Impostură

      Pun pariu, gajând cu viața, că rezultatele excelente ale Testării Naționale la clasa a-VIII-a au fost măsluite. Este apanajul F.S.N. alias U.S.L. crearea imposturii ca doctrină interlopă. Cum au furat de zeci de ani la toate alegerile, la referendumul de anul trecut, fură și acum. Quid prodest? S-au mai mânjit teșcherelele profesorilor și inspectorilor cu ceva arginți trecători, loazele au scris ce li s-a spus și am creeat un nou leat de inculți. Carne de tun pentru licee și facultăți particulare.

          Impostura nu este o întâmplare! Ea are sorginte comunistă și se transmite genetic, din tată în fiu, sau din mamă în fiică, ca un fel de doctrină existențială. Impostura a fost ridicată la rang de virtute în Epoca de Aur. Nepotismul comunist, sărăcia profesorilor, invidia și ura pentru valoarea intelectuală a creat mici monștri ai profitului de valoare umană, prin furt, pe bază de atestare documentară falsă. Note mari, diplome mincinoase, mândria părinților analfabeți, au permis urcarea imposturii pe scară socială. Șoimii Patriei și pionierii de atunci sunt astăzi decidenți politici. Unde în lume un hoț de diplome, un plagiator este prim-ministru? Și ca el sunt cu miile, beizadele de poziție conjuncturală suspusă pe bază de șpagă și relații.

        nenorocirea survine din faptul că 70% dintre nevolnicii de români îmbrățișează doctrina imposturii.

                  Mișcarea populară, o varză fără fală!

    Un om care a muncit o viață, la superlativ, care a fost lider pe unde a trecut, este natural să vrea să adune energiile naționale pentru un prezent și un viitor de progres economico-social. Numai că pntru această întreprindere e nevoie de iubire și credință, Iubirea și credința vine din altfel de suflete decât cele de mizerie existențială, în care personaje de fabulă se erijează în oameni. Nu oricine a profitat de noroc și pile pentru a deveni o personalitate are valoare umană în spate.

     Pentru a da valoare vieții tale, spune ce ai inventat, ce ai produs și ce ai educat! Nu se poate ca o țară să fie condusă de un prim-ministru semidoct cu fals în studii, în cârdășie cu un profesoraș de la țară, complet analfabet și needuat. Știm că în spatele lor se află clanuri interlope și mafii securisto-comuniste rămase ancorate la idei sovietice, dar ce putem face, în democrație, împotriva vulgului popular. Nimeni nu respectă și nu apreciază o personalitate cu valoare intelectuală și rezultate notorii. Marea majoritate a devoratorilor de prostie idolatrizează șmecheria, impostura și descurcăreala. 

    Când le spui că ai salvat sute de vieți omenești, că ai băgat la liceu și facultate zeci de a la copii se uită la tine ca la felul trei, care nu exista pe vremea comuniștilor. Dacă le spui că ai furat, că ai dat în cap, că te-ai îmbogățit prin mișmașuri și infracțiune, toți cad în extaz.

    Cred că mișcarea populară a plecat de la aceste adevăruri. Altfel cum ar puteadevărașia niște ”neica nimeni” să adune 7000 de adepți, din cel puțin 5000000 de oameni adevărați? Ce îi recomandă pe acești puriflici,în afară de faptul că se află pe o poziție înaltă, mai mult fără merit?

    Ar avea curajul să stea de vorbă cu oameni  adevărați, că până acum nu se simte.

                       Existență

Mulți savanți, în astă Lume, ne dau timpul înapoi,

Alții scurmă viitorul în idei și fapte noi.

Ei sunt fii aleși anume, de Creația Divină

Spre-a înnobila atomul ca o altă Lume fină.

Astfel nu vom ști vreodată care-i punctul de-început,

Unde-și duce Universul haosul necunoscut.

În ăst timp pe Tera, omul, mai deștept între ființe,

Macină adânc viața inventând nociv științe.

Orice făcătură vagă își termină infinitul

Și Apocalipsa schimbă începutul cu șfârșitul,

Sau sfârșitu-i începutul, cine poate să mai știe,

Într-o omenire multă, înnecată în prostie.

