joi, 30 septembrie 2021

                         Șarpele, ciuntit de coadă rămâne un pericol.
       Șarpele, dragonul sau balaurul sau Hidra antică nu mor dacă șe retezi vărfdul cozii, gharele sau tentaculele. Oricâte comori și bogății ai obține din cuibul acestor Lighioane la un moment dat ele te vor strivi.  Orice reptilă periculoasă trebuie decapitată. Sun Țâ, spune că nici un inamic nu este învins până cînd căpetenia nu piere. După care orice ocupație devine vremelnică. Dacă trupul popotului cucerit este puternic. Ocupația nu însemnă stăpânire ci doat jaf care se estompează în timp. Răzmenișa este iminentă. 
           De la principiile războiului enunțate de Sun Țâ, la vremea lui, conform cunoașterii lui, prin care chinezii și mongolii au cucerit Asia și chiar o parte din Europa. De atunci gândirea militară cu toate progresele tehnologice a rămas în urma posibilităților . De ce:? Pentru că tate Armatele s-au pricopdit cu gânditori militari rași în cap și sub scăfârlie. Noi românii avem exemplul lui Moș Teacă.
         Janarmul Mondial, după reclamă că după consistență este haut, S.U.A a plecat cu coada între picioare din Coreea, cin Vietnam, din Somalia și acum din Afganistan. Victorii a la Pirus. 2000 de soldați americani li-au lăsat oasele printre pietrele afgane. cu ce folos? Cum să-ți pui palma la fund și să fugi ca un laș, când n-ai lăsat în urmă nici democrație și nici lege. Joe Biden spune că Strategii militari nu i-au atras atenția supra unei țnfrângeri lamentabile și rușinoase în Afganistatn. În fond inițiativa lui de a retrage truple din Afganistan pare logică. De ce Armata S.U.A să bată degeaba munții mujahesinilor. Nu petrol , nu diamante, nu uraniu. Și dezastru! Și Tusia a participat la campanii secvențiale, dr a știut să se retragă la timp și fără rușine. Numai că Putin joacă șah iat Biden table.

luni, 27 septembrie 2021

                   Libertate.
         Peste tot în Lume se strigă: „Libertate1”. De această dată și ăn acete zile ămpotriva Certificatului Verde. cedeți că cei care au pus la cale Pandemia de Coronaviru au să renunțe la scopurile lor deoamdayă luate prin ripodta științifică umană. Cei care vor subțierea drastică apopulașiei umane și pe bună dreptate pentru că se atentează la viitorul Terei ca Ființă vie, esențiaă pe mai multe milenii de acum în colo în Universul ființelor raționale și de progres Cosmic.
        Omenirea, regnul aimal și mai ales primtele cu grai și gîndire, creație Divină. adică oamenii consumă inutil resurse de viață având prea multe miliare de paraziți existențiali. Când Terra s-a confruntat cu cutodistrugerea vieșii din cauza dinozaurilor, au intervenit cei care doreu Pământul ca Plntă nu numai vie dar li intelugentă. Situașia este similară dar de acestă dată se vizează, termitele umane care devorează tot ce pot ăn loc să vzioneze progresul infinit al intelugenșei umane.
         Cum totul în Univers se tocmește oarecum haotic, având în vedere estoparea unor intenții datorită spașților siderale și infinitului neperceput de furnicile umane. Cei care au receptat cromozomi memorie din Imensitatea iderală și au dat libe Covisului 19, sunt dezorientași dar nu vor să renunțe. Cum altfelse justifică marile manifestații contra imunizării și speranței de viață? mai așes că mor preponderent oameni tineri de interes social econimic și educațional. Ideea a fost dă ne moară bătrânii inutili și cei retardați dar se pare că lucrurile au ieșit de sub control. Bătrânii rezistă. Și bine fac! Fără ei unde am putea ajunge.?
         Protestează, nemernicii și insuficienții acestei lumi, pentru libertatea de ași omorâ semenii, drogașii deviații sexula animale rătăcite, care nu participă la asigrarea unei vieși sigure, de viitor decât din viscerele gândurilor lor. Pentu că nu gândesc cu creierul.

duminică, 26 septembrie 2021

                     Adio, Românie ...
Adio Românie, nu îi-am dorit-o Ție, ca Țara ma de glorii și Țara mea de dor,
Dar s-a-întâplat să fie, pe-a noastră scmpă glie, în  plină vijelie , doar coade de  topor.
Viața mi se stinge, durerea mă încinge că nu mai văd speranță-înainte ca să mor.
Că risipit în Lume, perdut, fără renume, se sting milenii sfinte pentru acest popor.
Ne-au cotropit în hoarde, popoarele bastarde, hrănite-n carne crudă și fără căpătâi,
Am rezistat în Codrii, ne-am înfrățit cu norii, cu bolta de lumină, că noi am fost întâi.
Trecurăm vremuri grele, desculți, fără pingele sau cu opinci de piele legate în nojici,
Dar am cântat din fuier și Doina ne-a fost șuier și am rămas aici.
Și au venit păgânii, ne-au îngropat străbuii au ras a lor Biserici au nivelat morminte,
Noi cu căciula-n mână, le-am stat la îndemână lă ne jupoaie avutul de-acum și din-ainte.
Vedem și azi cum fii, pierdutelor familii, se luptă pe ciosvârta ce vine din străini,
Și nu avem ce face iubim acestă pace în care sărăcia-i-ăngtasă pe haini.
Mai am un singut dor, să mî lăsți să mor în lemnele uitării,
Că nu mai vreau să știu și nu mai vreau să văd nenorocirea Țării.



 

vineri, 24 septembrie 2021

                        Infanrteria stelară. 
      E greu de presupua că cineva te citește, te recitește și lagă logic părerile tale. De-a lungul epidemiei de Covid 19 am emis și eu nilte păreri de ănteșegere emirică a acestei nenorociri care a cuprins Planeta. Binănțeles că nu m-am contrat cu savanții, cu interesele mondiale de rărire a termitelor uman care consumă fără sens resursele Terrei, o planetă ăncă vie. Și savanții mint! Dar nu mint din frică ci de grija viitorului. Ce-ar fi fost dacă Stars cov-2 ar fi fost de la începur acceptat ca Invazie Cosmică? Ar fi prosus o panică inimaginablă în Omenire. A dat-o după colț ba cu Pangolinul ba cu Wuhanul, ba cu liliacul. Și apar niște întrebări logice privind evoluția pandemiei și combaterea ei la care s-au aliniat toți profitorii Lumii fără pic de empatie pentu materialul uman. Cu orice risc, banul să iasă, banul și puterea!
     Primele simtome de Covid au apărut în Toamna anului 2019. Cu mult înainte de Wuhan. Fanșa a ănregistrat peste 200 de cazuri neconfome sănătății umane, Germania peste 100 fără diagnostic. Nu vorbesc aiurea. În perioada 28 Ocombrie - 6 Noiembrie 2019 eu însumi am trecut printr-o stare inexplicabilă pentru sănătatea mea robustă. 
      Mai apare o problemă inexplicabilă din punct de vedere al rotirii Pământlui. Acesta se rotește de la Est la Vest. Dar atmosfera lui nu se adatează fidel acestei rotații. De obicei după toate datele mereorologce se sute de ani, răul atmosferic, furtuni , uragane schimbări de stare a temperaturii se deplasează de la Vest spre Est. Ceci nu China ne-a băgat în pandemie ci o voință. o invazie Cosmică. Animălușele sub mictonice au venit cu blindaj, cu artilerie și cavalerie stelară. Davanții noștri au găsit forșa de a învinge acestă primă invazie extraterextă, Pentru că în Cosmos dimensiunea, spatiul sau timpul sunt pentru noi cvazi necunoscte simțurilor umane. Crt este că platoșele Cotonavirusului au fost sparte prin Vaccinul incipient, prelucrat la nivelul rigului cosmic. Restul de vaccinuri pe A.R.N. mesager se adresează acum infanreriei stlare, rămășițe de guerilă ale invaziei principale. Vaccinarea ste absolut necesară și să nu confundăm starea precară a sănătății unui individ din ate cauze cu incisivitatea aripii Delta. 

