U.E. Iadul Raiului.
E vorba de moralitate zero, Etică umană inexistentă. Balfemia Facerii și devenirii Omenirii. În nici un congomerat de state, Uniuni și Federații nuexistă asemenea dezmăț. Manevrați de Forțe Oculte anti- existență umană prăfuiții funcțioanri, bine plătiți ai UniuniiEuropene. Nu-mi vine să cred că întregul corp al Adunăturilor de la Bruxelles este L.B.-sist. Dar e un motiv de politică antiumană pentru degenerarea Europei. Un Teriroriu, prea larg pentru o Sodomă.
În anii 80-90 Piața Comună trecea printr-o Criză Economică fără orizont. Și a găsit soluția! Cooptarea Țărilor eliberate de Lagărul Sovietic la susținerea dezvoltării Occidentului Europei. Condiții peste condiții privind aderarea, după care un rapt economic, primordial finannciar. prin bănci și Agenții de Aigurare sau chiar de Recuperare care au devalizat Avuțiile Naționale ale Statelor din Est. Au urmat privatizări impuse pentru a anihila puterea economică a acestor Țări și acapararea resurselor naturale și a potenței umana a forței de muncă. Și atfel, Polonia, România, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și Țările Baltice au devenit semicolonii ale Germaniei, Franșei, Olandei, Austriei și Italiei. Șări de margine și bune de jefuit. Bine vina este li acetor Națiuni și popoare că au mușcat momeala prin cei mai imbecili reprezentanți politici autohtoni. și prin Democrație furată.
Eu zic că U.E. a ajuns o organizașie toxică și imotală, depravată, cotuptă și discreționară care moare pe cancerul trupului Ei. Nu se poate să dai directive aberante, pe mediu, pe Justiție și drepturile omului împotriva Firii. Animalele de la Bruelles nu sunt urmașii lui Adam și ai Evei? De fapt jignesc animalele prntru că ele nua au instincte homosexuale. Cum se poate, ăn plină criză Pandemică și economică să atenționezi România, Polonia și Ungaria că nu respectă deviațiunile sexuale? Împotriva eticii și moralei fiecărei Nașiuni Creștine. Tradiliilor lor istorice și de existență ancestrală.
Prevăd că Esrul Europei să se desptindăde U.E. Deocamdată dinguraȚară supusă U.E. e România. Condusă doar de trădători de neam de alte neamuri. Cum e posibil ca Președintele României, sas să Ănlocuiască Bustul lui Gheorgheb Lazăr, un corifeu al devenirii Națiunii române prin Limbă și școală să fie ănșocuit de Statuia aurită a Baronului Brukenthal, criminal de români? În ce Țară trăim? În Austro-Ungaria?
Nu roare Țările est Europene, Polonia, România, Ungaria Cehia, Slovacia, Bulgaria , și alte țări foste comuniste trbuie, sun egida N.A.T.O. pe axa Washintong- Londra-Varșovia - București- Budapesta -Sofa să facă un gest de exit, față de U.E. Și s-ar putea uni ăntr-un bloc Est European.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu