Ce mă îngrijorează astăzi, în viaţa politică şi socială a României, este faptul că în toată bălăcăreala din instituţiile statului, din Parlament, Guvern, Preşedenţie şi m,ass-media lipseşte miezul problemei. Acel sâmbure de bun simţ care să ia o idee sau un proces de la rădăcină şi să stabilească un principiu de vase comunicante caresă transporte adevărata hrană, spirituală de această dată, spre coroana pomului împlinit.
   Mă refer la faptul că s-au pierdut zile de dezbateri sterile asupra funcţionării statului de drept fără să se evidenţieze miezul sâmburelui de adevăr. În cazul Năstase, unde este glonţul, în cazul I.C.R. unde sunt banii şi intelectualii, în cazul Curţii Constituţionale, unde e logică juridică şi unde e servilism politic, în cazul plagiatului lui Ponta, unde e putred întregul sistem de învăţământ şi cum de poate fi acesta infestat de nulităţi, doctori fără căpătâi, loaze servile care nici măcar nu ştiu ce se face la o testare naţională sau un examen şi deligvenţi care nici măcar nu s-au străduit să-şi citească propria lucrare de diplomă sau teză de doctorat. Problema cu propoziţia subiectivă sau predicativă, pentru care s-au strofocat elevi analfabeţi, pîrinţi neştiutori de carte şi indiferenţi la viitorul copiilor lor, dar cotizanţi la premii şi note, este o bagatelă la care a marjat imbecilul ministru al învăţământului, pentru că propoziţia subordonată răspunde la întrebarea ce? şi aceasta nu corespunde decât la 0,6 puncte din baremul de corectare.
    Îmi pare rău că am apucat să mai trăiesc într-o ţară în care oamenii adevăraţi sunt suiţi în copaci, iar maimuţele defilează pe bulevarde, în palate şi maşini luxoase, într-o mizerabilă democraţie.

                       Ţiganiada-Epopeea actuală a României
     Un proverb ardelenesc spune că: "Nice salca (salcia) nu-i ca pomul, nici ţiganul nu-i ca omul". E o percepţie empirică întrucât percepţia ţiganilor este ambiguă în toate comunităţile româneşti. Adevăraţii ţigani sunt cei veniţi din India şi care s-au stabilit în principal, în sud-estul Europei. Aceştia au limba lor, obiceiuri şi cutume sociale bine determinate, respectul ierarhiilor, proprii lor judecători. Tot ţigani sunt consideraţi, în mod greşit scursurile umane, adunţturile de la marginea societăţii, provenite din diverse naţii prin puturoşenie, delicvenţă şi incultură aproape animală. Sunt ţigani olteneşti, moldoveneşti, turceşti, ungurşti şi de alte sorginţi, care nu au nimic în comun cu ţiganii adevăraţi, dar careexprimă deliberat mizeria umană.
    Pentru noi pericolul ţigănesc vine din două direcţii. Ţiganii neţigani care ne invadează şi tulbură viaţa prin atitudini antisociale, familii şi clanuri interlope, hoţi, borfaşi, traficanţi de copii şi carne vie, contrabandişti,etc. şi ţiganii românizaţi care pătrund în cercuri înalte ale puterii. Niciodată, de la ocupaţia comunistă încoace, organismele politice şi administrative nu au triat filonul nesimţirii ţigăneşti.
   După revoluţie sub oblăduirea şi indiferenţa organelor de stat, am debuşat în Occident cu ţiganii ca vârf de lance. Dacă oamenii de vază, savanţii şi cercetătorii noştri, intelectualii de clasă, nu erau nevoiţi să se fălească cu paşaportul românesc, ţiganii de cetăţenie română şi-au fluturat paşapoartele prin toate marile capitale europene. Percepţia a fost dezastruoasă, românii sunt bruneţi, hoţi escroci şi delicvenţi.
  Încearcă să schimbi apoi percepţia iniţială.