joi, 23 septembrie 2021

                         Lideri de mucava.
     Orice Țară, mare, mică ăși pune soarta în mâinile unui Împărat, rege sau președinte. Cutumele unei democrații haotice au dat ăn Epoca modernă peste tot în Lume conducători reprezentativi de tot râsul. Acolo unde apare un Lider politic puternic, cult și carsmatic, diplomat, toate forțele malefice ale Națiunii ,
în baza dreptului democratic se reped să-l elimine. De ce? Nu știe nimeni! Răul e pretutindeni și cultivat cu bulversarea ideologică a maselor. Primează intereaul economico financiar care poate corupe orice idee de Independență și Suveranitate Națională. 
      Mai matilor Istoriei democrația la vedere nu a reușit să le schimbe destinul în interesul gloriilor  susținute de Divinitate. Alexandru cel Mare, Cezar, Napoleon, au schimbat Istoria într-un interes benefic. După ei banii și prostia maselor poulare au schimbat ideea de Tiran. Unsul lui Dumnezeu care hotătrște ăn cunoștință de cauză. Au apărut Tiranii de conjunctură manevrați de Francmasoneria Iudeo Masonică, și totul a dvenit haos. Războaie declanșate de conducători labili, Un Kaiser Wilhekm, un Franz Ioseff  sfătuiți de uneltele imperialismului să domine Lumea.  Au venit la rând, Hitler, Musolini, Stalin pentru a decima popoare. Fiecare din acești imbecili ai Iatoriei au avut în spate consilieri de rău care au stat ăn spate, mizerabili p care abia i-a dibuit Istoria. Cum a fost Geobles.
       Să lăsăm Istoria Mondială în sama ei. Dar Demorația impusă de peste Ocean a dat chix chiar la ei în curte. Exemplu, Președinele Trump. Și Acum un senil, Biden. Indiferent ce se întâmplă cad capetele celor care au căzut în plasa inftuării fără să aibă cu ce se lăuda, iar arlechinii de la curtea lor se mângâie pe burtă. România ca semicolonie Sovietică până în anii 2000, a devenit colonie U.E. datorită votului popular manevrat din exterior printr-o propagandă subrilă și pe baza prostie acestui popor. Cum  apărut un politician de top pe meleaguri mioritive cum i-am dat în cap. A fost Cristian Diaconescu, apoi Băsescu și acuma îl mâncăm pe Ludovic Orban pe mămăligă pentru cozonacul lui Iohannis și Cîțu. Ambii marionete insuficiente intelectual dar pline de scrupule. Nu știu cine este sfătuitorul de taină al lui Iohaninis, dar acesta trebuie urgent eliminat.

marți, 21 septembrie 2021

                  Burghezia Comunită.
   A fost analizată și prevăzută încă de la începutul sec.XX atât de Engels cît și de Lenin. Care au stauat pe baza exploatării omului de către om că și Dictatura Proletariatului, va debușa în cearea unei clase sociale de suprafață, mai periuloasă decât tradidționala burghezie, cea care a impus Capitalismul ca Orânduire Socială. Dacă burghezia capitalistă s-a bazat pe valoarea unor familii de baroni, cu vechime,care au fructificat producția industrială și finanțele pentru propria lor putere prin exploatarea nemiloasă a săracilor, de la copii la maturi, are sute de ani de recunoaștere și a promovat valori de demnitate chiar cu tarele privind nebăgarea în seamă a celor ce nu pot, cu bughezia comunistă avem de-a face cu vulgaritate și un dispreț mizerabil față de popor. În plus a bulversat categoric valorile umne și meritele unor oameni de știință și cultură.
   Și În occident se  bulverseaă valorile capitalismului burghez, cu presiuni de la Corpotații, Mafii de gulere albe sau interlope, gulere negre cu jeg,  Servicii secrete în haos etimoligic sau de răspundere națională, dar la noi în România, parcă s-au adunat tate relele Pământului. Nmaiavând popor ci doar populații de sorginte feudală sau de origini migtatoare, România nu mai poate fi definită ca Națiune. Avem Filmul  viitarelor noastre nenorociri pe toate ecranele televiziunilor. Nu mai vorbesc de Facebook. Un antiromân cinic, Președintele României, cu o unealtă de imbecil drogat și uitat de logică și bun simț, ne îngroapă în aceste zile într-o dictatură a bunului plac după butoanele unui aparat politic de tip fascist.
     Un popor needucat a luat momeala cu Traian Băsescu, românuș care gândea și muncea pentru noi, cu toate greșelile de psihopedagogie. Acum vrem să eliminăm ultimul patriot român în satisfacția Exploatatorilor din U.E. Nici Rusia nu stă deo-parte! Iar S.U.A. nici nu se mai face că ne este partener. A trimis alți cioclii care să vadă pe ce se poate pue mâna și ce resurse le-ar conveni din subsolul românesc. Ce vechituri poate să ne vândă pentru Apărarea Națională. Dar toate aceste măgării cer semnătura unui demnitar român pe care acest popor uitat de Dumnezeu și Maica Domnului l-a suit unde nu trebuie cu o inamiginabilă prostie.

duminică, 19 septembrie 2021

                 O umbră de viață....
De mâine, poate nu mai pot să scriu, voi ține-o lumânare în sicriu
Înfiptă între degete uscate, cu-o iconiță sumă de păcate. 
Mi-am zis că dacă, încă e lumină, să dau privirii ultima ei vină.
Amurg, sfârșit de zi și vin tenebre, și spăimântarea nopții în vertebre,
Deși în noapte liniștea-i ptofndă, o spaimă totuși încă ne inundă.
În întuneric, nevăzute stau în Srană, jivinele ce ghiftuiesc în hrană.î,
Mai țipă înfocate cucuvele, în rest e liniștea căzută dintre stele,
Pe care muritorii n-o simțesc , e somnul lor păzit în nefiresc.
La adăpost în case și palate, cine mai simte urlete  ciudate,
Sau vaiete de victimă matură, nu mai avem chemare spre Natură!

