Mafia politică română. De Binomul sau Trinomul și noua putere sovieto-americană. Adică de Interlopii globalizării care au jucat România și poporul român la arșițe, adică la zaruri. 
   Nu vi se pare caraghios că muierea cea mai detestată ca parașută de propaganda puterii a evenit dintr-o dată eroina preferată. Prefer revenirea la cezura coministă, ca nimeni să nu mai poată să-și bată joc prin minciună de soarta acestui poor. Un arici care nu se strânge săscape de dușmani devine delicatese pentru carnivore. 

luni, 24 decembrie 2018

                 24 Decembrie 1989. Remember.
    Haosul continuă dovedind fragilitatea și impotența Armatei Române. Comandanți de paie, analfabeți și indolenți dar receptivi la ordinele noii conduceri, oportuniști de ocazie, mulți dintre ei pătași iremediabil de crimele și atitudinile dinainte de 22 Decembrie. A fost cea mai sângeroasă zi în lupta împotriva fantomelor teroriste. Unul care se dă primul dintre jurnalilști spune că n-a auzit cuvântul terorist în acele momente. Ce să-i faci când la 20 de ani n-ai simțit nimic și erai surd la sacrificiile eroilor Revoluției/ Cum ne iese prostia pe nas! Eu știind ce se întâmplă și diversiunile care se răspândeau ca o muluimă am avut totuși un fior de frică . Poate unii comuniști și securiști retardați vor acționa în numele fostului Dictator, ca răzbunare. 
       Să tecem la povești trăite. După liniștirea treburilor ăn baza militară a Marinei militare din Mangalia, pe la ora 4 dimineașa am ajuns la somn. După patru nopți și zile nedormite am tras un coniac albanez ca să pot dormi. De fapt și cu o seară înainte mi-am făcut poftă de somn cu un coniac care s-a disipat în căutarea terorștilor pe la Spital. la ora 9, am fost trezit cu un nou oardn de luptă. La geamia, biserica musulmană din Mangalia, s-au baricadat câțiva teroriști arabi. Cel care m-a dat indicații era un membru adormit al G.R.U. Tiron, nu tiran. Mi s-a spus ca până jung la geamie să cercetez un bloc de unde s-a tras și în fața căruie e o mașină cu numere de București. Am pierdut cam 20 de minute ca să aflu că mașina aparținea fiului directoarei Bibliotecii Mangalia. O doamnă foarte respectată în urbe. Copilulera ăn vacanță fiind student. 
          Ajung la obiectivul indicat cu plutonul de intervenție. de acestă dată nu mai era o capcană ci un preludiu de genocid. Pe drum mă gândeam la informație și mi-am imaginat ce ar fi să se tragă ăn Geamie, proprietate a Statului Turc. Scandal internașional. Am tras camionul pe strad principală și cînd să mă dau jos am simțit o gâlcă în gît și nu mai aveam aer. un grup de șigani tătari s-au repezit spre mine să le dau arme. Asta mai trebuia. Am plecat să studiez situația. Nu am vum să vă fac o schemă, dar cei care știu Mangalia pot să priceapă. M-am dus înadins direct spre Geamie. Pe o stradă din dreapta cam o sută de gură cască în spatele unui ofișer teribilist de la gprzile patriotice cu pistolul în mână ascunși după gard. Ăn curte școlii de vizavi aproape 500 de gură cască, agitați și doritori de sînge, fără să-și dea seama că era vorba de sângele lor.  Pe sanatoriul balnear cam 100de sokdași cu cartuș pe țeavă. Idem în spate la poștă. Fiecare vroia să tragă. Noi pâmă acolo....De parcă gloanțele nu puteau ricoșa din asfalt și pietre făcând zeci de victime. M-am întors la camion și am dat ordin să se debarce o mitralieră. Locotenentul comandant de pluton m-a ăntrebat unde s-o pună: I-am ordoat pe gardul din piatră al geamiei, adică la 20 m de teroriști. O demonstrație de forță care -ar fi făcut pe cei dinuntru ori să riposteze ori să se predea. Și totuși, liniște. M-am uitat cu binoclul la ușa geamiei ca să văd dacă a fost forțată. Pe lîngă mine se ănvîrteau câțiva tineri musulmani. Pe unul l-am trimis după Hoge, care locuia la 200 m de geamie. Ăn 10 minute a apărut hogea pe care l-am pus să se adreseze în arabă și turcă presupușilor teroriști. Apoi am mers cu el și am descuiat ușa Geamiei, am pătruns înăuntru unde nu s-a aflat nimeni. Pe lîngă mine și maistrul militar care mă însoțea s-a strecurat un milișian care o luase pe scările minaretului. Abia am apucat sp-l prind de poalele mantalei și să-l calc ăn picioare. dacă i-ar fi apărut cascheta la vedere , locotenentul meu ar fi dărâmat Geamia cu mitraliera. cum nu existau beciuri sau adăposturi ascunse și l-am crezut pe hoge am ieșit afară. Un oftat de dezamăgire inimaginabil din pieptul dobitocilor care s-au expus, carne de tun. Și ăsta era spiritul revoluției indus de Iliescu și Militru prin propaganda televizată. Cîțiva ofițeri inferiori cu forșele din subordin s-au dus spre plajă și au tras acolo fără control  primiseră ordin de la superiori. Nu le dau numele pentru că mi-e rușine . Eu i-am crescut la B.I.M. și ki-au fost prieteni de familie.
         La orele 14.OO am primit ordin să plec la Neptun pentru paza și apărarea Complexului Prezidențial. Compania de securitate și cei 4 subofițeri ai Direcției V care asigurau integritatea pe timp de iarnă. Am ffăcut față ăncercărilor șiganilor și Ofițerilor de a devasta averea poporului, zvonurilor de terorism securist și unei diversiuni a marinarilor, grănicerilor și un A.B.I al securității și am predat la cheie pe 12 Ianuarie 1990, toate bunurile. Nici până ăn ziua de astăzi n-am primit mulțumiri de la comunitatea musulmană din Mangalia, iar din punct de vedere militar am fost refuzat la promovare pe motivul că am avut aproape 200 de militari în subordine și n-am tras nici un cartuș. Am fost scos din Armată pe ușa din dos de cei care au preluat puterea. 