O să vezi vreodată oare, paraziți în existență,

Să priceapă ce e bine în umană competență.

Astăzi beau, mănânc și chiui, mâine vine altă zi,

Ce îmi pasă mie rostul a ce-a fost și ce va fi? 

                           Becalii

Un becal, unitate de măsură, a omeniei nevăzută scală,

Pe un răboj de crudă impostură, prostie, nesimțire, jaf și fală,

Ne definește ca măsurătură, a vidului din creier care crește,

Cu numărul de vorbe din gândire și gesturile spuse maimuțește..

Un becal dă volumul rațiunii sub creasta unui fastuos cocoș,

De-aici încolo numărați păunii și puneți cărămizile în coș.

Să măsurăm de-acum prostia-n lume, a celor care-arată calea dreptă,

În cocârjirea poftelor nebune, avere și putere de odată.

                       Stropul e uimire

Viața noastră trece prin stropii de uimire ce macină gândirea în ură sau iubire,

Ne miră existența a tot ce ne-înconjoară și vrabia pe gardul făcut soclu de cioară

Și norul ce ascunde frumosul chip de lună, găina peste gardul vecinului, mai bună.

În toate e o vrajbă, uimire ancestrală, de ce eu put puternic și celălalt se spală?

De ce eu nu pun mâna și altul fură-n draci, ce-i rostuirea Lumii când nu ști ce să faci?

Te sperie sperjurul și focul de gheenă și-ai să rămâi creștinul cu leii în arenă.

Mai bine dă uimirea pe-un strop de cutezanță, să nu petreci viața mai moale ca o zdreanță!

                       Eroii morți împunși de vacă!

     Ce naște din pisică șoareci mănâncă! Urmașii F.S.N., sânge din sângele căldărarului Ilescu, își dau în petec pentru a exploata jalea românilor. Niște animale, pe care nici  hemoroizii nu-i deranjează, când e vorba de popor.lSă declari ”Doliu Național” pentru niște victime nevinovate care nu au făcut nimic pentru națiune, doar c-au respirat și mâncat bucatele acestui pământ și chimicalele de import, mi se pare o blasfemie. Nu în cele sfinte, ci în cele constituționale.

       De fapt precedentu a fost al tătucului Iliescu. După 22 decembrie 1989, gașca Iliescu, Brucan, Militaru & com. au pus-o de un genocid care să justifice revoluția. Au murit la degringolada creată de generalii armatei, cu un cinism criminal fără seamăn, pentru a se menține pe scaunele noii puteri, copii nevinovați, oameni fără competență militară dar și militari morți din prostie. Nu există nici un caz în care un militar să fi murit vitejește. Toți au fost împușcați din greșeală dar i-am făcut eroi. De ce n-am face eroi și din cei care au căzut cu  autobuzul în prăpastie? 

     Din moment ce nu mai avem steag, nu mai respectăm imnul, nu mai avem Patrie, de ce n-ar putea politrucii vremii să smulgă lacrimi din tot felul de telenovele aiurite? Apocalipsa e aproape, dar pentru poporul român este iminentă, cu așa clasă politică. Votați-i proștilor!

                Biserica

Biserica celor sărmani e peștera cu stalactite,

Nu monștri-n zid cu turnuri mari, nici catedrale aurite.

Nici un altar pe malul mării, preludiu al destrăbălării.

Zamolxe stat-a sub pământ să ne învețe ce e sfânt,

El n-a fost zeu, nici fiu născut, din Cel de-a pururi nevăzut,

Dar ne-a dat pilde și dorinți, întru respect pentru părinți,

Ne-a învățat neatârnarea și viața liberă ca marea,

Dar au venit de peste ape, profeți cu fel de fel de sape.

Ne-au învățat să fim supuși, să-îngenunchem la multe uși,

Să fim umili la cel bogat, ce toată viața ne-a furat, 

Să așteptăm himeric rai, să renunțăm la micul trai,

Că vezi tu Doamne, cei ce fură, vor fi stropiți în Iad cu zgură.

Și rabdă prostule  acum, când viața e un simplu fum,

Trăirea este unicat, când timpul ei s-a expirat,

Devii pământ, cernoziom, și nicăieri nu mai ești om! 