sâmbătă, 18 septembrie 2021

                        Altă joacă.
        O nouă joacă de-a Românica. Înlocuim tradiția jocurilor populare românești cu cu „sportul snobilor”. Poragonist, Claus Iohannis. Sașii nu jucau nici Țurca nici Oina, Și acum importă pe spesele românilor Golful. Nu vi se pare bătaie de batjocură? Umblăm ca furnicile turbate să ne găsim de mâncare și de trai și Președintele tuturor românilor ne invită la dat cu crosa. Ăn mai multe mingi cere se pierd prin tufișuri ca pagubă națională. 
       Un individ incult, fără empatii umane sau pentru poporul român, impus de Cancelariile Occidentale, cu complicitatea trădătorilor și cozilor de topor români, ăși bate joc de abolut toate sentimentele noastre naționale. O propagandă intensivă și ostilă speranțelor noastre ne-a oferit o contracandidatură a unui președinte cumunite vizvi de Președintele Jucător. Numai că Ytaian băsescu, exceptând relașiile personale dubioase de documenta și știa totul. Că nu și-a putut demonstra românismul și patriotismul în conjucturi de exploatare colonială a României de U.E. în logica rezistenței umane la intemperii politice rcte d vină tot populația Romniei, ănvășată cu pomeni de la străini.
     După un mandat de cucuvea, în care nu l-a durut nici capul fiind de cîlți, călărit de C.C.R. și P.S.D. a fost ales din nou. Cum? Prin manevre electorale de fraudă masivă pentru scoaterea lui Paleologu din turul doi și simulacru cu Dăncilă. Am datele votuilor ăntr-un oraș de provincie în care Teodor Paleologu a obținut 85 % din voturi. La B.E.J. au rămas doar 5 % iar la A.E.P. au ajuns la... Și cîți intelectuali, studenți și elev si-au pus speranșa ăn a avea un Președinte de origine boierească, de-al nostru!
      Îi dai nas lui Ivan, el se urcă e divan! Dintr-o dată sasul las a devenit dictator. Deși nu cred că se pricepe la tâmplărie a găsit și fierăstrăul care să taie din nou pădurile și dă le trimită la prierenii lui din Austria, dar și care să reteze speranța de mai bine a românilor. Acest derbedeu internașional, chiar prnal internașional numit Câțu. Gura păcătosului asevăr grielte. Cîțu are sprijinul necondiționat al lui Iohannis. Cl mai mizerabil arteneriat pentru distrugerea iremedibilă a României. Cin toate punctele de vedere! Interesantă este și atitudinea urmașilor neocomuniști ai lui Iliescu de partizare cu o forță politică ostilă, de tip neofascist, gruparea Cîțu, ca și a sprijinului mediatic al Oficinelor media ale influnței Estice.
                  Islamul.
    O religie fără ideologie, logică și cunoaștere umană, fără empatie între sexe în care needucații Leici și Regi, impulsionați de imami fără onoare, de hogi fără recunoaștete comunitară. Ceva semănător triburilor canibale din junglă, dar de data aceasta în Deșerturi Oamenii pot fi mâncași, femeile pot fi vândute și ucise după bunul plac animalic al unor triburi arhaice.
     Religia Mahomedană afost creată după modelul ortodox al credinței în demnitatea umană și viitorul ei.Numai că Dumnezeu a devenit Alah. După care fiecre trib arab de beduini, seladini, sau mujahedini au stabilit reguli autohtone. Și ăn numele lui Alah, turcii și tătarii au devastat Europa. Eipractic nu sunt de condamnat. Așa erau vremurile. Dar ăn Lumea arabă se la Maroc la Iran și în Africa fiecare din statele lor au impus regului ilegale și arhaice după pretențiile lo de dominare. Filonul necunoscut al religiei Islamice stă în voința de sacrificiu în numele lui Alah, pentru care nu există altă explicașie decât analfabetismul lor și lipsa de conștiință umană. Și noi ortoxii romîni em sacrificat de-a lngul secolelor de ocupație și cuceriri imperiale mulți români, dar curați și cu sufletul în mpăcare cu Dumnzeu. Dar nu ne-am siluit și vândut mamele fraților noștri mai mici, Exceptând ultimii 30 se ani ăn care am călcat ăn picioar credința și ne-am dat fetele la export, fără Haraci. Sar unde în Lume este umanitate? Toare creațiile unei forțe Diavolești privind siluirea Legilor firești ale existenței umane prin L.G.B.S. nu sunt erori criminale aemănătoare canibalismului și reșigiei Islamice?

vineri, 17 septembrie 2021

                     Morala.