 Lamentabila Justiţie română se dă în gaidarace, în timp ce ţara spoliată şi flămânzii ei, dau ortul popii. Taie cu necruţare în micii infractori flămânzi şi de multe ori nevinovaţi şi se gudură pe lângă potentaţii hapsâni ai zilei. Nu mă interesează ce ne-a adus democraţia occidentală în domeniul justiţei, pentru că noi, dobitocii am vrut-o, avocaţi, amânări, drepturile puşcăriaşului, ale homosexualilor, prezumţia de nevinovăţie selectivă, dar în graiul străbun românesc urlu şi chem copilul care a desfăşurat şarpele de pe gâtul bătrânului.
Avem avocaţi care fac din rahat bici care să pocnescă. Cea mai prolifică pătură socială parazitară. Luaţi-l spre exemplu pe domnul Bolcaş. Cel mai vehement patriot român, care condamna jefuirea ţării pe vremea când îl lingea într-un loc intim pe Vadim Tudor. Acum îl linge pe Năstase, l-o linge de plăcere sau de bani? Banii poporului.
C.S.M.,D.N.A.,Curtea Constituţională, scuipate în public de politicieni mafioţi, de interlopi şi evazionişti şi toţi se şterg cu dosul palmei pe obrazul de şoric şi aşteaptă o nouă udătură. Cred că ar trebui să dăm justiţia pe mâna copiilor nevinovaţi.

                          SOMN UŞOR, NAŢIUNE!

       Am revenit la vremurile de veselă amintire. Emanaţii neamului, de fapt, a neamurilor au încins o cumetrie, dansând "ţepălul" nu în fundul fântânii ci în alte orizonturi. Au botezat doi copii râzgâiaţi care ne vor pune în curând părul pe pirostrii.
      Şcoala nu-şi mai are rost. Spre bucuria loazelor şi păstorilor lor, examenele, testările se rezolvă prin Ordin de ministru sau Ordonanţă de Uegenţă. Conştiinţa socialistă, sub deviza: "Apucă ce poţi şi nu mai da la alţii", a acaparat din nou minţile vulgului. Ce rost mai are o programă  şcolară, un curiculum vitae şcolar, dacă noi toţi pregătim material săditor pentru legumele facultăţilor particulare. Doamna Andronescu et company ţşi va umple din nou buzunareale.
    Este inadmisibilă presiunea pţrinţilor care n-au citit în viaţa lor o carte, a profesorilor care sunt incapabili să rezolve un testde clsa VIII-a asupra ministerului. Copiii nu vor să înveţe, pot ajunge prim-miniştri şi cu copiuţe, sau plagiate, primari fără şcoală, patroni şi interlopi doar prin şcoala vieţii.

      Mă simt bine că sunt ţăran. Nu mă simt deloc vârât în lăptoasa stare socială a aşazisei pătură a intelectualităţii de azi. România a avut o intelectualitate adevărată doar în perioadele istorice de avânt revoluţionar de după momentele tragice ale naţiunii. Răscoala lui Tudor Vladimirescu, Revoluţiile din 18488, unirea principatelor, Primul Război mondial, ocupaţia sovietică. Dacă alungarea ruşilor a debuşat într-un avânt intelectual deosebit şi din cauza rechemării la catedre a valorilor intelectualităţii burgheze şi în anii 60-70 poporul român a dat intelectuali de clasă şi din rândul osului solid al ţării, fii de ţărani şi muncitori, lovitura de stat din decemrie1989 a spoliat aproape iremediabil valoarea intelectualităţii româneşti. Doar câţva stâlpi sacrii ai culturii, în rest, pleavă de cunoscători cu diplome cumpărate, mai vocali decât cele mai proaste fiinţe, gâştele, care au exilat crierele geniale în străinătate sau în colţuri oscure.
   De fapt, marginalizarea valorilor intelectuale, a puterii de gândire a naţiunii a început în ultimul deceniu al dictaturii Ceauşiste. Politica de cadre a academicianului Elena Ceauşescu a înlocuit treptat, valorile autentice şi de progres cu beizadele de nomenclaturişti, fii de generali, procurori, judecători, activişti de partid. Tineri care au dus o viaţă uşoară, lipsită de responsabilitatea muncii, cu diplome cumpărate. Nota la şcoală şi universitate a devenit marfă, monedă de schimb. Doctorii contrafăcuţi au fost inventaţi de comunişti. Cum comuniştii au cofiscat revoluţia, nenorocirea creerii unei intelectualităţi de duzină nu a mai putut fi oprită.