Dar dați prostiei de pomană, zăluzi cu creierul pastramă!

                               Apoi

La poarta Raiului păgân, unde doar Dracul e stăpân,

Se-înghesuie destulă lume, toți nesimțiți și fără nume.

Un paznic gras și cu cornițe, alege babe din fetițe

Și moși ușchiți dintre copii, să pună foc sub pirostrii.

Să-i fiarbă zdravăn în alcool, pe cei veniți în suflet gol.

La ușa Raiului cel bun, bogații stau să trag-un tun,

Să mituiască cu arginți, păcatul Sfinților Părinți,

Care în rugi la-Împărăție, să-i prea-sfințească-n bogăție.

Și curg călugării hapsâni, cu mâncărime între sâni,

Să scuipe binecuvântare, pentru bandiți cu bunăstare.

Săracul n-are rost în milă, cu existența lui umilă,

Nu are bani de indulgențe, ci doar de vrăji și pasiențe.

Se duc uitați întru pustiu, în gropi comune sau sicriu.

              Cultura

Nu mai e loc de cultură, minți sfrijite de ”deștepți”

Murmură mărunt din gură, în poziție de ”Drepți”!

Ziariști pe care Lumea nu mai poate să-i încapă,

Dau povețe și precepte de sub pămătuf de iapă.

Nu citesc, cu trei cuvinte, dau din ”Capra cu trei iezi”

Și se cred prea-copți la minte, și-n comunicare brezi.

Scriu de mult în pilda veche, cu povețe bătrânești,

Unde ești tu țep de vorbe, să ajungi să mă citești?

Te citești mereu pe tine, ce deștept te-a făcut mama!

Luneci singur pe patine,  până unde-ți fierbe zeama.

Și apoi te miri că prostul, dezlegat de o simțire,

Nu îți mai ascultă postul și te uită-n nesimțire.

                      Pomana

Pomana-îngrașă și nu prea, merindele de piază-rea,

Se-îngurgitează și se duc, rămâi apoi flămând-uituc,

Până când altă sindrofie îți pune-un boț în farfurie.

Pentru un brunși de carne veche, votezi primari după ureche

Te dai apoi de ceasul morții, că te-a lăsat prostia sorții.

Nu-i munca un imbold de-avânt și nici gândirea prea-cuvânt,

Să-ți ducă pașii spre mai bine, e lenea vitamină-n tine.

Și de-o pica o mălăiață în poala dorului de viață,

vei fi de-a pururi fericit, că ai primit, dar n-ai muncit.

                          Recviem 

Se scutură nația, se duce poporul, străinii ne seamănă iute ogorul

Și tot ei trec sacii umpluți de bucate, de Tisa și Nistru, pe apucate.

Ne iau minereul și fierul din vatră și aurul, dacică zestre lăsată.

Ne pleacă pădurea în stânjeni pe role în alte palate wikinge, creole,

Se scot din izvoare și vene de sânge în timp ce copilul de foame ne plânge.

Ne seacă rărunchii și inima brează, în timp ce prostimea, în hoarde votează.

Firescu-i apusul, milenii adastă, prea primordială a fost soarta noastră.

Am dat Europei și limbă și trai, e timpul s-ajungem gunoi pe vătrai.

Rămână Carpații cu vârfuri semețe, să fim națiune cin-n să ne-învețe?

                               Necrolog biografic

     A murit un general de armată. ”Dumnezeu să-l ierte”. Despre morți numai de bine! Și generalul Antonescu a fost șeful Statului Major, dar el a dus un război și a ridicat România. Beizadeaua Mihai Popescu, mult lăudat de demolatorul României, Ion Iliescu, a fost un om fără coloană vertebrală și de aceea a murit cocoșat, asistând cu nonșalanță la distrugerea politică a armatei. Sub comanda lui s-a renunțat la serviciul militar obligatoriu, s-au dat la fier vech tancuri, tunuri, camioane, avioane și nave, s-au vândut cazărmi și terenurile armatei. Acum ne uităm cu groază la conflictul din Transnistria. Unde e armata română? Ne apără N.A.T.O.? Puțin probabil. Am rămas un cățeluș care latră dintre picioarele dulăilor.

