Iubita mea...

Iubita mea ca o tipsie, te-aș îmbrăca în poezie,

Dar vei pricepe din cuvinte, aleanul dorului fierbinte?

Sau vei simți între pasteluri, natura în vibrate feluri?

Lumina lunii între stele și nopțile durerii mele,

Amurgul înroșind pădurea și gândul drăgostind aiurea,

Simți cântec izvorât în zori, din vaiet de privighetori,

Auzi  în soare ciocârlia, când te sufocă-n praf câmpia.

Simți susurul prelung de ape, izvor, ciopoare să adape,

Un codru frunzărind de vânt, izvorul vieții din pământ?

Simți anotimpuri trecătoare, care din ele, dau în floare,

Pe geamuri viscole și ger, sau primăvara-n blândul cer?

De simți doar un miros de bine, iubirea nu e pentru tine,

Iar eu nu-mi arvunesc averea, să-mi țin în pat, așa... muierea.

                           Țară, țară, vrem președinte!

     O vânzoleală puerilă, în așa zisele „medii politice” și mass-media, taie frunze la câini sau vinde blana ursului din pădure. E adevărat că prostia poporului, incult și mai ales sărăcit, pune botul la manevrele politice ale șmecherilor și  mafioților, mascați în clasă politică și trag barca pe uscat urmându-le poruncile ca niște sclavi sau iobagi cu căciula în mână în fața boierului. Dar ăștia sunt boieri? Șnapani de drumul mare, care calcă în picioare stat, lege, popor și viitor. Dintre acești fii de nomenclaturiști comuniști, securiști și magistrați ai regimului comunist ni se propun mereu conducători. prostimea pune botul la minciunile, care repetate la infinit pot deveni adevăruri, pentru o pomană electorală care-i ține de foame sau de sete două zile.

      Să ajungem la subiect și să vorbim de președinte. Dacă șeful statului ar fi fost domnitor sau rege, poporul nu are decât să aplaude. Dacă țara este democratică, republică și constituția cere ca președintele să fie votat de popor, atunci poporul să hotărască! Dar nu mințit, înșelat și manipulat. Am avut până acum, după Ceaușescu, trei președinți aleși prin presiuni externe și manevre aproape interlope interne, din care unul a dărâmat România, unul a behăit aiurea și ultimul s-a trezit la timp ca să-și dea seama pentru ce trăiește.

     Eu aș dori ca viitorul președinte să fie propus de popor! Poporul, trezit la realitate, îndrum at și lămurit de oameni cu scaun la cap, ar putea să dea peste cap toate manevrele deținătorilor de averi furate și nemuncite și ale oficinelor străine, exceptând Uniunea Europeană. La experiența mea de viață în care am cântărit mii de caractere aș îndrăzni să avansez un nume de președinte supradoxat, cu carismă și bunsimț și aș dori ca cei care mă citesc, dacă mă citește cineva să distribuie și să răspândească propunerea pentru cei neștiutori sau dezinteresați.

    Numele lui este CRISTIAN DIACONESCU, un adevărat Titulescu al prezentului.

                                   Furnica

Ce-i omul? O furnică în Universul mare și acceptând zicala, se naște o-ntrebare.

În vânzoleal-arhaică în prea-sfințitul roi, se înfrățesc furnicii cum ne mâncăm și noi?

Au trântori ce consumă, au canibali feroci, ce sug din munca celor ce opintesc prin roci?

Dac-ar avea suită ce stă lângă regină, ce hărpănește totul și roade în rugină,

Acea comunitate de harnice furnici, ar sucomba devreme și n-ar mai fi pe-aici.

Ele perpetuează de sute de milenii, cu toți doșmanii-alîturi, că nu au gustul lenii.

Când omul prin simțire va deveni furnică, să stăpânim Pământul nu va mai fi o frică

Și nu doar Tera nouă ci-ntregul Univers, dar cum să bagi în seamă sămânța unui vers?

                              Eu

Eu te-am iubit frumoaso, în gând și în simțire, cu amețiri de simțuri și gol în amăgire,

La un impuls șăgalnic, și fără de urmare, am alergat aiurea să îngrijesc o floare,

Găsind în lumea vie că preamăreața zână, e o femeie prostă extrasă din fântână,

Și  aiurită firi și scopului de sine, ce-și vinde  nurii fgalnici spre dorul de mai bine.

Degeaba se propagă idei Dumnezeiești, că în femeia lumii mereu o să găsești, 

Un sprijin de viață și-un scop de izbăvire, iubirea e femeie, femeia e iubire!

Și Universul doarme, hai vino amăgire!

                        Țara

Românii cică au o țară, cea mai perpetuă povară, pe umeri roși de-al trudei chin,

Samarul care-l duc în spate e piatră neagră de dreptate, crăpată pe neașteptate,

În diamante sfârtecate de venetici, pe apucate, în interesul lor meschin.

Sunt cei care orfani de mamă, cu tată nebăgat în seamă, se leagănă pe baldachin.

Cei care sug sudoarea muncii, ne cumpără și ne vând pruncii, femeilor le dau suspin.

Ce Dumnezeu împarte vrerea, în căpcăuni și  umiliți, le dă escrocilor puterea de-ai gâtui pe cei cinstiți?

Ce lege-a firii gânditoare le dă putere să sugrume și glas și-a simțului vedere și să omoare-atâta lume?

E peste tor prostia chioară a mocofanului cuminte, ce pupă-n cur aristocrații,bandiți haini și fără de minte,

Scursuri umane fără reguli, fără respect, fără credință, ce au ajuns conducătorii poporului în umilință!

                                 Iubire

Iubirea-i vălătuc de vânturi, de ape, foc și alte cele

Prin elementele de bază filozofia ei stă-n stele.

Când cauți vântului privire spre ochii rătăciți în mare

Sau în adâncul luciu-al nopții și alte nuanțe de culoare

Te fierbe focul înăuntru din inimă și până-n gând,

Și-alergi pierdut spre izbăvire, o boală macină pe rând

Simțiri și cuget și speranță amalgamate în dorință,

De-a strânge-n brațe drăgăstoase un trup, un chip sau o ființă.

Deci a iubi e o chemare spre idolul de frumusețe,

Dezamăgirile-o să vină, când scapi tiptil de tinerețe.

 

                                Ce avem și ce putem?

   Ce avem? O sămânță de prostie, o genă de sărăcie, un puseu de masochism și o gelatină în creier și în mușchi. Nu e posibil ca un popor care a căcat Europa prin toate fluviile sale să ajungă o baltă nesimțită, leneșă și puturoasă care înghite orice cade din cer sau de pe pământ. Nu se poate ca, oameni cu mintea întreagă, să stăm cu mâinile la sân, sau chiar pe piept, și muți în fața hoților, impostorilor și jigodiilor care conduc România pentru a-și umple burta.

   De mii de ani această țară a fost jefuită de venetici din toată lumea, Imperii înconjurătoare și alții de mai departe cu concursul și umilința cozilor de topor autohtone. Trădarea nu e cuvânt ortodox, dar ne-a intrat în sânge de pe vremea lui Decebal, l-a răpus pe Mihai Viteazu, pe Cuza-Vodă, pe Antonescu sau Ceaușescu.După trădare nu mai e cale de bine.

   Așa popor, așa conducători! Toate potopurile din lume, cu toată apa ca lacrima nu poate spăla nimicnicia acestui popor. Toți plâng ca proștii pe umerii pământului, dar când le-a mers bine nu i-a interesat de lucrarea răului.Nu i-a interesat de capra vecinului, iar când  au murit caprele lor su început să se tânguiască. Când dai vrabia din mână pe cioara de pe gard și te scumpești la tărâțe ca să pierzi făina, nu mai plânge răutatea lui Dumnezeu. Răutatea și prostia stau în noi, cei care am putea să ne facem bine singuri dar nu ne ducemin nici  mintea și nici voinâa de anu mai fi sclavi sau iobagi.

    Ce-ați votat idioți români? Sau de ce n-ați votat? Râia crește o dată cu nesimțirea!

                       Cuvântul

Nu mă ispitește banul, doar cuvântul să răzbată, să adun în tolbă oameni și deștepți și fără pată,

Să înfrâng pornirea urii, animalicul păcat, să despart omul de fiară și banditul de păcat.

Să însămânțez iubire între semeni de-o potrivă, să ajut nevolnici care au luat-o în derivă.

Să-i arăt calea cea dreaptă, amețitului român, care orb și fără carte s-a dedat la ce-i păgân.

Să trezesc speranța vieții într-un haos ipocrit, nu bogații ne-au dat haruri și nici pomul altoit.

Când Isus a spus pe  cruce,”să ne ierte Dumnezeu”, s-a gândit la nesimțirea celui ce se crede zeu.

Fiecare lighioană când se vede mai sus pus, se răscoală-n măruntaie împotriva lui Isus!

Oamenii-au creeat cu sânge și cu jertfe fără număr, o religie morală sprijinită pe un umăr,

Al divinității care ne-a promis legi și dreptate, pentru propășirea lumii, cine oare se mai zbate?

