Dorinţă,
         Aş vrea să fiu al mării val, când furia-şi descarcă,
         Ce te cuprinde-n braţe moi, când te răstorni din bară.

        Să-mi luneci leneş în adânc, prin mâinile de spume,
        Cu tremurul înfiorat al trecerii-n nelume..

        Să-ţi urmăresc în spasme reci plăpânda scufundare,
        Să îţi înnec sărutu-n veci, cu gura mea de sare.

        Să-ţi uunduiesc, cutremurat, trupul trecut în moarte,
         Convins că-n ceaţa de topaz, nimic nu ne desparte.

        Să-mi lepăd moalele veşmânt, pe rotunjimi de ceară,
        Un joc de unde străvezii, pe trupul de fecioară..

        Să te îmbrăţişez prelung, să-mi stai aşa, cuminte,
        Pe prundul care nu-l ajung, nici şoapte, nici cuvinte.

        Un ultim clipăt depriviri, în fluturări de pleoape,
        Spre suprafaţa de lumini, pe cimitir de ape.