    Biografia acestui om a fost prodigioasă. a absolvit Școala Militară de Artilerie ca șef de promoție când președintele comisie de examen a fost unchiul său generalul Popescu, comandantul Comandamentului Artilerie Forțelor Armate. Foarte ambițios și oportunist, bun specialist cazon, cu slabe reverberații de cultură, după un an și opt luni de ofițer a fost înaintat în gradul de locotenent major. După încă un an, el și alte beizadele comuniste din armată a fost admis cu o mână de piloși în Academia Militară. Statutul ofițerilor prevedea admiterea în Academie cu gradul de căpitan și trei ani stagiu la comanda unei companii. Pentru isprava intrării în Academie a primit gradul de căpitan. Peste doi ani, la absolvirea Academiei a fost făcut maior. Numit comandant de brigadă la o vârstă la care colegii lui erau abia locotenenți majori, în anul următor a fost gratulat locotenent colonel și peste doi ani colonel. Revoluția l-a prins general maior. A făcut parte din nomenclatura comunistă și era normal să pună umărul la slăbirea capacității de apărare a țării în folos rusofon și apoi al NATO, unde s-a înfipt învățând limba engleză.

                        La munte

La munte stânca crește prin rădăcini de brazi,

De jnepeni și ienuperi și nu de ieri de azi.

De mii de ani ițește spre vârfuri, tot mai sură,

Și împletește norii în amalgam de zgură.

La munte se petrece și omul dârz, de piatră,

Cu oile cu fânul, otava, fără vatră,

Doar munca îl menține, doar munca-l oblojește,

În timp ce cel din șesuri doar bea și lenevește.

Când în impuls de patimi făcut-am Țara mare,

Din munte a curs sânge, pe râuri până-n mare.

Din vechea Mare Tetis s-au încurbat Carpații,

Pe vârful lor de piatră s-au vârtoșit bărbații,

Femeile frumoase au prins păduri în poale

Și-am așezat colibe pe culme și pe vale,

Am tras săgeți în fiare și în cotropitori,

Ne-am contopit cu piatra și n-am fost migratori.

De ce ne sug din sevă, veneticii străini,

Noi am trăit în Domnul și nu am fost haini!

                         Zăduf

Un soare mic și arzător, suspensie-ntr-un cer lăptos,

Mă învelește în cuptor și merg privind numai în jos.

Mă arde colbul sub călcări, pe drumul holdelor în pârg,

Nu mi-a dat mama încălțări, pe drumul arșiței spre târg.

Pocnește paiul copt în jur și spice câtă fără vânt.

N-am pălărie abajur, merg îndesat și nu cuvânt.

Aș soarbe strop de rouă fin, mi-e sete, buzele-s hârtie,

Am dat cărării mele chin și tot mă duc la datorie.

Am de tocmit vreo două pâini, cu bani puțini din sărăcie

De la îmbogățiți hapsâni, din prea bogata Românie!

                       Noi suntem iobagi!

     Un iobag era un țăran locuitor de bordei, fără minte, fără carte, aproape animal, care muncea ca un măgar pe moșia boierului ca să poată supraviețui cu zeamă de lobodă și ciuperci. Dacă ajungea la carne, aceasta era din leșuri. Care este diferența între semi-animalele feudalismului ți semi-animalele de azi cu telefonul mobil la ureche?Au drept de vot și drept de a-și hotărâ democratic soarta. Cum exploatează ei acest drept? Pentru un mic, o bere, o sarma, un pui sau un Kg de orez, trimit în primării, în consiliile locale și județene și în parlament toate scursurile morale ale țării.

     Cum e posibil ca să candidezi cu spume la gură pentru dreptate socială și odată ales să te duci ca un libidinos la alt partid care îți umple burta? Ce repere morale, ce bun simț, ce responsabilitate socială și altruism? O adunătură de șnapani. 

       Trăsnește-i Doamne!

                             Așa-i lumea

Oare eu nu gândesc aiurea, dorind ca toți să fie buni,

Într-o viață deșănțată și îngerii pot fi nebuni!

Și peștele tăcut din ape din când în când se opintește,

Sparge întinderea de unde și cade pe pământ prostește.