duminică, 23 decembrie 2018

                  23 Decembrie 1989. Remember.
     Eate vorba de amintirile din viața mea. Ca orice aedelean an în sânge fiorul laudei de sine. Am să mă refer totuși la întâmplări probate ndubitabil de documentele militare ale zilelor de Genocid post revoluționar, pus la cale de Militaru și Generalii lui, majoritatea membri noi ai C.C. al P.C.R. La ultimul Congres. Mă doare că un întreg corp de ofițeri oportuniști și onedienți șefilor au marșat la zvonuri și manipulare ăn sensul măririi număruli de morți care să justifice Revoluția lui Iliescu. De fapt la momentul respectiv, aveam o Armată numeroasă dar incapabilă de luptă, condusă de elementul muncitoresc, imbeciizat de regimul comunist. Toți comandanții armatei erau olitruci tecuți prin Academia Militară Tactică cu soldă dublă Armată și Securitate. Comandanți care erau un fel de Viorica Dăncilă care nu știau nimic din Planurile de Ridicarea Capacității de Luptă sau de mobilizare și trebuia să le scri Hotărârile. Haosulcriminal al revoluției a fost îndeaproape și concret studiate de G.R.U. și K.G.B. Antenele lor gen. Militaru, Opriță și eftimescu au lucrat intensiv din mai !989 pentru eliminarea din structurile operative a ofișerilor verticali, patrioți și bine dotați ăntelectual, patrioți de sânge. La Planul de Mutări din vara anului 1989. Au fost decapitate comenzile Diviziilor Mwecanizate de la Iași și Timișoara. Orașele preconizate pentru lovitura de stat. Comanda a fost lăsată în mâna șefilor de stat major foști șefi la G.A.Z. S-a emis un ordin de ministru princare ofițerii absolvenți de Academie nu maiputeau ocupa funcții prevăzute cu alte prevederi de studii și ofișerilor periculoși li s-au transformat funcțiile ăn prevederi de Ing. sau fără A. Sute de ofițeri capabili au fost mutați din Direcțiile și Birourile operative ăn unități necombative sau în garnizoane riverane. Personal, eu am fost mutat dintr-o funcție operativă, clasa de retribușie 14 pe o funcție într-o unitate neoperativă, clasa 11. Ăn locul meu a fost numit un ofișer fără Acdemie.
     La toate televiziunile se manâncă vorbe de tot felul de intruși care dau upă ureche concluzii și verdicte fără sp știe pe unde iese glonțul. Pe țeava de sus sau pe cea de jos. Mai sunt și excrocii care se străduie să distorșioneze adevărul fiind ei înșiși implicați în crimele revoluției. 
      Să revenim la oile noastre. Propaganda teroriștilor a ănceput în seara zilel de 22 Decembrie. Când ăntr-un act criminal s-a tras cu tunurile în Biblioteca Universitară. Apoi o noapte de neliniște și frică. La Mangalia, ăn dimineața de 23 Decembtiela ora 6,30 s-a deschs focul la o comandă obscură asupre unui avion de linie, ce plutea la 10-11Km altitudine. Tunuri de 100 mm cu plafon de eficiență la maxim 5 Km, mitraliere de pe nave cu plafon de 2 Km și-au epuizat unitățile de foc, probabil să salute Revoluția. Mai periculoasă era Artileria de coastă, care putea atinge ținte aeriene la 17000 m deci 17 Km. Noroc că nu s-a ătâmplat nimic. În vânzolela informațiilor contradictorii privind contraofensiva teroristă, i-am propus comandantului să formîm un pluton de intervenție din miliatrii de ciclul doi din gardă și gradații de la Centruk de instrucție. La noi se instruiau pe program U.S.L.A.dar nu beneficiam decât de recruți care nu au executat decât o ședință de tragere. Am format un pluton de 30 de soldați de elită, cu două mitraliere. Toși aveau ăn sacul de merinde câte 5 grenade defensive. Pe la ora nouă, am primit Indicativul de apărre a litoralului pe informașia că două autobuze cu teroriști au trecut pe la Călărași șise îndreptă spre Mangalia. I-am spus comandantului că e o idioăenie. El mi-a replicat.”Hai să-i mițcăm puțin. Ș-ăvedem dacă Planul tău are șanse. Eram autorul intervenției la Indicativul ”Șarpele de mare”. Ne-am tăvălit pe coclauri după care ne-am întords la masa de prânz. Auînceput să apară tot felul de informații false. Mi-am dat seama că vn din Planul acțiunii inamicului din aplicația din Iunie, plan întocmit de mine. Atunci am conțtientizat diversiunea. La ora 18.30 am primit ordin ă intervin la Spitalul Mangaliaunde au debarcat bombarde cu teroriști. Adică niște bărci de cauciuc care au trecut neobservate printre navekle din Rada Simens , aflate la o distanță de 100m una de alta. Greșeala mea de percepție. Pe când înbarcam Plutonul de intervenție în camion o rafală de mitralieră de 14,5 mm a ras temelia Statului major. Navele au început să tragă în Spitalul Mangalia. Crimă de război! A plecat la intervenție căutând un Ordin de luptă de la Comanda Garnizoanei, conform regulamentelor de luptă. Aiurea, nu am găsit nici măcar un sergent la Comanda D.$0.M.  Am luat hotărârea să mă descurc singur. Am ajuns la Spital cu 5 minute înaintea unui detașament de militari nevinovați și neinstruiți de transmisioniști care trebuiaua să fie, a a Otopeni carnea mea de tun.Nu vă speriați, n-a murit nimeni. Mi-am făcut numărul de bocare și anihilare a teroriștilor inexistenți și când m-am întors la bază am gîsit un haos de nedescris. Toate luminile stinse. Alarmă aeriană de la Primărie. Pe lac o șalupă atacată de un imbecil, cu mitraliera. Un maistru militar mort și un solday rănit. De la Șantierul Naval trăgeau aiure gărzile patriotice. Camionul meu a fost întâmpinat cu foc de amețiții de la intrare. De-ai mei. A, intrat ăn unitate și am aprins luminile. Ulterior s-a iluminat toată Baza. capitolu se încheie aici, nu înainte de a remarca că toți comandanții de nave care au tras în spital au fost avansași la exepțional. Urmează!

sâmbătă, 22 decembrie 2018

               Ordonanță fiscală.
    Normal orice fost educat Marxist- Leninist prin docme și lozinci, ar primi cu aplauze noua O.G.a guvernului, privinnd taxarea lăcomiei bogătașilor, adică bănci, Trusturi și concerne străine dar și eforturile inimaginabile ale Capitalulu Autohton. Nu se mai pune problema furtului direct din Avuția națională și jafului la colțușstrăzii practicat de emanații politicii românești. A fi vrut să văd o taxă pe nesimțire pe averile nesimțite ale lui Adrian Năstase, ale lui Liviu Dragnea, ale baronilor locali care au făcut avere din nimic, pe salariu de bugetar. Averilor foștilor magnați din Justiție, ale ciracilor Serviciilor secrete, ale interloplor și șmecherilor numiți aleativ Oameni de Afaceri. Taxă pe lîcomie a escrocului de opere de artă și lingouri de aur Vâlcov. Banii țării fuarați și depuși în Off schowuri de Mazăre , Dragnea, Udrea, Adamescu, Popovici, frații Micula și frații Păunescu și mai căutați și voi...
    Din punct de vedere juridic și al dreptății naționale și sociale Justișia prin toate pârghiile ei face baie în sauna cu șampanie. S.R.I. și S.I.E cu 28 de generații educate la Băneasa. se înscriu în spiritul abandonului patriotismului de înaltă forță. Majoritatea absolvenților pntrați cu pile într-un malaxor de dezicere națională, mulți fnre ei analfabeți funcționali care nu știu nimic de istoria noastră și de etosul Limbii Române. Mercenari de conjuctură spălași pe ceier petru plată. Pe vremea lui Ceușescu la Băneasa se activau doar elitele Universităților. Numai că și aceste elite și-au dovedit ticăloșia. Când e vad, vad să fie/ Totul penru mine!
      Apare pentru cei care mai țin la acest popor și pentru gânditorii neamului, întrebarea cum un agent direct al Rusiei, Darius Vâlcov a ajuns fac-totum în Guvernul Romîniei? Pentru prima dată nu îl acuz de trădare națională pe Liviu Dragnea. Acest imbecil drogart cuvântează, ca o păpușă în mâna unui ventriloc carere recită texte puse în față de oculta Chazaro-ruso. adică o mîmăligă de evrei străini de Izrael, și vînduți rușilor. U.E nici nuștie că bagă o falangă rusă în Președinție. Orice s-ar spune, Vladimir Putin este unicul geniu politic al Europei și Americii. A impus Brexitul, l-a impus pe Trump președinte și joacă bambilici cu Germania și Franța. În acest joc Geopolitic, România nu poate rămâne decât un Est al Vestului Sălbatic. Paradisul unei econpmii negre și al răfuielilor interlope. Dați-ne arme!
                      Remember.
Ce au produs eroii Timișoarei,
Cu cei mai ocoși oameni din Banat, 
O fierbere de goabe din Regat,
Impuși în unifoeme de rahat,
Cu stema pusă, crimă pe chipiu,
Eroii să dispară în lipsă de sicriu.
Au manevrat poporul, cu aburii din Iad,
Vânduții Națiunii momiți cu oci de jad,
Și-au omorît poporul de dragul de străini,
Ce oameni, ce jugodii, ce masă de ciulini!
Iar criminali î togă au prelut puterea,
Aceasta ne-a fost visul, acesata ne-a fost vrerea?
Mizeria rezistă de-proae  trei decenii, 
Săracă Românie, că te mănâncă viermii.