      Motrala e o sumă de porunci absolut necesare conviețuirii umane conștieente. Dacă în Natură viața instinctuală are legile și regulile ei ancestrale, toate în asigurarea pepetuării speciei pentru tot felul de jivine, chiar pentru plante, în exitența omului, creat cu conștiință prin grai, se impun alte reguli pentru conviețuire și viitor. Nu putem spune că până la Moise comunitățile și triburile nu s-au folosit de morală și nu au impus o etică existențială, ca practică de impunere și supunere. Unșii de Zei care s-au chiar crezut zei și plebea au acceptat cutume de sclavagism și vânzare de oameni. Ch.iar uciderea fără didcernământ a  aemenilor. În alte religii se practică și acum disprețul pentru viața omului. Un animal insignifiant chiar dacă gândește și vorbește.
       Credința creștinească în Dumnezeu și Fiul său a creat o altă morală umană pe baza celor 10 Porunci. oricât de obtuză a fost Religia Catolică și admisibilă cea Ortidoxă, Creștinismul are încă miliarde de oameni care respectă, cu credință și sacrificiu, Poruncile și morala devenirii și primenirii Umanității. 
       În rest  morala existenței umane poate fi distorsionată de curente și ideologii negative cum a fost Comunismul Marxist și cum este acum mișcarea hotică neomaexistă, în toată Lumea care obligă omul să treacă de la stadiul lui de primată nobilă la stadiul de maimuță turbată sexual. Animal de pradă umană, care pe baza epuizării resurselor de supravieșuire va deveni canibal.  

miercuri, 15 septembrie 2021

                    Masochism!
A pierit Sodoma, a pierit Gomora în destrăbălarea răului suprem,
Cetățenii oare au simțit regretul ultimelor clipe, c-au trăit nedemn?
A pierit Pompeiul, polul desfrânării în Cetăți romane,fără nici un semn.
Jocurile vieții în fatalitate nu țin cont de vrute ci doat de blestem!
Când se-anunță Pronii de pedeapsă Mare, catrastofe-în taină de la Creator,
Oamenii pe stradă, oamenii din case, chiar și cei mai harnici, asudând ogor,
Își văd de pornirea existenței grave,și nu bagă-n seamă nici sfrșitul lor.
Hoții fură-n voie, alții strânga avere, Demnitarii parcă s-au tâmpit de tot,
Vine ea pedespsa în simțiri prea-strâmbe, pentru nesimțire s-or linge pe bot.
Profitori de neamuri, pentr-o zi sau două, dorm în somn profund,
Răul ce-l făcură, băgând teama-n semeni, amendând speranța le iese pe fund. 


  

marți, 14 septembrie 2021

                U.E. Iadul Raiului.
      E vorba de moralitate zero, Etică umană inexistentă. Balfemia Facerii și devenirii Omenirii. În nici un congomerat de state, Uniuni și Federații nuexistă asemenea dezmăț. Manevrați de Forțe Oculte anti- existență umană prăfuiții funcțioanri, bine plătiți ai UniuniiEuropene. Nu-mi vine să cred că întregul corp al Adunăturilor de la Bruxelles este L.B.-sist. Dar e un motiv de politică antiumană pentru degenerarea Europei. Un Teriroriu, prea larg pentru o Sodomă.
      În anii 80-90 Piața Comună trecea printr-o Criză Economică fără orizont. Și a găsit soluția! Cooptarea Țărilor eliberate de Lagărul Sovietic la susținerea dezvoltării Occidentului Europei. Condiții peste condiții privind aderarea, după care un rapt economic, primordial finannciar. prin bănci și Agenții de Aigurare sau chiar de Recuperare care au devalizat Avuțiile Naționale ale Statelor din Est. Au urmat privatizări impuse pentru a anihila puterea economică a acestor Țări și acapararea resurselor naturale și a potenței umana a forței de muncă. Și atfel, Polonia, România, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și Țările Baltice au devenit semicolonii ale Germaniei, Franșei, Olandei, Austriei și Italiei. Șări de margine și bune de jefuit. Bine vina este li acetor Națiuni și popoare că au mușcat momeala prin cei mai imbecili reprezentanți politici autohtoni. și prin Democrație furată.
     Eu zic că U.E. a ajuns o organizașie toxică și imotală, depravată, cotuptă și discreționară care moare pe cancerul trupului Ei. Nu se poate să dai directive aberante, pe mediu, pe Justiție și drepturile omului împotriva Firii. Animalele de la Bruelles nu sunt urmașii lui Adam și ai Evei? De fapt jignesc animalele prntru că ele nua au instincte homosexuale. Cum se poate, ăn plină criză Pandemică și economică să atenționezi România, Polonia și Ungaria că nu respectă deviațiunile sexuale? Împotriva eticii și moralei fiecărei Nașiuni Creștine. Tradiliilor lor istorice și de existență ancestrală.
    Prevăd că Esrul Europei să se desptindăde U.E. Deocamdată dinguraȚară supusă U.E. e România. Condusă doar de trădători de neam de alte neamuri. Cum e posibil ca Președintele României, sas să Ănlocuiască Bustul lui Gheorgheb Lazăr, un corifeu al devenirii Națiunii române prin Limbă și școală să fie ănșocuit de Statuia aurită a Baronului Brukenthal, criminal de români? În ce Țară trăim? În Austro-Ungaria?
    Nu roare Țările est Europene, Polonia, România, Ungaria Cehia, Slovacia, Bulgaria ,  și alte țări foste comuniste trbuie, sun egida N.A.T.O. pe axa Washintong- Londra-Varșovia - București- Budapesta -Sofa să facă un gest de exit, față de U.E. Și s-ar putea uni ăntr-un bloc Est European.   