Sunt mii de creaturi cu viață ce-și dau în petec uneori,

Când le admiri uimit blândețea, când te-îngrozesc pulsând fiori.

Și-atunci cum vrem ca omenirea să n-aibă inși cu devieri,

Ce schingiuiesc, omoară semeni și urlă doar a lor păreri.

                           Inundații

În valea plânsetelor noastre e vaiet de necugetare,

E spaima celui fără minte îmbrobodit în nepăsare.

Vin apele în spume negre, la cea mai bunicică plaie,

Când dealurile dezgolite adună apa în puhoaie.

Unde-s pădurile străbune, livezi și vii pe povârnișuri,

Unde sunt ierburile dese împleticite în tufișuri?

Unde-s derele făcute, sute de ani doar cu măgarul,

Unde e hărnicia veche, pierdut-am oare gospodarul?

Stăm puturoși pe vreme bună cu mâinile băgate-n sân

Și blestemăm când vin dezastre, până la Cel de sus Stăpân!

                        Ploaia

Oricâtă ploaie ar cădea, din nori fără prihană,

În vijelii cu vânt turbat, cu soare și cu mană,

În cernere de stropi mărunți, posacă, mocănească,

Nu va spăla și va clăti prostia omenească

Și nu va degresa nicicând mizeria umană!

Oricâtă apă s-ar vărsa pe creștete mizere,

Când gânditorii sunt puțini, săraci, fără avere,

Gunoaiele din jurul nostru și cele dintre noi,

Vor sufoca Planeta mamă cu smog de la război

Și cu poftiri necugetate din propria lor vrere.

Ce-i pasă celui prea sătul și nesimțit în fire,

De semenul de lângă el, de pace și iubire?

Distruge tot, că azi trăiește, cu burta el cunoaște, 

Nu-s  remușcări că mâine sigur și alții se vor naște

Și vor pieri flămânzi de aer în plină otrăvire.

                         Obezitatea

    Sâmbăta și Duminica, toate posturile de televiziune iau modelul O.T.V. și plictisesc publicul avizat cu tot felul de baliverne, invitând la discuții personaje dubioase specializate în practici oculte, ghicitori în stele, în numere, în tarod sau poate în ciuperci. Mai apar vindecători fără studii, cu o cultură care lasă de dorit.

     Am asistat însă și la multe emisiuni în care specialiști de marcă, nutreționiști dezbăteau problema obezității pe două direcții, mâncarea și lipsa de mi,care. Nimeni nu e în strare să pună punctul pe i. Îngășarea excesivă a omului survine din lipsa activității creierului. Dumnezeu a creat rațiunea punând un creier bio-cibernetic în legătură cu singura sursă de energie existentă la acea vreme, metabolismul animal. Creierul consumă peste 80% din energia corpului uman. Dacă funcționează în parametrii. Dacă individul nu se strofocă în gândire, învârte două-trei cuvinte, are somnul fără vise, este normal să pună pe el. Gospodina americancă, țăranca româncă se îngrașă nu din liăpsă de mișcare ci din lipsă de folosire intensivă a creierului. La fel și puradeii analfabeți de la sate și orașe.

     Un examen la o școală mai acătării, sau la facultate consumă organismul uman cât o săptămână de muncă brută. Vă dau exemplu un experiment. Înaintea unui concurs de șah am cântărit un concurent de zece ani și l-am recântărit după partidă. Slăbise 5,2 Kg.

     Combateți obezitatea prin gândire și activitate intelectuală!

                     Duminica

Duminica-i o zi de-odihnă, de bucurii și veselie,

Când omul iese de la slujbă cu mult mai multă omenie.

Și Dumnezeu făcut-a lumea în șase ere de lucrare,

Apoi s-a odihnit în ziua în care timpul n-avea stare.

S-a așezat în jilț de stele, cu un oftat deoboseală,

Își contempla planet-albastră când și-a dat seama de greșeală.

A lăsat omul să exulte în stăpânirea-a tot ce mișcă

Și a văzut că lăcomia stârnea a gândului morișcă.

”În acest om nu-i duh, ci pofte mânate dintr-un animal,

Îl voi stârpi-n potop de ape, ce va rămâne-n vârf de deal,

Va fi doar omul cu credință, căindu-se dea-l său păcat.”

Dar după Noe, praf pe tobe, același om a renăscut

Cu ochi de Diavol și-a scris soarta, tot buruiană a crescut.

animale

                            Aiurea

La început a fost cuvântul, sau poate focul, foamea poate,

Ca noi să stăpânim Pământul, un Dumnezeu ne-a dat gândire,

La animale e instinctul, târș sau în genunchi, pe coate,

Să lupte-n supraviețuire.

Ce-am prins din vorbele prea multe, un spor de supra-mbogățire

O poftă de consum adusă în grad înalt de nesimțire.
Felinele vânează iute,doar cât să aibă de mâncare,

Omul își bate joc de fire.

                         Frumoase păpușele,

Frumoase păpușele suite sus pe scene,

Ca arătări sublime, ca arătări obscene,

Cu creier de maimuță și strâmbături lascive,

Se cred doar din prostie, apreciate dive.

Când o viață-întreagă, n-ai frunzărit o carte,

Și nu ști dacă Luna îl ține-n loc pa Marte,

Când limba cea curată, a sfinților strămoși,

E-o blasfemie crudă în vorbele gogoși,

Să crezi că o mocirlă de două-trei cuvinte,

Te face adulată ca stareță cuminte

Și să mai dai precepte de îndrumarea lumei

E mai presus de circul ne-nduplecat al humei.

Ființă făurită din coasta lui Adam,

De vrei să fi egală, gândește gram cu gram,

Nu țâțe despuiate și dansuri din buric,

Te fac celebră-n lume, gândește-te un pic

Fi om cu dăruire cu minte și morală,

Că dacă dai din fese, nu faci nici o scofală!

                            Forța justiției sau justiția forței!

     Constituțional, România e condusă de trei puteri, Legislativă și Judecătorească. Mai există o ”așanumită putere” a presei, care poate fi comunicativă, obiectivă, subiectivă și speculativă, mai pe românește șantajistă. Nevăzuta putere însă, care conduce cu adevărat  această prăpădită țara, este ”Mafia de tuti capi”, capete de securiști comuniști dedate la rapturi financiare și manipulare ocultă, capete de foști nomenclaturiști, finanțatori și în același timp, avizi de  avere și putere, capete de judecători și procurori fără mamă, crescuți la Case de copii și o faună de capete interlope într-un ghiveeci infracțional criminal, mână în mână cu capete poliționești.

    Peste toate  tronează taie și spânzură fără frică un Mazarin al secolului XXI, într-o manieră tipic fanariotă.

    Ce ne lipsește? Puterea poporului, distorsionată democratic de ciugulitorii de conștiințe. Scopul scuză mijloacele, dar care este scopul. Mizerabilizarea cât mai adâncă a acestui popor pentru a fi manevrat cu circ și pâine. Pâine din ce în ce mai scumpă care ne aduce la stadiul de cățeluși salivând a la Pavlov.

                   Educație

Când mă dojeneau părinții, copil iute, zvăpăiat,

Nu știam în zbenguială, ce poruncă- am încălcat,

Mă uitam cu umilință către Sfântul Nicolae,

Agățat în două cuie, pregătit pentru bătaie.

Mă ferea și de minciună și de un cuvânt urât,

Duceam simplu omenia, chiar cu cheile de gât. 

Azi pășim în dezlegarea de păcate și sperjur,

Ne împinge-n jaf și crimă, tot ce este primprejur. 

Chiar părinții dau exemplul  ruperii de cele sfinte,

Chiar părinții în sutană, nu mai au nimic în minte,

Se dedau la bogăție și destrăbălări lumești,

Cine mai sfințește locul și conștiințele-omenești?

Poate-așa e scrisă cartea devenirilor umane,

Să ne prgătim sfârșitul cu gândirea în sumane

Și cu riscuri asumate de-o gândire infestată

Cu instincte animale, Omule ai fost vreo dată?

În asemănare sfântă, 

Sau te faci de râsul celor, care, viețuiesc dar nu cuvântă!

                   Românul s-a născut... bandit!