vineri, 21 decembrie 2018

                             Și șobolanii se mănâncă între ei, nu-i așa?
        Când nu mai au ce mânca! și prostul poate seca balta dâbd cu bățul crezând că asta e menirea lui. Aiureala cu Ordonanța pe Codul fiscal stârnește patimi. Fiecare cu spuza pe turta lui. Frăția între puterea neocomunistă din românia din 1990 încoace și exploatatorii,colonizatorii financiari ai României a ajuns la conflict. Ori unii nu mai au de unde da, ori alții nu mai vor să piardă. Cert este că din cei 29 de ani de la sacrificiul tinerilor pentru democrașie și progres social, Puterea politică neocomunistă și iliberală a ocupat 26 de ani de jaf național și distrugere a Avuției Naționale. Nimic pentru popor. pentru tineroi de aproape 40 de ani care s-au născut după ploaie și care nu mai știu ce-a fost în Decembrie 1989, de fapt nu știu nici în ce țară trăiesc și ce limbă vorbesc, educația patriotică este flutură vânt. Și ce pretenții putem avea de o ”Patria redivivus”?
         Mă enervează specialiștii ăn sociologie, mulți dintre ei pârâți prin diplome cumpărate și fără nerv umanitar care nu pricep nici în visuri vânzolirea și prăbușirea acestui popor. Fiecare pasăre pe limba ei piere, dar cînd pasărea se numește popor și întreg poporul croncăne a negru, unde mai găsești conștiință națși ională? Sărbătorim ipocrit și electoral comemorări de eroi, cu habarnismul omniprezent al memoriei acestora. Festivism glacial!
      Spuneam că Romînia post comunistă a fost condusă, jefuită și ăngențământ și dădea liber la credite cu buletinul.uncheată timp de 26 de ani de criminalii securiști și din armată din camarila Iliescu și progeniturile ei. În 1988-1989 se preconiza o criză mondială. Ce făcea Guvernul Tăriceanu? Dubla salariile în învățământ și dădea de-a valma credite cu buletinul. Nici băncile nu erau proaste și fără perpectivă și nici interlopii sistemului financiar ăntr-o țară slabă nu puteau să nu profite. Știind că săracii de români nu pot returna creditele Oculta financiară l-a pus pe Tăriceanu să emtă O.U.G. 906 care să dea dreptul mafioților străini să înființeze firme de recuperare. Care au jecmânit românii simpli mai rău ca în Evul Mediu și banii au luat drumul vîzduhului. Cine susținea guvernul minoritar Tăriceanu: P.S.D.  A fost nevoie de un sacrificiu politic al P.D.L. prin Boc și Președintele băsescu pentru a restabil echilibrul macroeconomic. cum au văzut că lucrurile merg, U.S.L. cea mai monstruoasă coaliție din Istoria României a dat lovitură de stat și s-au umplut din nou buzunarele profitorilor fără neam și țară. Suntem acum în plină criză financiară mascată de minciuni statistice și care ar fi acel guvern de sacrificiu care să scoată bani din piatră seacă după jaful mafiei lui Dragnea, Un cap de tuti capi fără cap dar cu o coadă imensă la care solzii bunului plac, slugărniciei și poftelor animalice blndează trupul trădării. M-am exprmat la primul C.Ex cel cu scrisorile și trădările Am bănuit că resursele financiare prin care Dragnea și-a plătit sluile veneau din Rusia. Îmi cer scuze. Ele veneau din S.U.A. un paraîndprpt d 20 milioane de euro din 200 de milioane de euro prin care Dragnea a gratulat fără ștrea Președintelui un contrcat cu o firmă americană. Acum lusează pe Damen. Hei, Siguranța na țională unde e?

joi, 20 decembrie 2018

                  Halal Democrație!
       Cuvântul esențial al existenței umane a fost inaugurat de Socrate, în vremea când o puzderie de zei închipuiți făceau și desfăceau în mințile prostimii. a vulgului și plebei. Ideea e că poorul trebuie să decidă, poporul este suveran. Dar poporul responsabil, cel cu averi și familie și nu cei cu câre pe organele genitale. Cei puși la muncă, inconștient ca animalele. Democrația cere esențial voința și votul majoritar al poporului conștient și responsabil. Acest lucrucere acordul a peste 50% din contribuitorii progresului economc și social. 
       Trecând peste Evul Mediu, când fiecare mic sau mare tiran își făcea mendrele cu sprijinul noii religii, din care lipsea tocmai spiritul lui Iisus Hristos, emulația burgheză, bazată pe lăcomia banilor, a proferat irațional și principii șchioape ca egalitate, fraternitate și solidaritate. Ultima sintagmă creind impresia că solidaritatea este destinată doar pentru potentați. Așadar Dmocrașia a ajuns apanajul escrocilor. Libertâțile și forța infracțiunilor de toate felurile, timorarea judecății unei Justiții care devine la rândul ei infracțonală din punct de vedere al servirii cetățeanului cinstit și la locul lui.
     Democrația citită pe cant a nenorocit Marea Brotanie prin Brexit, a făcut dintr-un idiot Șeful planetei ăn S.U.A. a produs mici dictatori în întreaga Lume. În Țîrile latine, în Turcia, Ungaria, Cehia și România. Despre sistemul olitic și discrețional al Orientului, Mijlociu sau Îndepărtat nu avem vorbe. Acolo se muncește și se dezvoltă civilizația fără intervenția  Divină a Dumnezeului Nostru și a Fiului său. 
      Democrația României, parte a bolii democratice  europene și Trams-atlantice face și ea ce poate. Pe lenea, insuficiența cultural-istorică, și prostia unui popor mai prost decât acum 2000 de ani. Nu poți să declari democratice alegeri de 18% din profitorii muncii nosatre și să refuzi autoritatea unui președinte ales cu 60% din votul popular! Deci un grup infracțional organizat își arogă un minim precente de alegeridemocratice pentru aăși bate joc de un întreg popor. Ce-ar fi ca C.C.R.cu toți politrucii să comuniști să declare că în numele Democrației , 3milioane de anlfabeți sau interesați nu pot hotărâ soarta a 25 de milioane de români. Din țară și de pe dinafară. Păi dacă interpretâm imperativ Constituția după rezonanța bășinilor noastre, vânturi ce culcă la pământ o Națiune.