     SONUL RAŢIUNII NAŞTE MONŞTRII! Raţiunea aparţine oamenilor superiori, celor care studiind convieţuirea umană, legile naturii şi demersul ştiinţific au cunoştinţă de rostul omului în această lume.  Vorbirea şi găndurile sunt apanajul omului. Astfel ne deosebim de celelelte vieţuitoare, animale insecte şi plante. Dar dacă omul e un animal cuvântător în 2-300 de sunete articulate, sau o legumă consumatoare de oxigen, ce vom da viitorului ca progres intelectual lumii viitoare.
   Nu numai în spaţiul Dnubiano-Pontic dar şi în alte părţi ale lumii lupta între intelect şi vulg ţine lucrurile pe loc. Este lucrătura opoziţiei în faţa spiritului sau duhului Dumnazeiesc a diavolului, patronul buruienilor şi animalelor rele, inclusiv omul.
    La noi devalizarea valorii umane, în eoca modernă devine racilă sau boală infestată de orânduirea comunistă şi vânzolela post decembristă. Dacă între cele două Războaie mondiale şi perioada precomunistă, intelectualitatea română avea un  nerv autohton ţărănesc-muncitoresc de o vigoare naţională deosebită, începând cu anii  70-80 nepotismul, oportunismul şi nesimţirea intelectuală au început bulversarea valorilor umane. Elena Ceuşescu, doctor, Ilie ceauşescu, doctor, alţi piloşi ai sistemului doctori în ştiinţe, deşi de la "Capra cu trei iezi" n-au mai citit nimic. Se uzita presiunea politică asupra studenţilor eminenţi, a profesorilor umili pentru ca cei sus puşi să beneficieze de titluri, laude şi avantaj pecuniar.
   Nota, la şcoală, la facultate, la doctorat a devenit "marfă". Cei săraci şi deştepţi îşi rotunjeau veniturile, fără mustrări de conştiinţă şi fără să-şi dea seama de nenorocirrea ce-o aruncă asupra viitorului ţării.

                           Sfârşitul

       În râpă m-am rostogolit, stârnind nisipuri, cu ochhii-nchişi în dorul de abisuri,
       Treceau prin faţa atâtea chipuri diforme, ca în ceaţa unui vis.
        Şacali cu chip de om muşcând din pradă, îngenunchiaţi sub cruci, copii ce mor
        Un zbot de gloanţe-n paşnica ogradă şi fete goale, marfă în obor.
       O doină plină-n ghiers de ciocârlie, într-o spărtură de senin lăptos,
       Ranchiună sângerând de n-eomanie şi în mocirlă crucea cu Hristos.
       Încolăciri de trupuri lunecoase într-o beţie fără simţământ,
       În holde şuieră tocite coase şi tot pământul brazdă de mormânt.
       Nu-i cer, nu-i apă,nu-i uscat cu viaţă, doar flăcări în vâltori cu spasme reci
       Şi cranii hâde picurând a gheaţă, e omenirea doar un loc de veci.

     Armata română a dat girul vitejiei sale doar prin sacrificiile trupei. Vorbim de armata modernă de după Cuza încoace. La războiul de independenţă, ofiţerii erau galonaţi, spilcuiţi, marea majoritate din burghezia de sorginte străină, profitori de grade, titluiri, bogăţie. La luptele de la Griviţa au dat fudulia pe prostie, omorând prin necunoaşterea zonei mii de soldaţi ţărani şi ofiteri inferiori de sânge românesc.
    În primul Război mondial, comandanţii mari ai armatei, tot ofiţeri de paradă, de baluri şi festine, au trimis trupa în Ardeal cu jumătate de efectiv fără arme, iar cei care aveau puşti, aveau trei gloanţe de puşcă. După dezastrul cunoscut, fii de boieri şi burghezi, comandanţi de unităţi şi Mari unităţi, au fost trecuţi la partea sedentară, ăn frontul de luptă fiind promovaţi ofiţerii adevăraţi. Cum după război "mulţi viteji se arată", după război, ofiţerii eroi, eroi adevăraţi, au fost înlocuiţi la comandă cu profitorii non-combatului.
   În aal doilea Război mondial, ofiţerii români, consiliaţi de nemţi, au dovedit prestanţă. Retragerea ordonată din Basarabia a umilit corpul ofiţerimii. La întoarcerea armelor şi după înfrângerea Germaniei hitleriste, sovieticii au decimat valorile ofiţerimii.Comuniştii au făcut ofiţeri din muncitori, ţărani, ţigani şi alte naţionalităţî,, cu patru sau şapte clase. Din aceştia s-au ridicat generalii anilor şaptezeci-optzeci,care prin nepotism şi oportunism duceau o luptă acerbă cu ofiţerii culţi şi cu personalitate. Erau apreciaţi comandanţii reduşi ca pregătire tactică sau strategică mediocră, dar care excelau în văruirea bordurilor şi creşterea porcilor.

     Cum s-a acţionat pentru a aduce armata în incompatibilitate de a fi viabilă ca structură de comandă în decembrie 1989? Foarte simplu. Toate Marile Unităţi operative din punctele nevralgice de la graniţă, din coponenţa Trupelor de uscat, din Apărarea antiaeriană, din Aviaţie şi Marină, nu aveau comandanţi. Şefii de state majore, care ţineau locul la comandă, au fost rotiţi în aşa fel încât la Timişoara, la Iaşi, la Oradea, la Mangalia să fie asigurată comanda de ofiţeri de foarte slabă factură profesiuonală, chiar inculţi, specialişti în G.A.Z., adică creşterea porcilor.
    În iunie 1989, direcţia cadre din M.Ap.N. emite un ordin prin care li se interzicea ofiţerilor absolvenţi de Academie să ocupe funcţii care nu sunt prevăzute cu această condiţie. Concomitent se emit ştate de organizare, cu dedicaţie, prin care se anulează prevederea de studii, cu academie, la funcţiile unor ofiţeri deosebiţi ca pregătire în structurile operative din M.St.M., comandamentele de armată şi de armă. maarile unităţi operative. Cei vizaâi au fost mutaţi în unităţi neoperative, de învăţământ sau deservire. Cine să mai reacţioneze eficient în marasmul militar creat de Iliescu şi Militaru înainte şi după fuga lui Ceuşescu? Ce personalitate militară de comandă ar fi putut prelua frâiele armatei pentru o stabilitate eficientă. Stănculescu era inginer, Guşă, fost politruc, Milea, un oportunist şi linguşitor, ceilalţi generali vînduţi ruşilor.
     Şi astfel armata s-a făcut de rahat în decembrie 1989.

      Armata României socialiste a pregătit cu meticulozitate, sub îndrumarea agenţilor sovietici şi cu complicitatea resturilor de filo-ruşi din interior, grade mari, lovitura de stat militară din 1989, încă de la începutul deceniului IX ţi mai accentuat în ultima parte a acestuia. Sub îngăduinţa sau prostia structurilor de comandă din armată, alte structuri, cum ar fi aparatul politic şi  cel de cadre, au acţionat subversiv, picătură cu picătură la slăbirea capacităţii de apărare şi de reacţie a armatei, mai ales în eliminarea sau marginalizarea din sistem a ofiţerilor de mare ţinută miltară, a ofiţerilor  de carieră, cu verticalitate şi înaltă cultură. În structura aparatului de partid, dominau elefanţii cominternului, neromâni. Nume ca Leşevski, Ponamerenco, Biro, Nagy, Iascenco, etc... inundau comitetele de partid din armată.
    Păcălirea lui Ceuşescu de către comandanţii militari cu notorietate, prin alinierea la mult necesarele economii de combustibil şi muniţie a aşezat tehnica militară pe chituci, a redus antrenamentele şi exerciţiile militare inimul posibil. În acelaş timp s-a umblat la pregătirea precară a ofiţerilor, în şcolile militare, în Academia militară prin exacerbarea relaţiilor de nepotism şi oportunism. Se promovau cu prioritate cei proveniţi din muncitori, exploatînd sila lui Ceuşescu faţă de intelectuali. Aceste produse cu educaţie şi cultură precară, dar cu conştiinţă revoluţionară şi-au dat lamentabil în petec în situaţia de criză din decmbrie 1989.

