Mă simt bine că sunt ţăran. Nu mă simt deloc vârât în lăptoasa stare socială a aşazisei pătură a intelectualităţii de azi. România a avut o intelectualitate adevărată doar în perioadele istorice de avânt revoluţionar de după momentele tragice ale naţiunii. Răscoala lui Tudor Vladimirescu, Revoluţiile din 18488, unirea principatelor, Primul Război mondial, ocupaţia sovietică. Dacă alungarea ruşilor a debuşat într-un avânt intelectual deosebit şi din cauza rechemării la catedre a valorilor intelectualităţii burgheze şi în anii 60-70 poporul român a dat intelectuali de clasă şi din rândul osului solid al ţării, fii de ţărani şi muncitori, lovitura de stat din decemrie1989 a spoliat aproape iremediabil valoarea intelectualităţii româneşti. Doar câţva stâlpi sacrii ai culturii, în rest, pleavă de cunoscători cu diplome cumpărate, mai vocali decât cele mai proaste fiinţe, gâştele, care au exilat crierele geniale în străinătate sau în colţuri oscure.
   De fapt, marginalizarea valorilor intelectuale, a puterii de gândire a naţiunii a început în ultimul deceniu al dictaturii Ceauşiste. Politica de cadre a academicianului Elena Ceauşescu a înlocuit treptat, valorile autentice şi de progres cu beizadele de nomenclaturişti, fii de generali, procurori, judecători, activişti de partid. Tineri care au dus o viaţă uşoară, lipsită de responsabilitatea muncii, cu diplome cumpărate. Nota la şcoală şi universitate a devenit marfă, monedă de schimb. Doctorii contrafăcuţi au fost inventaţi de comunişti. Cum comuniştii au cofiscat revoluţia, nenorocirea creerii unei intelectualităţi de duzină nu a mai putut fi oprită.