      Românul s-a născut poet, spun înaintașii. Și au dreptate. Dar poezia populară, preamărește, acceptă,și iubește furii, haiducii, boierii și domnitorii. Ce vrei să faci cu un asemene popor în epoca internetului și cuceririlor geneticii? Să luăm ”Miorița”. Baciul vrâncean se împacă cu gândul că va fi furat și omorât. Baladele haiducești fac eroi din cei care fură de la bogați, dar și de la săraci. Prostul se bucură, chiar dacă moare de foame, când bogătașii se răfuiesc între ei. Cel care cade victimă dreptății și justiției este plâns de trogloditul de român. Nu-și dă seama că samsarul s- îmbogățit pe seama lui. Nu l-a furat direct, dar nu pricepe de ce nu are ce pune pe masă! Și hai cu eliberarea lui Becali și Năstase.

      Două femei au fost martore la furtul unei vițele. Era a celui mai sărac om din sat, cumpărată pe datorie și pe muncă. Șmecherul care a luat-o și a vândut-o s-a făcut că plouă.La fel și cele două țărance. Întrebate de ce nu au spus adevărul la poliție, au dat din umeri și una a răspuns țâfnoasă: ”da ce a furat de la mine”? peste o lună hoții i-au furat și ei vaca. Să vezi văicăreală!

                              Bogăția

Toate-averile-s din furt, a zis un om uitat de lume,

Poetul nostru de renume,

Cu cinstea lui Venusiană, 

Ne-a spus că apele nu pier,

Doar se coboară și ridică din munte-n șes și-n porți de fier,

Ca domolita Consâziană.

Nu scad la poale de brazi falnici, ca să se-adune în pâraie,

Că le aduce iar pădurea

O binecuvântată ploaie,

Din care curg și nu aiurea,

Ale vieții noi șuvoaie.

Ia banii și să-i faci fluidul, vieții simple omenești,

El scade la cel ce muncește,

La bogătaș mereu sporește,

C-așa sunt legile cerești!

Și cel ce fură mai vârtos,

Va fi mereu un Făt-Frumos.

 

i

                 Perechea

Ce frumoasă-i viața-n doi, într-o lume disperată,

Dar regretele de-apoi, nu te-ajută niciodată.

Ai avut o colivie de dorințe înțelese,

Ai gustat cu bucurie, dragostea ce se va țese,

Dar cu mintea-mbălsămată, de dorințe trecătoare,

Ai rupt vrejul elocinței și-ai stins mugurul de floare.

Cum devin, astfel de fapte, renunțări la fericire,

Nu=ți va spune visu-n noapte, ci fiorul de iubire,

Care l-ai pierdut cu timpul, în destrăbălări deșarte,

Uitând iute anotimpul primăverilor spre moarte.

Ce să-i faci, ambiții oarbe, într-un creier  gol de vină,lană răpciugoasă

Nu mai pot acum absoarbe, relevația divină.

Când ți-ai răscolit orggoliul și-ai vrut alte satisfacții,

Te-a durut vreodată doliul, din mormântul fără grații,

Unde-ai îndesat iubirea ca o blană răpciugoasă

Și-ai plecat spre fericirea, banului din altă casă.

             Dialog

De ce să ai gânduri frumoase, în simbioză cu natura,

Să îți trăiești activ viața, cu sentimentele de-a dura?

Când poți să fi puțin la minte și inocent, sărac cu duhul,

Oricum ne mestecăm în vremuri cu vânturile și văzduhul!

De ce ai ști cum merge firea și care-i omul, lângă tine,

Când pentru burta străvezie, faci roată fără de rușine.

De ce na-i pune talpa-n gâtul celui umil și cu credință,

Când tu te crezi în nesimțire, aleasa Dracului ființă.

Ce-i omul cel făcut anume ca miez de minte-n Univers,

Dacă nu răpciugește lumea ca excrement cu interes?

            Analfabeții

Nu citim, numărăm banii, animale de povară,

Se omoară, frate-soră, pe o brumă de avere,

Mintea lor în salivare, nu mai dă pe dinafară,

Ling urdorile lăsate de cei duși către putere.

Gena strâmbă, moștenită din străbunii foști iobagi,

Ne-a nenorocit pe viață, ne-a rămas căciula-n mână

Ne uităm vrăjiți la furii ce ne lasă în nădragi,

Și cântăm ode de slavă, lăcomiei ca stăpână.