miercuri, 19 decembrie 2018

               Iarba rea nu piere.
   Normal când e apărată de ciulini fără valoare botanică și împreună își trăiesc viața parazitară pe mari arealuri lăsate în paragină de lenea și trădarea umană. Nu se poate ca un fir de iarbă otrăvitoare să împartă atâta sămînță de distrugere de pajiște. Desigur, rezistă copacii și pomii, crîngurile de viață, dar pentru rozătoare și rumegătoare proaste e un dezastru. Lupta între Dumnezeul care a creat Lumea și Diavolyl care încearcă să o dustrugă se pare că e pierdută de Puterea Divină. Din cauza copiilor luiDumnezeu, a popoareloe sale  care s-au înmulțit și stăpânesc viitorul unei Apocalipse prezise și care deocamdată întârzie. La două milioane de ani de existență a omului, un secol de autodistrugere și piere ce mai contează? Numai că mințile iluminate ale Lumii și-au luat măsurile de transpunere a civilizației umane în Univers chiar cu sacrificarea organismelo pe bazp de carbon și trecerea la eternitatea pe bază de siliciu. Deci gândurile și năzuințele oamenilo nu vor dispărea niciodată.
    Să luîm spre exmplu pajiștea sau gura de Rai, numită România. Unde ciulunii și iarba seacă cresc nestingheriți dar mai și au pretenții de dominație vegetală.O țară mică, zic unii, insignifiantă zic alții de fapt a IX-a șară în Europa și a XIX-a ăn Lume care deține jumătate din potențialul Energetic al U.E. Cine conduce, vinde și fură banii acestui popor? O șlehtă de profitori fără conștiință de neam și ăară, manevrată de un etru de păpuși venit din absconsul Lumii politice și care încântă copiii, dar ucide părinții. 
    Conștient că imbecilul și neomul Liviu Dragnea nu are curaj să citească aceste rînduri și oricum nu le va pricepe, botanic o mătrăgună sau cucută a mediului vegetal, nu poate fi convins că produce doar otravă. Are rădăcini perene în solul românesc alimentate puternic , chiar în timp de secetă de toate scursurile celor de deasupra. Deci de această iarbă nu se poate atinge nimeni, Parafrazînd ”Ferma Animalelor”, pe pajiște , buruienile au luat puterea. E de neconceput să nu enumerăm ciulinii care îl apără d vânt pe acest trădător de țară.  Justiția român, mafia magistraților care au devalizat România, S.R.I,., S.I.E., M.I. cu Carmen Dan, criminalii din Jandarmeria comunistă, toate clanurile interlope și Mafia Rusă care deține forță și putere în toate așazisele motoare Europene, Franța, Germania, Marea Britanie și Italia. Patria Cosa Nostra. De ce nu ne-am alia cu Rusia, pentru că un vechi proverb spune că ”ferească Dunbezeu de jugul de fier al rușilor, pentru că jugul de lemn al turcilor și cel de mătase al Austriecilor!, Am simțit de 75 de ani mizeria muscalilor și iar o luăm de la capăt. 

luni, 17 decembrie 2018

                        Sărbători fericite!
     Ce altfel ai putea dori nui popor indolent și inocent care nu vede nici mîcar ziua de mâine. Astăzi mai avem carne de porc din import și pîune. Cade Cerul pe noi dar fiecare își exprimă veselia ș entuziasmul . Unii mănâncă și adorm cu bura plină. Alții își văd de spolierea.porului. ,Un popor de primate care cred că dacă ne mor porcii, vitele și oile vor subzsta cu iarbă, ștevie și coajă de copac. 
     Politic am ajuns la concluzia că România nu e condusă de un partod sau de o coaliție la guvernare ci de colegii lio Dragnea. Colegii și prietenii de jaf național, prin liberul arbitru al potenței unor escroci. Mă uitam cu dureri de inimă șide stomac cu câtă obediență și slugărnicie, animale fără diplome, aplaudau inepșiie ilogice ale unui nebun. Măi oameni buni voi nu avețu răspunderea față de părinți și progenitutile voastre, de familie de concetățeni și popor. Cam până când mai credeți că nu se rupe coada de topor? Mă întreb ca orice om simplu când se întorc acasă acești cerberi ai ilegalității, ce spun familiei? Da vin cu daruri și bogăție, ung și distrug conțiințe în propriul lor neam pentru dezmăț de moment. Bine analfabetismul lor și lipsa de anii de acasă și de bun simț le poatâde da satisfacția supliciului legal, dar până când?
     Numai în ”Ferma animalelor” a lui Owelsm porcii prin ficțiune au preluat puterea. Era suficientă o pestă porcină ca Daea să dărâme starea de fapt. 
     Toate nenorocirile vin de la Iohannis. El nu și-a vândut casele ca să crească economia, el nu a dat bani pentru investiții deși nu deține buget, el nu a pus lacît pe Justiție pentru bunîstarea colegilor lui Dragnea. Înaltî trădare!.  Dar prostul crede. Stai de vorbă cu ămbecili pe stradă șiar trebui să tragi, de la ei concluzia că Iohannis fură banii națiunii, el nu dă pensii și slarii conform promisiunilor coaliției la putere și el ne scoate din U.E. Nu mă deranjează că poporu subnutrit intelectual o ia pe arătură, dar mai avem institușii de marcă, itelectuali de marcă pebtru care logica să funcționeze. Și morala și bunul simț. Nu, nu avem. Toți sunt bne plățiți pentru trădare națională și desfăț personal, pentru că nu mai avem oameni de valoare. Mai este unul ca Eminescu sp moară sărac și ucis de dragul neamului său. Mai avem un Coșbuc?
        Pe-acest Pământ, când nu vom mai putea răbda, când foamea ne va răscula, Hristiși să fiți, nici în mormânt nu veți scăpa!

duminică, 16 decembrie 2018

                  Amistie și grațiere.
    Un bau bau prin care ”grupul politic inftacțional Dragnea”, amenință România de doi ani. Adică ei sunt mai presus de orice lege, o adunătură de bipede de joasă speță, fără cei șapte ani de acasă, fără bun simț sau sentmente față de semeni. de răspundere nu mai vorbim. România e la limita eliminării din U.E. și ei insistă cu măgăriile și porcăriile lor. De ce? Pentru că pot.
     În Turcia erdogan a băgat la pușcărie urgent și fără echivoc, magistrați, profesori și jurnașiști. Cîteva mii. Și la noi nu se găsește o instituție de siguranță națională care să-i aresteze măcar, pe acești trădători de neam și Țară?
     Întâi adunați la loc închis și apoi puși să spună. Să se trădeze între ei. Numai că întâi trebuie arestați jumătate din Judecători și procurori,  cei care elaborează ordinul de arestare. Și cine să facă acest lucru? Statul paralel făcut varză de luptele intestine, pe găști de sperjur care se dedau tuturor formelor de trădare pe interes personal și nesimțire.
       Practic ar trebui să susținem în corpore, amnistia și grașierea, escrocilor politici, mafioților și interlopilor pentru cp se vede de pe Lună că justiția îi ocrotește. Mai ales că nu mai avem pedeapsa capitală. Daăți-le drumul și poate în al 12-lea ceas acest popor îi va căsăpi fătă remușcări. Cu riscul de a pierde averile lor adăpostite peste graniță. Acest popor a renăscut din propria-i cenușă de 7000 de ani cu toate vicisitunile vremurilor. Mare brânză câteva cimitire în plus! Nu de eroi ci de strigoi.
     
             Speranța.
În plebea României se macină speranță
Și toți cred că ea vine stând popândău pe vine,
Și așteptând în lene să vin-o manutanță,
Să-nmoaie iar posmagii sau să le coacă pâine. 
Aleșii iși trag spuză pe turta lor preacoaptă,
Iar slugi de șmecherie își poartă uamniforma,în 
E doar înșelăciune în spusa noastră șoaptă
Și urletil puterii, că face ea reforma!
Reforma în armată e ardere de haine,
Bocanci și salopete și akte oale sparte,
În corpul Națiunii, reforma are taine,
Dulăii putând ține cățeii deoparte. 

