Biserica

Biserica celor sărmani e peștera cu stalactite,

Nu monștri-n zid cu turnuri mari, nici catedrale aurite.

Nici un altar pe malul mării, preludiu al destrăbălării.

Zamolxe stat-a sub pământ să ne învețe ce e sfânt,

El n-a fost zeu, nici fiu născut, din Cel de-a pururi nevăzut,

Dar ne-a dat pilde și dorinți, întru respect pentru părinți,

Ne-a învățat neatârnarea și viața liberă ca marea,

Dar au venit de peste ape, profeți cu fel de fel de sape.

Ne-au învățat să fim supuși, să-îngenunchem la multe uși,

Să fim umili la cel bogat, ce toată viața ne-a furat, 

Să așteptăm himeric rai, să renunțăm la micul trai,

Că vezi tu Doamne, cei ce fură, vor fi stropiți în Iad cu zgură.

Și rabdă prostule  acum, când viața e un simplu fum,

Trăirea este unicat, când timpul ei s-a expirat,

Devii pământ, cernoziom, și nicăieri nu mai ești om! 

Dar dați prostiei de pomană, zăluzi cu creierul pastramă!