      Despre aşa-zisa "Revoluţie din decmbrie 1989", s-au scris zeci de mii de pagini, toate cu un iz de minciună, de un adevăr în abscons, pentru că toţi cei ce au avut acces la exprimare aveau în subconştient un sâmbure de vină. Toate publicaţiile sau mijloacele media au intervievat, ân principal oportuniştii revluţiei. Cei cu cugetul curat, cei care şi-au făcut datoria, la locul lor, pentru a limita efectele genocidului pus la cale de LOVITURA DE STAT MILITARĂ, coordonată de K.G.B., Direcţa V şi alte servicii secrete. Pe ei nu i-a ascultat nimeni, sau toată lumea a devenit surdo-mută. Ziaristul Grigore Cartianu a strâns o enormitate de informaţii despre evenimentele din decembrie 1989, toate din surse cu paraziţi de conştiinţă şi toate fără fundament legitim. În primul rând legislaţia Republici Socialiste România, Constituţia şi Legile internaţionale ale războiului erau în vigoare, Ne aflam sub incidenţa indicativului "Radu cel Frumos", deci în stare de război şi nimeni nu trebuia să-şi permită divagaţii, mai ales comandanţii militari. Toate regulamentele de luptă ale categotiilor de forţe armate, aveau în subsidiar prevederi din Codul penal şi Dreptul internaţional privind conflictele armate, privind abandonul cimenzii, crearea de situaţii conflictuale prin abuz de comandă, erori de comandă cu pagube imense, umane sau materiale, toate pedepsite cu pedeapsa capitală. A mai citit vre-un procuror militar, vre-un aşazis ziarist de investigaţii, aceste documente de drept, astfel încât pledoaria lor sî aibă bază juridică?  Vorbim vorbe şi ne dăm cu părerea în totală necunoştinţă de cauză.
     La Mangalia, pe 23 decembrie, navele militare, au tras cu tunurile în Spitalul orăşenesc, devastând secţia de maternitate, creind panică şi frică. Actul, după codul penal, se numeşte CRIMĂ DE RĂZBOI. Autorii au fost felicitaţi şi avansaţi. Ece homo.

      Menirea vi-e haină, voi sceptici trecători,
      Când savuraţi plăcere şi lux în sărbători,
      Iar eu cu mâini murdare, mai zămislesc o floeare,
      Şi plâng, suflându-i forma, s-o fac nemuritoare.

                 Dacă ai ceva în cap şi ceva minte, nu intra în polemică cu prostul. nu ai şanse de câştig. gândeşte la încăpăţinarea buruienii de a se da cutură utilă.

                De cănd homo sapiens a început să vorbească, fiecare comunitate umană, familie, gintă, trib a hotărât să-şi stabilească reguli şi legi de convieţuire. Toate aceste religii totomice, cosmice, de sorginte divin-umană au încercat să stabilească o morallă, o etică de supremaţie sau autoajutorare. Indivizii supremi, grupuri de  indivizi suprapuşi ,au  supus ideologic, religios sau prin forţă pe cei mai slabi şi umili. Legile naturale ale junglei şi apelor, prin care animalul mai tare, îl mănâncă pe cel slab au răbufnit în mediul uman, totall denaturat, pentru că dacă în natură, legile suprvieţuirii cer asanarea şi primenirea în sensul vieţii plaanetei, în mediul uman fiecare crimă aduce deservicii progresului social.
              Asistăm astăzi, în numele democraţiei, care nu are nimic a face cu legile obiectve ale dezvoltării umane, la legi şi cutume subiective de interes personal sau de grup. Mii de legi şi prohibiţii destinate plebei nu au alt scop şi suport natural natural decăt conform proverbului "cine poate oase roade, cine nu nici carne moale".
            Niciodată oamenii nu vor putea trăi natural, pentru că suntem prea mulţi, prea diferiţi, prea hapsâni şi e sigur că o dată şi o dată ne vom elimina unii pe alţii, iremediabil.