vineri, 14 decembrie 2018

                    Încă o premoniție.
         Camarila dragnea se pregătește să abadoneze guvernarea. Abia acum răposatul Radu Vasile are dreptate. Nu mai e nimic de furat în acestă Țară. maurul și-a făcut datoria maurul poate s-o taie. După ce a făcut jocul Moscovei de șase ani și ceva încoace mafia politică românească va trece la fuga țspecifică șobolanilor la pericolul deratizării. Singurii care vor încerca să se agațe de paiul înecatului vor fi cei din corul de ciori și corbi care au susținut acestă trădare. Mânătorii de căcat de la televiziunile obediente. Glasul lor este deja un croncănit răgușit. Vor fi primi cu brațele deschise în rândul boschetarilor. Pentru simplul motiv că ce au adunat până acum prin slugărnicie contra plată nu le va mai premite, cu timpul un trai pe vătrai opulent.
          Păcat de acest popor needucat și manevrat de propaganda prostiei și sperjurului că n-a priceput nimic din existența sa din 22 Decembrie 1989 și mai ales din iunie 2012. Ultima guvernare a lui Tăriceanu în similitudine cu voința de jaf a P.S.D. ne-a băgat în criză. A venit guvernul Boc și pe baza unui sacrificiu național și politic să reabiliteze cu sacrificii naționale situația economică a țării. Tropetele îngropării României au stârnit vulgul și plebea pentru a da jos guvernul P.D.L. și al M.R.Ungureanu. Ăara era deja stabilizată și coioții turbați de ciuma roșie au pornit din nou la jaf. 
       Se întâmplă și acum. Coaliția P.S.D., ALDE- U.D.M.R. a golit iremediabil sacul bugetului național, în măsuri mai puțin populiste și mai mult mafiote de mulțumire a armatei sale de ciorditori și paraziți sociali la scară înaltă. Dragnea se face că rezistă, deși e convins că trebuie să părăsească nava și să fugă în Brazilia. Numai că acolo îl așteaptă o omertă, iar Putin țși vrea bani înapoi.  Și de la el și de la Coldea și de la Grupul de la Monaco. Măi bădie n-ar f mai bine să te retragi într-o celulă de lux în pușcăriile noastre? N-ai văzut ce-a pățit colega ta de stat paralel Udrea? Fie pâinea cât de grea, pușcărie-n țara mea! Orcum de aceasta nu scapi. Oricum copilul și l-ai făcut infractor, nevastă nu mai ai, cu cuvirștina de serviciu nu mai ai ce face, de ce nu te-ai apuca de scris cărți? Și Las-ne!
      Un nou guvern, un nou guvern de criză este obligat să reducă guvernul la 11 ministere, cu maxim doi secretari de stat, exluderea din aparatul administrativ a tuturpr sinecuriștilor P.S.D.-ALDE, să anuleze pomenile cu pensii speciale. Oricum sunt ilegale iar pensiile militarilor n-au cunoscut nici un fel de creștere sau pomană.
        

joi, 13 decembrie 2018

                                   Țară, Țară, vrem ostași.
        Opoziția timorată vrea să depună o ”Moțiune de cenzură”. Cu teamă, cu frică și cu lașitatea specifică a celor unși, și în opoziție cu mirul, furtului și trădării, pasibili de căarea spre căsuța cu gratii. Au totuși bâzdâci în cur pentru că încearcă să facă pe eroiii împunși de vacă pentru a-și aroga meritul căderii guvernului Dăncilă , eliminarea grupului infracținal organizat din jurul lui Dragnea dar sincer nu știe ce va urma. O Țară adusă la sapă de lemn în 6 ani de guvernare P.S.D. nu poate fi salvată decât cu unelte de fier. 
     Opoziția caută și încearcp să obțină majotitate în Parlament, prin trădări și șîmuriri a parlamentarilor P.S.D., U.D.M.R. sau jalinicilor sinecuriști ai nașionalitășilor conlocuitoare. Numai că banii și funcțiile sunt în punga celui mai mare trădător al neamului Liviu Dragnea.
           Tragem concluzia că și politicienii deveniți politruci ai opoziției nu au de a face cu poporul. Când peste 90 % din români se opun altualei Conduceri antinaționale, fie pe justiție fie pe economie și finanțe, mai e nevoie de a momi parlamentari analfabeți, fără scrupule, fără conștiință, acesta trecându-le prin burtă?
          Nu trebuie cerut sprijinul poporului. Acest popăor dobitoc care a votat cu !8% P.S.D. ți care a fript grătare în tmpul votului. Dacă sunteți români adevărați, domnilor din opoziție amintițiăvă de Bobâlna, Gherghe Doja, Horiație. , Tudor Vladimirescu și 1907. dași Cezarukui ce-i al Cezarului și mobilizați forșele conștiente pentru o eradicare definitivă a Comunismului, cu ultimii reprezentanți ai săi. Comuniști în Clasa politică, în C.C.R. în justișie, în S.R.I, S.I.E și Poliție . de jandarmerie nu mai vorbim. ne-am umplut de gorule cu armament și forță, care parcă trîiesc în Afroca și nu în România, unde rușinea față de părinți și progenituri nu pare să conteze.
        Vreți reducerea numărului de parlamentari imbecili arondași lui Dragnea. Simplu, de la depunerea moțiunii de cenzură și până la votul final, populașia poate interveni pe aleșii săi, cu vorba sau cu fapta. Mai sunt spitale de urgență, mai sunt cimitire, mai sunt vitanje sociale. 
       

miercuri, 12 decembrie 2018

                                Spațiul Schengen.
     Este un areal economic conceput ca un motor al dezvoltării producției și schimbului de mărfpri în Europa. Nu numai în U.E. Pentru că din acest spațiu fac parte și țări nemebre. Ținerea la granița Săațiului Schengen a României și Bulgariei are la bază o ipocrizie politică protecționistă, o imbecilitate a Germaniei și Olandei. Intrarea României și Bulgariei în axest spațiu ar pune pe prim plan european a purturilor  Constanța și Varna. Comerțul naval ar fi trecut prin acest plămân al Europei, cu o scutire de traseu de 5000 Km. Vor pierde porturile îndepărtate de Asia, Roterdam și Hamburg. âinii latră ursul trece!
     Dopul de opturare al comerțului Est-Vest, este Ungaria și putem pricepe de ce această țară minionă este cuiul lui Pepelea și răsfățată la Bruxelles. Cu tate mizerile făcute. Interesul poartă fesul! Un impuls excepțional și benefic în dezvoltarea Europei ar fi primirea în spațiul Schengen a Turciei, deținătoarea strâmtorilor de intrare în Marea Neagră. Și de ce nu și a Ucrainei, Moldovei și Rusiei. Adică ce însemnă Europa în întregul său.Ar fi o lovitură în plex pentru Vladimir Putin care va fi nevoit să recunoască apartenența Rusiei la Europa. Oricât s-ar strădui rușii geoeconomic polii Pământului se află în America și Asia. Africa rămâne apanajul Țărilor Meditariene. 
    La Bruxeles se știe că România nu este guvernată și că o mafie politică încearcă să creeze haos în favoarea influenței Rusiei, dar munca, producția și plus valoarea națională merge. Unui consiliu al U.E îi convie o reprezentare slabă sau imbecilă la președinție. Adică, câinii latră ursul trece!
    Intrarea Românie și Bulgariei în Schengen, ar bulversa toate afacerile Multinaționalelor în Europa. Scurtarea rutei de comerț Est-Vest ar obliga U.E. să investescă în România și Bulgaria preponderent în infrastructură. Căi ferate, trafic naval-fluvial și autostrăzi. Deocamdată Occidentului îi merge bine, atît de bine încît și Franța și Germania și-au suit în cap cetățenii. Ceva nu merge. U.E. s-a salvat din criza anilor 90 prin exploatarea și primirea în U.E. a fostelor țări coministe. Pe toate palierele unei colonizări mascate. E timpul să dea înapoi ce-au furat. prin escrocherii finaciare globale și indecente celor care au sușținut cu sufletul ființa europeană.
     

marți, 11 decembrie 2018

                      Mai sunt speranțe?
     Dacă n-ar fi Omenirea se duce Dracului. În timp ce vulgaritatea mondială manevrează masele de flămânzi într-o morișcă de incertitudine, savanții lumii se străduiesc să cucerească planeta Marte și să vindece bolile care macină viitorul dat prin facere oamenilor.
      Un diavol universal, Rusia stăpânește prin inteligențe mediatice și I.T.  bine plătite și totuși fragile Complexul economic mondial Pe bani de primă mână, resurse naturale, fără nici un plan, fără nici o strategie de progres economic în propria țarp, Rusia vrea să devină jandarm mondial. Ambiția zdrențărosului de a ajunge rege. Instigând și susținând plebeii a exploatat și fructificat decăderea minții umane pe baza scăderii valorii intelectuale a indivizilor care prin înmulțirea exagerată a populației fragmentează până la nimic inteligența Planetei. Lui putin i-a ieșit cu Brexitul, i-a peșit cu Alegerea celui mai idiot președinte american și acum stimulează, fără prea mari costuri revolte sau chiar revoluții în Europa. Concluzia este clară. Țările U.E. și-au votat democratic lideri ți clase politice ieșite din empatia populară. S-a trezit și macron să vrea valoare umană productivă, dar până acum ce-a făcut? Urmează Germania și destrăbălatele țări ale Beneluxului. Italia e deja mafioto-rusească. Polonia, Ungaria, Cehoslovacia și România deja au fost acaparate de propaganda rusă și de poftele sale.
     Prima lovitură dată făcăturii fără suport pământesc al ambițiilor ruseșyi ar fi reântoarcerea Marii Britanii în U.E. De această dată cu pretenții de lider. Această insulă a salvat Europa în două războaie mondiale. De ce n-ar salva-o încă o dată din ghearele războiului hibrid dus de reminiscențele comuniste și iudeo-masonice de Vladimir Putin.
      Dar dacă popoarele Europei au intrat în aceeași existență inutilă ca poporul român singura salvare va fi Apocalipsa.Nu-mi vine să cred că o Națiune, bleagă nu mândră după 100 de ani de existență stă sluj la dispoziția unui dobitoc titrat cu toate diplomele posibile de analfabet, bandit, hoț și trădător de neam și neamuri.Și-a trădat părinții, bunicii și bineănșeles copilul și urmașii. Cum poate un asemenea animal să hotărască soarta țării? Simplu e susținut de toate animalele cu ștaif sau fără ajunse la sinecuri bine plătite. Maimuțe, măgari, coioți, șobolani și chiar viespi. 
                        

luni, 10 decembrie 2018

                                Primăvara europeană.
    Un concept de haos economic și social care va bulversa Europa. Cauzele sunt aceleași pentru orice mișcare revoluționară pornită din ațdeâncurile existenșei umane. Pauperizarea până la idioțenie a maselor de jos ținute în analfabetism și srăcie, u circul și pâinea de rigoare, în favoarea complezului Financiar, la îndemâna unor elite oportuniste, sub educate moral și care duc destrăbălarea consumului potențialului planetar exacerbat la scurtarea vieții acestei Planete Albastre. 
    Nu-l bînuiesc pe fostul președinte Traian Băsescu de geniu academic, dar ca cel mai bun și cel mai trecut prin viață politician român, de altfel, unicat cred ăn prorocirea sa. Uniunea Europană a devenit ăn ultimii 4 ani o cloacă de politrui adunați prin alegeri insegnifiante în fiecare țară să administreze birocratic averea Continentului. Noi românii, c am trimis în Parlamentul European? Eurodeputați de o auperficialitate dureroasă, sinecuriști răsplătiți de partidele lor cu posibilitatea unor câștiguri mari, într-un parazitism dezgustător. Și oare nyma România a trimis la Bruxelles cizvârte politice? 
    Primăvara Europeană va fi un fel de război -răscoală care nu se va domoli ani buni de acum încolo. E vorba de eliminarea atât a mizeriilor politice la vârf cât și a vulgului, a plebei inconțtiente. Eurpa va deveni curată umanitar abia după dispariția unui sfert din populația inutilă, prazitară sau asistată. Se va impune spiritul nordic, muncitor și vigurosîn detrimentul obscuratismului religios. Vechii zei teutoni vor demonstra că toți Dumnezeii noștri au dat chix.
    Ca o paranteză, Adunătura de beșivi și consumatori din Parlamentul U.E. și Cmisia Europeană, în cep să dea ca Ceaușescu pomeni pe ultima sută de metri până la sucombare. României i se promite intrarea n Spațiul Schengen. Cale liberă pentru toate tipurile de contrabandă, cu droguri, arme și carne vie de la Marea Neagră la Atlantic. Un flux inimaginabil de Troli ai Rusiei care vor zburda în voie. Dacă s-a n-scut un geniu al răukui, care va domina parte Occidentală a planetei, puternic și biruitor pentru poporul său, acesta este Vladimir Putină. O fi un nou Lenin care a și distrus dar a și ceat progres social. Visul adevăratei dreptăți, egalități și fraternități umane va trece prin cel puțin zece ani de dureroa așezări a stărilor Europei, dacă nu slăbiciunea conglomeratului uman european, fără rădăcini și patrii va cădea în mâinile celorlalte rase conform previziunilor lui Nostradamus.

duminică, 9 decembrie 2018

                          Nemulțumirea.

       Nemulțumirea este apanajul omului productiv, inventiv, aspru cu sine și cu cei care îl ajută sau îl încurcă în realizările sale. Un fir de progres și construcție în folodul celor din jur. Nu au existat genii de cercetare și umanism care să fi fost vre-o dată pe deplin mulțumiți de realizările lor și să nu încerce imposibilul. Tinerii analfabeți funcșionali acre după 1989 au invdat sinecuri nemeritate pe bază de diplome false și protecția părinților la fel de promovați mafiotic, nu au cum să priceapă poverbul, ”cel ce-și vede caru-n șură nu crâcnește, nu înjură”. Am crescut în comunism și m-am luptat continuu cu prostia și oportunismul emanaților de joasă speță. Și totuși, comuniștii cu patru clase au reconstruit România după război, secetă și analfabetism. Scrîșneau din dinți după posibilitățile lor pentru a ăndeplini sarcinile de partid. Pânp s-a instalat noua burghezie comunistă, prin relații superioare de partid, protipendadă fără carte, dar cu diplome, nomenclatura comunst-securistă. Și în aceste condiții nemulțumirea susșinea partidul. Critica și autocritica funcționau în rândul membrilor de partid. Cel mai nemulțumit era desigur Ceușecu. Ca dictator nu admitea nerealizări, până când a fost nevoit să admită minciuna. Pentru eternizarea sa. 
      După așa zisa ”Revoluție”n-am mai văzut nemulțumiri la nivelurile înalte ale conducerii Țării. Nici la prăpădiții exploatării capitalismului sălbatic și mai ales nici la burtoșii alunși la conducere și nici la executorii legii și justiției. Toți s-au supus sloganului, ”cine poate oase roade, cine nu nici carne moale”, ducând ăn derizoriu toată omenia acestui poor. S-a creat o junglă umană î care chiar și frsții se sfâție între ei. Și de unde nemulțumire?
      Din toate guvernele mulțumite ale Romîniei de după 1990, am receptat doar doi prim miniștri, nemulțumiți. Adrian Năstase pentru averea dobândită și Boc pentru modul în care s-a rezolvat deficitul bugetar provocat de C.P.Tăriceanu. Te uiți la Vioreaua noastră care n-are vorbe de reproș pentru miniștri săi și nenorocirile țării. Dolce fatniente!

