Selecție artificială ...
Că fără Dumnezeu, omul se crede, nu Diavol, n-are cum să să pună verde,
Când în adâncuri bubuie căldura, în Cerul limpede el siluie Natura.
Mai marii Lumii dospiți de tiranie, n-au cum pricepe simț de Omenie.
Ei și-au trăit vșța ăn desfrâu, așteaptă ca să teacă Stixul râu,
Într-o credință fără conținut, slugi pentru întuneric Belzebut.
Si drept, suntem prea mulși sugând Planeta, dar genocidul nu este rețeta.
Ca să vedem dezastrul ce urmează, sî judeîm cu mintea noastră trează.
Savanți îndoctrinați ce pier, judecă întunecarea acestui Cer.
Cum să consideri Venus o planetă, ca soră cu Pământul, desuetă.
Vorbim de milioane de-ani exportul de trăire, Luceafărul e-n alt sens de rotire.
Mai bine-am studia un alt celestul frate, cum de s-a stins viața de pe Marte,
Acum un milion de ani probabil, exces de necredință-n ce-i Valabil.
Planeta-i un deșert dar are viață., dar nu inteligență-n Cosmosul în ceață.
Și Marte a trăit Apocalipsa, mulțimea lui, n-a priceput ce-i lipsa.
Și totuși pe Pământ marțienii au ajuns. o forță de gândire, gând ascuns.
Noi știm de Atlantida piramide, de Zei și Faraoni în așteptări fatide,
Pe Marte sunt aceleași piramide, cum trece timpul vremii prin clepsidre!
În alt pământ destulă depărtare, au poposit pitici cu capul mare.
O altă rasă galbenă la piele, a înțeles cerințele din Stele.
Asa că toată Facerea rescrisă în Biblie cu scop de-Apoclisă,.
Cam nu s potrivește Erterul, cu legile ce guverbează Cerul.
Ce mă intrigă e micimea-n om, ce nu pricepe că vița lui,
Are un scop in rolul de atom, în sensul vieți Infinitului!