sâmbătă, 11 septembrie 2021

                                     Tristețea Lumiii.
Pe nicăieri în Lume nu este bucurie, fizionomii crispate se uită în Abis,
Vezi morții vii în zâmbet de crispare călătorind aievea sau poate doar în vis. 
Nu cade veselie pe suflete pizmașe, iar râsul lor e hâdul în grad de neființă,
Chiar și maimuța râde firesc în mediu-i jalnic instinct deci nu conștiință,
Dar ea nu știe jocul al celor ce dispar și că-i aproape moartea pieirea lor ca neam,
Cu-atât mai mult în oameni discordia persistă, din lanțul trofic parcă se va usca un ram.
E catastrofa Lumii ca Omul să dispară, creat ca chintesență-n nevoi de Univers,
Dar omul însăși își face viața crudă, se sinucide-n msă pe un Tărâm pervers.
Nu cred că-i o greșeală a Fcerii Divine ca omul pe pământuri să ducă Sfântul Duh,
Dar risipiri de minte în prea multe jivine, ne-împrăștie ca unde pierdute în Văzduh!

 


                        Udraina, Fait Newws Mndial.
     Ukraina a fost un Stat inventat în Timpul Războiului Bolșevico- Menșenico de făutire a U.R.S.S. Ăn Ukraina acționa Armata Albă sprijinită de Occident împotriva Armatei Roșii bolșevice deci nu era un Stat.Era o Regiune pan rusă stăpânită de Polonia și Lituania. După victoria Armatei Roșii, Ukraina a devenit parte componentă a U.R.S.S. Ca și Țările Baltice. Până în 1940, Tratatul Riebentrpf- Molotov, Uctaina se ănvacina cu cu Polonia, Cehia, ungaria și România în Trans Carpatica. După care grație poziției ei în U.R.S.S. a beneficiat de teritoriile românești, Bucovina, Ținutul Herței și  Moldova. Granițele Ukrainreim acrese sfârșeau și în U.R,S,S,-ul lui Sralin la Don și la Nieprpietrivsk, fără acces la gurile Nistrului, Un artificiu adminitrativ al lui Hruciov, a creat în 1960 Ukraina mare în interiorul U.R.S.S. Fără suport istoric. Și astfel a luat in Rusia Crimeea, Marea de Azov și Odessa,iar din România, Bucovina. Ținutl Herșei și sudul Basaeabiei. 
      Ca român, cum aș putea intra ăn jocul geopolitic infracționl al Occidentului, și să sptijin intrarea în N.A.T.O. a unei Țări fără statut istoric cert, care supune discreșșionar teritoriiromânești și militează pentru deznaționalizare. Iohannis s-a eschivat decent deși habar nu are de Istoria României și a trims la Kiev alt trepăduș incult. Iar ne-am făcut e râs, ca și cu Emil Constantinescu când am cedat Insula Șerpilor. Deagi români, mai aveți semena idioți care să nu aibă cuvânt la Situația politică. 
      Stimularea unui conflict ilegal istoric de către S.UA. fașă de Federașia Rusă, cu drepturi istorice, nu trenuie să ne prindă și pe noi, românii. Sușii sunt departe dar Ukraina este șară ocupațională, deținând  o mare patre din dreprl nostru istoric. â
       Apar analiști politici de afaceri exrerne care s-au născur după ultima ploie și habar nu au ce spun. Anafabeși funcționali în domeniul Istoriei. Plătiți să ne amețească în rațiune. Vorbitori cu jmătate de limbă. ca la șarpe. Bifurcați pe interese saupe inutlitate intelectuală. Iatoric, noi românii nu trebuie să avem conflict cu Rusia. Crineea e alor de dept istoric și nu cred că avem de ce să ne oțărâm împotiva lor. Doar să facem față misiunilor de Țară de graniță a .A.T.O.!