sâmbătă, 8 decembrie 2018

             Ce ne spune Istoria?
       Ne spune o enormitate de dezastre naturale și genociduri provocate de Tirani, dar pentru a o pricepe este necesară conștiință și știință de carte, o simpatie adâncă a omului pentru om. Ce istorie știe Liviu Dragnea sau păpușa lui Vioria, ajunși la putere din neantul prostiei și haosului uman. Răul vine din Iadu din adâncul acestui pământ locuit de pupători de moaște și din alte Iaduri străine. Și fiii dracilorse înmulțesc și joacă hora bucuriei pe Plaiul Mioritic.
         Am o premoniție,ca fin cunoscător al adevăratei Istorii a acestui popor, că în baza spiralei istorice, lucrurile se repetă. Să analizăm situația Europei. Seamănă cu perioada 1933-1940 când msele paupereși analfabete aderau la ideifasciste șau comuniste. Bun făcut pentru un război mondial în care aufost exterminați oameni de valoare și inițiativă de progres. Nu mă refer la exterminarea evreilor, dar numai acelora decăzuți funcționa, la exterminarea  țiganilor  de către animale manevrate ideologic mai analfabete decât țiganii. Până la urmă, ăn ideologia lui Hitler și noi românii și slavii și toți ortodocșii trebuiau exterminați. 
        Europa fierbe acum în aburii Iadului cu stimularea vulgului și prostimii de aceastp dată de forța indubitabilă a Rusiei. Și cu inepția S.U.A. care a ales președintele imbecil impus de ruși. România este la nivelul politic al anului 1940 cînd a fost sftecată de cine a vrut și cine n-a vrut la porunci Geoolitice, Suntem în perioada 1945-1947, când U.R.S.S. și-a făcut mendrele cu noi. Din altă parte nici un ajutor. Germania e bara-bara cu Rusia, Franța a fost dată peste cap de o simplă intervenție rusascp, Trump se pupă cu Putin. Știe dobitocul unde este România și ce reprezintă în Europa?  Premoniția mea spu.  nu a fost în stare să-și gândească soarta. Cu 50% trădători și cozi de topor în toate nstiuțiile naționale  nu putem decât să râmânem cheli, adică fără păduri. vreți un calendar sinonim co anii 50? Urmează o criză similară unui război. O secetă de doi ani început cu pesta porcină și foamete generalizată. Pâine, lapte ulei pe cartelă ca dopă 1950 și pacoste nu mai poți face detașamente de muncă voluntară și nici un fel de Armată Națională. Nu știu dacă o să mai apuc acest dezastru, prefer să nu , dar sunte deja pe toboganul decăderii istorice.
                             E timpul.
Mă paște veșnicia în spirit și în oase,
Un spirit care poate îmbogății văzduhul,
Untrup hrănind pământul spre rădăcini stufoase,
Am fost și eu ființă legată=n timp u Duhul.
N-am dat putere Luii, nu mi-a permis destinul,
Din visuri de invenții, rămas-a doar cuvântul,
M-au înțepat cu ciudă, invidia , veninul,
Că n-am fost fir de iarbă s-o unduiască vântul.
Mi-am dus viața simplă, cu mulțumiri de hrană,
Și libertatea spusă să pot ca să citesc,
N-am prins dreptatea firii în docmele din Strană,
Ci din fiorul fricii de dar Dumnezeiesc.                       

vineri, 7 decembrie 2018

                 Ce joc face Curtea Constituțională?
     C.C.R a devenit un cuib de viespi care mușcă cu venin, pentru că viespea nu înțeapă neaoș ca albina. O adunătură e politruci manevrați sovietic și neocomunist de cei 25.000de turiști ruși de la revoluție , din care au rămas în Țară cam tot atâția. Întrebarea este ce au de câștigat sau de pierdut acești boșorogi ca să-și scuipe pe conștiința de neam și să debiteze la comandă inepții constituționale în aclamațiile coruăției politice, instituționale și interlope, generată de Partidul lui Iliescu? Probabil le e frică să moară de bătrânețe și vor să intre în istorie ca haiduci și eroi ai destrămării Românei. Ori nu-i due mintea ori s-au sclerozat ăn plăcile învățăturii Marxist Leniniste care nu se judecă ci se aplică. Sigur n-u copii și nici nepoți și vor muri singuri cu sicriu comunitar.
    Cum poți să interzici pe baza Constituției ca organele legitime de Siguranță Națională să acționeze pentru apărarea Patriei. Supravegherea de către S.R.I a relațiilor politico-economice păguboase pentru popor este o necesitate. Adică națiunea nu are dreptul să se apere și să-și cunoască cozile de topor?  Adrian Năstase a vândut pe dai boj imense entități industriale, și capacități economico financiare. Tăriceanu a continuat jaful nașional, ambii pe averi din șpagă și comision străi, vânzănd din fașă resursele din Marea Negră, plus alte matrapaslîcuri de milioan de euro în paguba poporului român.
     Partea proastă a existenței noastre apropiate este că S.R.I. prin mai mult de jumătate din agenții săi, la vârf sau la firul ierbii-sa complăcut la ciuguleală personală. Când se simțea o presiune de forță populară ăși ”făceau” treaba livrând justiției câte un iepure din Ferma Animalelor, care până la urmă s-a dovedit nevinovat. O încrengătură de mafie interlopă la nivelul puterii și putilinței ececrabilă au ciar criminală.
      Dragi români, trebuie să pricepeți că nu vă apără nimeni. Nici măcar voi n-ați fost în stare să vă cunoașteți și să hotărâți soarta în plină Democrație aceptâna un haos politic de doi ani, în care puțcăriaț.i conduc Roânia. P placul și poftele lor. Nici să nu vă ândiți ă mai vin americanii să vă facă dreptate. nici U.E. Singura forță malefiă care vă a înfunda definitiv și vă lasă fără Țară este RUSIA ȘI VÂNDUȚII EI. Se repetă siruața de acum 71 de ani dar cu destrămarea Republicii românia.    

joi, 6 decembrie 2018

                      Nhilismul este uman!
       La o atentă cercetare sociologică, fără plată fără șpagă, dețeni rîducem că 3 din 5 cetățeni romîni, adică cu cetățenie română, n-au preocupări față de logica și morala apartenenței la Națiunea Română. Idem în S.U.A., în Franța, în Italia, în Spania și alte națiuni Europene. 
      Unul in cei cinci este pur și simplu idiot funcțional care nu știe ăn ce șară trăiește și de ce respiră sau are glas. Un al doilea îți vede de treaba zilnică fără a percepe drobul de sare și fără”Auleu”. Al treilea nu=și știe rădăcinile și pentr că ciricăie în altă limbă decât cea română nu are nici în clin niciî mânecă cu conceptul de Națiune Româă și STatul Național. Dureros este faptul că 2 din cei tei sunt români neaoși. Sinecuriști de conjunctură, flviu de trădare națională. Politruci și politicieni, magistrați. ofițeri superiori din serviciile de siguranță națională, polițiști umflați în grade și în burtă, jandarmi și forțe de ordine publică ajunși la stadiul de animal mânios și incorigibil în respectul celor șapte ani de acasă, fașă de părinți și strămoși. Noi nu gândim noi batem, suntem mercenarii unei puteri vremelnice și criminale care plătește bine. 
     Ce spun eu de ani buni că Justișia este mafiotă și în încrengptură cu mafia politică, cu Mafia Interlopă și cu orice sursă de îmbogățire internă sau exeternă. Totul devine acceptabil dacă transpunem raportul inițial la starea Justiției. Nici o instituție din acestă țară nu poate fi altfel decât mizeria instituțională ăn restul poăorului. Analfabeți ajunși nu nmai miniștri sau parlamentari , dar și rectori universitari, jurnaliști și formatpri de opinie politică cu voma în gât de dragul unei excursii gratuite, au un yaht de mândrie personală și se laudă ca țiganul cu turnulețele casei sale. Ăștia mănâncă cu șapte mâini.