                          Fameni

Îi ocolește zilnic vântul, chiar vânzolind către pustiu,

La început a fost Cuvântul, cui să îi spun, cui să îi scriu.

Le trece mintea doar prin hrană, cum să adune cum să aibă,

Își cumpără cu mită strană, dând minții doar colastră-n iarbă,

Fac pe smeriții în credință, când fură, mint și preînșeală,

Omoară omul cu știință, au fost cândva, deștepți la școală?

Nu, ei au prins cultura vieții, din tenebroase mahalale,

Își vând copii la costul pieții și se păzesc cu matahale.

Dau daruri scumpe la călugări, la preoți fără Dumnezeu,

Ar face aurul din bulgări, pentru iertarea-n apogeu.

Dar omul e făcut cu rosturi, de-a viețui în Univers,

La animalele cu costuri, eu nu îmi mai găsesc vreun vers.

               Tablouri

Vin amintirile potop, tablouri vechi din vernisaje,

În care mi-am creat un scop, adânc înfipt în peisaje.

Prima iubire-i anturaj, în crângul cu ciuperci albastre,

Când am zvâcnit cu mult curaj, dând dor îmbrățișării noastre.

Era sfioasă, dinadins, ocheadele-i furau fiorul

Și când în brațe m-a cuprins, alături susura izvorul.

Nu era iarbă de ajuns, și moale și destul crescută

Și când dorința ne-a cuprins, de lângă noi sări o ciută.

Ne-am strâns încet într-un suspin, regretele sperieturii,

Plecând spășiți către cămin, cu gust amar în cerul gurii.

                                 Muntele Ațos!

      Un post de televiziune căruia îi acordam oarecare atenție pe baza ziariștilor de marcă și verticalitate morală și-a dat cu stângul în dreptul, într-o mizerie de Talk si cum i-o mai spune, a turnat lături pe conștiința neamului românesc invitând doi libidinoși. Barbu de la PPDD, care l-a lins în cur ani la rând pe Dan Diaconescu și pupincuristul fără conștiință Vadim Tudor. Ce au bălăcărit acești farisei de antiomenie românescă ortodoxă? Regulile bunei cuviințe și ale bunului simț uman.

       Au dat cântare lucrării lui Aghiuță de a împăca interlopul cu păcatul și păcatul cu credința prin intermediul propriului său ochi, banul. Călugări, nu flămânzi dar hapsâni, nesățioși și grotești vin să-i cânte Preasfânta Evanghelie și să dea precepte liturghice unui bandit analfabet și fără bun simț, unui măgar mafiot conducător de turmă behăită.

        Mai vor și eliberarea ”nevinovatului”, pasă-mi-te pe un trend popular de prostie și analfabetism. Cum să elogiezi un animal în două picioare, ce educație dai tinerei generații? 

       Mă rușinez pentru postul cu pricina și nu știu dacă îl voi mai accesa.

                         Cu televizorul s-a smintit poporul!

      Începând de Sâmbăta, dimineață și până Duminică seara, pe toate posturile de televiziune se derulează bălării comunicative de un analfabetism cronic și extrem de periculos. Să vezi semianalfabeți pe funcții de analiști astrali, de medicină empirică, de vrăjitorie, de pedagogie, psihologie,  sociologie și politică atât de neduși în ale culturii generale încât ți se face greață. nenorocirea este că se exprimă generațiaa  ”așazis” matură țării. Niște răi și niște fameni, care au citit în toată viața lor o poveste străină, în desene și care habar n-au de Eminescu, Creangă și Ispirescu, vorbind de basme, de literatură la vârf nici nu poate fi vorba. Unul își dă cu părerea că în școală nu e necesară matematica. deci vom construi case, fabrici și drumuri cu șchioapa. Cred că nu e nevoie nici de fizică, de chimie și biologie, nemaivorbind de istorie, geografie, muzică și desen. E mai simplu să se facă sport și etnobotanice. plus butonări pe jocuri de internet, eventual pornografie.

      În alt post e televiziune se divaghează ore întregi pe teme de destin și astrologie, analizând soarta unor așa zise personalități publice mizerabile, animale analfabete și fără noimă, dar cu bani.