joi, 9 septembrie 2021

                        Mai vine o Toamnă ...
Mai vine-o Toamnă cu Covid, invazie din Univers,
Animăluțe în mictoni ce nu se lasă-a fi învinse,
Pământul  cucerit de om, mai face roade, dar pervers.
Că Omenirea se îndreptă spre zisele Apocalipse.
În timp ce-n Țările sărace mor subnutriți copii de foame,
În alte țări cu abundență se strică roade peste sol,
În nesimțirle Naturii, de cea-r culege acele poame,
Cei leneși învățați la aur, ce dau Viața rostogol.
Mă uit la noi, cum mii de tone de rod de fructe ș legume,
Se veștelesc și se usucă, pe solul nostru tot mai gol,
Când iminent se acerbează abces de foamete în Lume.

marți, 7 septembrie 2021

                       Ce-ai făcut?
      Ce-ai făcut herr Iohannis? Ai nenorocit prezentul și viitorul politc al României și nu numai.Cine te-a sfătuit sau ce sfori de marionetă te manevrează: Că mintea nu te duce. Și nu te duce pentru că n-ai nici o empatie pentru poporul român. Un călugăr abstinent de sorginte reformată a fost impus ca Preleșinte în România Ortodoxă. Nu pot s-ăl compar decât cu Caroș al II-lea dat ăla era curvar. 
       După ce a agonizar și s-a plimbat aiurea, lăsândul pe Liviu Dragnea să-și facă mendrele pe Justiție și pe furtul public, ca un șobolan în fundul șurii s-a trezit dintr-o dată regizor de Politică dezasreuoasă. Dintr-un orgoliu prostesc a aranjat tot ce se putea aranja prin Serviciile secrete ca Ideea lui orban privind un guvern de dreapta cu P.M.P. și U.D.M.R exprimându-se înaite de Alegerile parlamentare că vrea un guvern cu agenții Oficinelor străine ai U.S.R și PLUS. Și ce avem acum? Să mulțumim Rusiei că au bgat în Parlament A.U.R.? Un partid necopt, dar care se pare că se coace la Sorele românilor. Am respins tote ideile și devagațiile lor dar în lipsa unui Partid nașionalist ne ducem Dracului.
     Unde este președintele acum? Ce mediază? Nici el nu știe. De obicei un om de bună credință când nu poate se retrage. la mic nivel, chemi un depanator care nu strică mai mult decît era stricat și recunoaște că nu poate. Aoluția nu e plecarea lui Cîțu, ci arestarea lui cu toată camarila pentru Trădare națională ci Suspendarea lui Iohannis. 
      După ce guvernul minoritar Orban a scos Țara din criza Pandemiei, miniștrii lui dormind 2 ore pe ndnoapte, ca și el, asigurând și echilibrul economic au început represalile din orgoliul de imbecil al lui Iohannis care să-l îngroape pe Orban și să pună un Guvern de ciudă. Cîțu et U.S.R. PLUS. Unde este S.R.I, care asigură Siguranța împotriva îngenuncherii acestui popor român? Păi directorul S.R.I. este român sau sluga lui Iohannis? Dar ceilalți?  Se poate verifica. La exipolul de la Alegeri, obținut de P.N.L., P.M.P avea 9%. Cum de  n-a intrat în Parlament? Președintele A.R.P. era izolat la domiciliu. Șeful S.T.S. era adjunctul său. Mizerie de numărare a voturilor. Măsșuire pe față. 
     Ziceam mai demult că act popor care votează haotic sau nu votează ăși merită soarta. Dar dacă românul votează cinstit și din conștiință și cine numără voturile le schimbă, ce rost are democrația?