miercuri, 5 decembrie 2018

                       Noi vrem...
Noi vrem dreptate pentru toți,
Nu doar pentru bandiți și hoți.
Noi vrem Judecători de soi,
Nu înjugați ca vaci sau boi.
Noi vrem iubire de popor,
Nu cozi de lemn pentru topor.
N-avem nevoie de strâmbați,
De juzi vopsiți în magistrați,
Cei înfrățiți cu mafioții,
Care să scape de emoții,
Când vând și cupără, iloții,
Cuvântul drept al judecății. 
Când cei plsniți de necuviință 
Trag sărăcimea în sentință. 
Vața-i scurtă și se duce,
De ce-aveți suflete caduce , 
Când încă respirați Natură,
În înfrățiri cu cei ce fură?

marți, 4 decembrie 2018

                              Nimic nou sub Soare!
    Un trust de presă german, destul de răspândit în lume șuntează adevărul istoric prin semnătura unui șobolan fără identitate. Nu pun la îndoială că nenorocitul nu are simpatie pentru poporul româ dar nici discernământ logic. O fi vre-un neamț urmaș al unui cap de familie eviscerată la Mărășești. Bunica mea, care a fost soră la un spital în București sub ocupație, strămătușa lui Radu Banciu, îmi povestea cum veneau răniții nemți la spital și întrebau nedumeriți; ”vasisdas, La burtă la burtă, f...i în măsa de nemți! Sau o fi un puriflici de ungur? 
    Gestul este ireprobabil! Numai că forța adevărului istoric al neamului românesc nu poate fi astupată de o ceață străină trecătoare. Soarele este al nostru. Ar fi necesar să trecem demn peste această răutate, dar nu fără un glas național. De altfel poporul german căruia i s-a dedicat minciuna rapacității românilor, la un grad de 75% de analfabetism funcțional, nu prea a priceput nimic din ce au făcut românii ca să rupă Ungaria în două, neînțelegînd nici de ce Hitler a anexat Austria Reihului.Dezvoltarea incoerentă și fără simț patriotic a aceste teme ne poate face rău. Așa cum propagnda de 7 ani  P.S.D.-istă prin oficinile ruseșt Antena 3 și România T.V. conclavuri de penali și dușmani ai bunului mers al Națiunii, a tocat metodic Conștiința Națională. Masă de manevră, cei 50% din analfabeșii funcționalide limbă română.
       Asra e viața. Dulăul care apără turma de lupi și urși este un cîine puternic și în general liniștit. Micile javre de acasă sau maidaneze țși fac vecul șătrând tot timpul, maiales de frică. Bandele de țigani trimit în stradă înainte câte un copil care să stârnească jaful. Numai că sunt mult mai simpatici și agreași pikinezii. Iar în Europa o națiune minionă, cu o limbă imposibilă este simpatizată ți susținută pentru mulțimea lătrăturilor sale. Un banctustan de discordie care cică vorbește ungurește și numai ungurește. Greșeala este a noatră pentru că atuni când am pus opinca pe Parlamentul din Budapesta nu ne-am tras graniță pe Tisa. Am mai dat și sârbilor Voivodina. Într-o asemenea situație am fi acceptat și nici atunci că am cotropit teritorii care nu ne aprațineau prin DREPTUL ISTORIC: 

luni, 3 decembrie 2018

                     Justiția este oarbă!
      Adică e legată la ocghi cu voal transparent de mătase. Justișia noastră bunghește mai bine decât oricare dintre noi profitul prsonal, șpaga și gheșeftul Doar n-o să coboare dreptatea la popor, la cățeii care încă nu aduc osul. Inomavibilitatea magistraților face din ei uneltele Diavolului iar Dumnezeu nu mai pote face nimic. Și nu numai pe la noi. În S.U.A. cel mai imbecil președinte conducător de Lume schimbă magistrații după pofta sa. Se preconizează un viitor sumbru pentru Dreptatea Divină și morala tuturor religiilor. Anticristul defileză pe scuturile oamenilor fără omenie și Babilonul e aproape. În fiecare capitală din lume identificăm o Sodomă și Gomoră. 
       Pe la noi eșalonul doi al Justiției torționare comunisye a ieșit indubitabil la rampă. Păinții lor și-au păstrat carnetele P.C.R.și au impus prin pile, nepotism și recunoștință politică un imens număr de magistrați, o parte analfabeți funcșionali, o parte lipsiți de empatie umană și o parte satrapi în adevăratul sens al cuvântului. Bine remunerați, bine alimentați la pensie, magistrații celor 29 de ani de la revoluție nu se satură de avere. Când curge și nu pică, nu pui ulciorul a șuvoiul principal?
        E imposibil de acceptat logci ce fer de teatru joacă Justiția romînă. Nici Eugen Ionesco nupoate prinde această absurditate în piesele sale. 
        Fosta șefă a Î.C.C.J. dă un verdict pe care uită să-l argumenteze la schimb cu o funcție pe viață. Mai poate crede cineva că Livia Stanciu a fost Om? Putea să dea cu executare, putea să limiteze drepturile electorale, dar nu și-a vândut sufletul Diavolului care evoluează în acest Aghiuță numit Dragnea. Tâmpernia.acestei acțini negative este  incomensurabilă pentru România. A luat doi ani din Viața Națiunii. Și nu merită focul Gheenei?
        Altă Judecătoare cu carnet P.S.D. s-a dat rotundă să amîne un complet al Ă.C.C.J fără cuvinte și un înteg organism justițiar a clacat în fața unei dobitoace. Să-l mai ținem pe nemernc încă o lună la conducerea distrugerii definitive. Ziua Națională a cam zdrucinat intervenția Rusă în treburile noastre interne dar încă există prin cozile de toporcare pot fi revitalizate. Numai căDragnea nu minte. Nici când s-a trezit cu cei patru recuperatori interlopi din Braziloa, nici înd rcunoașteindirect lovitura de stat din 10 August și nici cînd spune că e bolnav. Răcit cu mercur de patronii săi pentru că nu și-a făcut datpria de spulberare a României. S-ar putea să nu apuce Nașterea Domnului. 

sâmbătă, 1 decembrie 2018

                Este ziua națională a României.
    Cu eforturi inimaginabile România și-a sărbătorit 100 de existență cu o paradă excepțională. Se vede renșșterea  simțului nașional, cu toate frânele Marilor Puteri și a infiltraților lor politici ca cozi de topor, pentru anihilarea acestui popor. Primul popor al Europei atestat de 7000 de ani. Ca o paranteză, m-a amuzat gur căscată a decidenților olitic actuali din clanul Dragnea față de viața reală a Națiunii. Pe când ei, ca subnutriți intelectual, cred că fuga de pușărie e un ideal, în țară se întâmplă lucrurui minunate. 
      Și amîn extern. Ziua națională a României ca și ziua națională a Poloniei, cele mai semnificative țări din U.E. în est, nu a fost băgată în seamă de partenerii noștri occidentali. Nici o televiziune Franceză, Germană, Olandeză, spaniolă sau italiană, nu mai vorbesc de mărunțișul U.E. nu a catadicsit să bage ăn seamă acest evenient. De presă nu mai vorbesc. Deci cine suntem noi în Europa: Noi românii. Exportatori de inteligență și mncă calificată, piață de desfacere a otrăvurilor lor, un popor de joasă speță care stăpânește tezaurul energetic al Europei și care trebuie eliminat?
      În concepția Divină, răzbunarea, sau Legea compensației declină răul împotriva răufăcătorilor. Ce-ar fi ca forțele concertate împotrva celui mai blînd, mai ospitalier și mai omenos popor să fie înfrânte de Pronia Dmnezeiască și gropa să fie a lor și nu a noastră? Să luăm un stejar, plin de carii și omzi, cu vâsc pe ramuri, dacă e stejar românesc, nu va fi răpus și ceea ce i-a dat Dumnezeu, vârsa seculară se va împlini. Nu garantez că dica luinDranea ăi mai ciește povești dr dacă îi va citi povestea mea s-ar putea să i se înfunde biberonul.