        Ce ne-au arătat alegerile locale? Că suntem un popor nu numai înapoiat, dar aproape de limita pauperizării prin prostie. Orice român este mai deştept decât semenii lui. Chiar dacă nu ştie tabla înmulţiri el este superior oricărui savant. egalitarismul socialist ne-a făcut să credem că fiecare dintre noi, este buricul pământului. ascensiunea nonvalorilor în comunismul omului nou a şters orice urmă de bun simţ şi respect pentru cei care într-adevăr reprezintă valoare umană. Nu o să vedeţi în nici-o comunitate românească, o solidaritate, o coagulare de forţe în jurul unei personalităţi autentice, ăn jurul unui om de omenie. Toţi se închină jnapanilor, celor care îi fură şi îi înşeală, tuturor le plac haiducii şi  mai nou interlopii, pentru care debordează un respect deosebit şi o stimă sinonimă cu ploconeala. Să luăm partidele politice, câte valori autentice au aruncat pe scena politică. Şi ele au băgat de seamă că trepăduşii câştigă voturi mai abitirdecât oamanii la locul lor. Un Mazăre, un Vanghele, un Becali şi alte mii de valori suburbane şcolite la Academia analfabeţilor sunt modelele de viaţă ale tinerii generaţii. La ce le-ar trebui carte armăsarilor de asini sau viţicelor de vaci, dacă pot să ajungă, nu numai primari de comună, dar chiar parlamentari ţi miniştri.

            Fumând şi bând cafeaua, eu ştiu că într-o seară,
            Voi ţine-n mâna-n tremur o ultimă ţigară,
             Iar din fluidul negru sorbi-voi cu nesaţ,
            Urmând să-mi fie trupul, pământului un zaţ.


           Mă oripilează, un neologism care nu-mi place, semţnănd cu eliminarea părului din părţile considerate indecente dar un verb atotcuprinzător, lipsa de cultură generală, lipsa de legătură primordială cu mediul şi ştiinţa, inocenţa debordantă a tinerilor ziarişti din ziua de astăzi. Nu mi-am închipuit că, un przentator de telrviziune, un aşazis formatoor de opinie este pur şi sumplu rupt de istoria noastră, că nu ştie unde cade România pe glob, că imnul "Trei culori" în amintirile lui este compus de Ceauşescu. O mulţime de facultăţi de ziaristică au dat diplome la pupile care infestează mass-media noastră. Vocabular de jargon, păreri deşuete, fără sevă de cunoaştere, pentru aceşti epigoni ai democraţiei, care spun ceva fără să ştie ce, toate se amlgamează în lătrat cu intonaţie, în nechezat de măgar sau uneori în răget de felină. Dragi ziarişti, mai coborâţi cu picioarele în ţărână, mai încercaţi să percepeţi universul, mai învăţaţi tabla înmulţirii, că vaca nu e bou, că fasolea nu e mazăre, că sfecla nu creşte  în prun şi că apa nu curge la deal. Mai citiţi să ştiţi că Mihai Viteazul nu s-a luptat cu Dracula şi că Eminescu n-a căntat la vioara lui Brâncuşi.

         Un alt aluat din care nu iese pâine, pe care ni l-a servit democraţia capitalstă modernă este lupta partidelor politice. În SUA, în aşazisele democraţii occidentale, în marasmul cărora am deviat şi noi, românii şi în perioada interbelică şi dopă decembrie 1989, partidele politice se afirmă ca mafii de interese economico-finaanciare, care nu au nimic de-a face cu o ideologie anume, cu un ţel social sau uman. Pentru aceste partide totul este o luptă de supremaţie şi jaf naţional sau internaţional, de putere discreţională în dauna maselor populare şi a popoarelor subdezvoltate. Poorul ales conduce lumea cu instrumentul diavolului şi anume, banul. Ideologia unui partid trebuie  să fie o idee clară, să enunţe un primcipiu fundamental de devenire umană, de progres social, o lozincă de chemare la lupta pentru mai bine. ideologia unui partid trebuie să devină religie pentru adepţii săi.Câte partide moderne se pot lăuda cu acest lucru? Totul este o vânzoleală de minciuni, oportunism, înşelăciune, pentru că nici masele nu sunt prgătite să preia mesaje jus materiate, adevărate, zbătându-se în mizeria promiscuităţii dată de analfabetism şi condiţia lor precară de consumatori de orice mizerii umane,materiale sau spirituale. 80% din populaţia Terei trăiesc înr-o lume semianimală şi dacă am fi spartani sau fascişti am spune că nu merită să consume oxigenul planetei.Care din partidele politice au militat pentru o armonie umană, pentru ridicarea fiecărui individ, în două picioare şi cu conştiinţă la un nivel compatibil cu cerinţele Scripturilor. Ideologie ţi reguli de aplicare a acesteia au avut doarpartidele extremiste. Fie de eradicare a gunoiului uman cum au fost cele fasciste, pată de crime pe istoria omenirii, fie cele comuniste care clamau egalitatea în drepturi şi  şansă ştergând prin promovarea vulgului, valorile autentice..
      Să luăm partidele noastre. Care are o ideologie? Nici unul. totul este mafie.