duminică, 5 septembrie 2021

                                Pământul sau omul?
Cad Cetățile de gheață de la Poli și se scufundă,
Sporind apa din Oceane, un Potop ce sigur vine,
Pe uscat prostia Lumii printre oameni se afundă,
Aerul sufocă Sfera îmbâcsită-n fum de mine.
Mările se-înecă-n ceață, pești-s prinși în celofane,
În urdori de neviață, denersate din vapoare,
Drumul nostru naște moarte și pe rute de Oceane,
Nu mai știm fiorul vieții, ce se naște și ce moare.
Devastăm cu neștiință pentru bani, pentru mărire,
Sau în nesimțirea dată omului prin graiul său,
Ce-a făcut în șapte zile, șapte ere fără știren
Credem noi și crede Lumea că a fost un Dmnzeu.
Da El vede și pricepe c-a greșit profund menirea,
Ca Pământul să rziste va dispare Omenirea!

sâmbătă, 4 septembrie 2021

                         Șopârleală.
Când dinozaurii-au pierit că ronțăiau ficatul Terrei,
Punând un viitor tocmit să piară în sfârșitul Erei,
Planeta vie ce-i Pământul în strop de timp nepriceput,
S-a scuturat cu de-amănuntul, de rozătorii din trecut.
Și totuși au rămas reptile cu sânge rece, minionii,
Ce încă mai scurtează zile, otrăvitori cameleonii.
Cu sânge cald , cu sânge rece, trecând în regnul animal
Șopârlele au ptins rețete să fete pui lăptați normal.
Și după ce primate-n graiuri, au prins prilej de-nțelepciune,
Reptilele-au rămas pe plaiuri și otrăvesc meleaguri bune.
         Motala: Pe la noi pe prin Carpați, cu șopârla suntem frați,
                       Și-o suim mai sus pe tron, un totem Tutancamon.
                       

 

joi, 2 septembrie 2021

                                Politikia.

   Pe grecește vobe și păreri privind viața Cetății. Pe românește ănseamnă cît de mulți poartă tichia de mărgăritar ca să ordone deși nu au ub ea nici păr nici creier adecvat. Așta privnd, lupyele pentru pitere la nivel local sau regional.
    Se pune că politica e o curvă, o femeie la prima vedere uloară. Dar cu ambiții. Câte dame și chiar fecioare nu au distrus Imperii? După voința lor au fost decapitați bărbați care puteau schimba Lumea. Ioan Botezătorul.
     Lăsând gluma la o parte, se pare că Administrația A.U.A a procedat corect geopolitic. Pentru dânsa și N.A.T.O. au fost 20 de ani de cheltuială inutilă. Să dmocratizezi sălbaici rămați în religia lor medievală cu dispreț față de viață. Toate luptele din Afganistan au fost forțate de Complexul Militar Internațional care a susținut permanent președinți republicani. 
     Puțini mari analiști și stratgi au sesiat avantajele politicii Biden de retragere din Afganistan. Fără victotie ca și cele din Coreea și Vietnam. Sau Somalia. Și totuși. Politica și mai ales Mondo-politica sau Gro-politica se face cu rațiune și nu cu impulsuri de moment, la presiuni de rapt economic. De exploatare neocolonială. 
     Și totuși, din retragerea precipitată de ochii Lumii a forțelor N.A.T.O., S.U.A. are cel mai mult de câșigat. Credeți că vizita în Afganistan a Subsecretarului de Stat a fost întâmplătoare și ănțălnirea cu liderii Talibani?  Se pune problema creieii a unui nou Pol de putere al S.U.A. în Orientul Mijlociu. În 2-3 de ani, Afganistanul pe baza puterii militare, moștenite de la americani, ca deveni actor regional la nivelul Iranului. Peste Israel. Vor urma lupte interne între afgani și Issis, care vor dura puțin. După care Mujahedinii cu sprijin ameican vor îmbrățișa și progresul uman. Și Afganistanul are nevoie de femei deștepte, cu sau fără feregea. 

miercuri, 1 septembrie 2021

                        Limba Română.
Limba noastră e-o Comoară, îngropată de străini,
Cei aduși din altă Țară, venetici profund haini.
Limba noastră-a dat imboldul vorbelor atâtor neamuri,
Vânzolite spre Atlantic și întoarse-n alte ramuri.
Limba noastră e străveche, cultivată în milenii,
Au pierit din impostură și latinii și elenii.
Noi crescănd pe munte oaia, în balada Mioriței,
Am unit Pământ cu ceruri, am dat graiul conțtiinței.
Ifosele de Imperii  înctopite peste vrere,
Pe popoare cucerite neavând nici o putere,
Nu s-au dovedit fatide, omul simplu își vorbește
Limba sânulu de mamă, în același sens iubește,
Măgăria celor care trădători pe Limbii noatră,
Își primesc tain de taină și se umplu de colastră,
Ne inhibă dorul tainic din trecutul milenar,
Scriitori, neologiștii vorbelor din alte graiuri
Când vorbirea celor getici este praf uitat pe plaiuri.


 d