            Una din "binefacerile" democraţiei de tip occidental, venită ca un ciclon peste liniştea  noastră, este parazitismul social. Marile imperii, ţările care au exploatat colonii, timp de sute de ani, îşi permit să dea circ şi pâine la plebe. Noi românii, care n-am adus nici un fir de iarbă de peste hotare, ne-am hrănit şi am hrănit pe alţii, din prisosinţă, cu sudoarea frunţii noastre nu ne permitem hrănirea trântorilor. Noi suntem blestemaţi să muncim pentru alţii, să le dăm pâinea noastră, petrolul nostru, aurul nostru, bruma de bani pe care o strângem.
          Parazitismul social cuprinde latura umană a societăţii care nu produce nimic, bunuri materiale sau spirituale, ci doar consumă, uneori deşănţat şi cuu nesimţire. Să le luăm pe categorii. De jos în sus pe scara socială ar fi: peştii şi prostituatele, interlopii traficanţi de carne vie droguri şi organe, boschetarii şi puturoşii din mediul rural, bişniţarii din mediul urban, 60% din funcţionărimea de inspectori şi controlori, bancherii şi ciracii lor cu toate firmele căpuşă de recuperări, firmele de pază şi protecţie, firmele de avocatură, notarii publici, demnitari şi parlamentari cu tot cortegiul de aciuaţi pe lângă ei, braconieri şi traficanţi de ţigări şi alcool, vameşi, pleiada de generali şi ofiţeri,, mai mulţi decât soldaţii, pensionarii cu pensii nesimţite etc.
        Orice socotitor de bzn simţ îşi dă sama că în societatea democratico-capitlistă a României prezente, 80% din populaţie nu produce, nu fabrică şi nu inventează nimic. Doar consumă ţi nu decent ci cu chiuituri.Solidaritatea socială nu se poate construi pe praful de pe tobă.
        Dacă Marx ar trăi acum ar depista o cu totul altă împărţire în clase a societăţii umane. Ar fi clasa marilor profitori mondiali, jegmănitori în ale finanţelor, clasa tehnocraţilor şi a oamenilor de ştiinţă care susţine progresul şi perpetuarea speciei, clasa câinilor de pază a siguranţei şi ordinii, clasa mediocrităţilor în subzistenţă, clasa sărăcimii animalizate şi clasa interlopilor, adevărate animale cu chip uman.
       Arcele voltaice se declanşeză, pe criterii masonice între prima şi ultima clasă, scurtcircuitând tot ce este Dumnezeiesc şi omenesc pe această lume, grăbind Apocalipsa şi sfârşitul omenirii.

                                Dorinţă,
         Aş vrea să fiu al mării val, când furia-şi descarcă,
         Ce te cuprinde-n braţe moi, când te răstorni din bară.

        Să-mi luneci leneş în adânc, prin mâinile de spume,
        Cu tremurul înfiorat al trecerii-n nelume..

        Să-ţi urmăresc în spasme reci plăpânda scufundare,
        Să îţi înnec sărutu-n veci, cu gura mea de sare.

        Să-ţi uunduiesc, cutremurat, trupul trecut în moarte,
         Convins că-n ceaţa de topaz, nimic nu ne desparte.

        Să-mi lepăd moalele veşmânt, pe rotunjimi de ceară,
        Un joc de unde străvezii, pe trupul de fecioară..

        Să te îmbrăţişez prelung, să-mi stai aşa, cuminte,
        Pe prundul care nu-l ajung, nici şoapte, nici cuvinte.

        Un ultim clipăt depriviri, în fluturări de pleoape,
        Spre suprafaţa de lumini, pe cimitir de ape.