Banul stăpânește Lumea și vulgar și criminal, osândiții în blesteme se trezesc mereu pe val, 

Fără să priceapă iotă, din cuprinsul lor meschin, că viața nu îi iartă dac-au dat în jur venin.

Că blestemul nu-i ajunge și trăiesc ca niște pași, în sămânța lor pătrunde, vor plăti ai lor urmași. 

                             Love

Prea multe sensuri ia iubirea, într-un cuvânt universal,

La noi, în ”dragoste” ni-e firea, și dorul cântec de caval.

Noi, clar ne-am drăgostit femeia și-am respectat ființa mamă,

Firesc ne domolim scânteia, când jumătățile ne cheamă.

La ei ”I love”e o părere, iubesc de-a valma toate cele

Și fericire și durere și sărutări și prin  bezele.

Îmi place, mai pe românește, cuvântul folosit în toate,

Nu ști pe unde nimerește, de la strămoși la strănepoate.

Iubesc femeile femei și se-nsoțesc de-același gen,

În silă către Dumnezei în haosul eterogen.

Eu zic să stăm cu Dragobete și să-l lăsăm pe Valentin

În lumea lor curtând subrete și de iubire cu venin!

                                Lecția de morală!

     Am asistat la entuziasmul cu care aleșii neamului și-au etalat obrazul gros în fastuosul congres, al XV-lea sau XX-lea al P.C.R. Pe vremurile de întuneric și lipsuri, în ultima perioadă a Societății Socialiste Multilateral Dezvoltate, în cantinele și magazinele nomenclaturii se găseau de toate. Carne, salamuri, bânzeturi, băutori și țigîri scumpe. Cine ieșea cu sacoșa plină, își recita cu mândrie și dispreț crezul: ”așa trăiește clasa muncitoare prin cei mai buni reprezentanți ai săi”. Ce mai poate spune acum poporul pauperizat la maxim, clasa muncitoare nu mai există, despre mașinile de super-lux, parada modei și destrăbălarea în cheltuială a celui mai ”cinstit” și ”onest” partid? Toți banii risipiți în dispreț față de austeritatea cerută de criza economică, au fost dosiți cu sudoare, din venituri de bugetari, din taxele și impozitele prostimii.

    Cum e sacul e și petecul! După ce am aplaudat 25 de ani, cu bășici în palmă, un cizmar analfabet, dar cinstit, am ajuns să ridicăm osanale unui pușcăriaș, încă sub jurisdicția pedepsei. A fost din nou o sfidare a bunului simț, o ofensivă asupra justiției.Un front comun mafiot împotriva dreptății cu lozinca, ”dreptatea noastră până la capăt”! Se poate vedea steagul lor fluturând pe zidurile imunității dobândită prin vot sau impusă prin presiuni și amenințări cu cohorte de interlopi. Și-au creat cetăți de jaf și desfrâu și au scos din acestea, la iarbă și cocioabe amărăștenii pe spinarea cărora se îmbogățesc.

     Așa ne trebuie, popor de căciulari, de iobagi și gură- cască, fricos și resemnat. În timp ce bogătașii ca Adrian Năstase și clica, se îmbogățesc jupuind toate mediile patriei, biosfera, solul, apele și subsolul în folos personal sau de gașcă, săracii se fură și ei și se înșală între dânșii. Mai are balta pește?

                         Întuneric

În tenebrele umbroase ale minții omenești, au găsit atâtea cuiburi lilieci Dumneezeiești,

Vietăți ce-și caută hrana după propriul lor ecou, omul și-a pierdut vederea pentru bun și pentru nou,

Scapă deseori din minte scopul lui pe-acest Pământ, fură, minte și înșală până cade în mormânt!

Corifei  sfințiți de lume  ne-au lăsate zece porunci și niciuna dintre ele n-o cinstim pe-ai noștri prunci.

Înmulți-ți-vă ca oameni, a zis bunul Dumnezeu, stăpâniți puterea firii, iscusința lui Thezeu

Și luptați-vă cu răul, animalul diavolesc, semănați pe veci iubire pentru cei ce viețuiesc!

Ce-am făcut? Am stors Pământul ca  furnicile hapsâne, fără să băgăm de seamă, ce a fost și ce rămâne.

Am vânat și-am ras pădurea într-un interes meschin, ne ucidem între semeni, surzi la vaiete și chin,

Deci vom devora planeta cu satanice poftiri, omorând deopotrivă și eroi și și martiri.

Când prostia cântă imnuri bolilor ce ne-nconjoară, cum să vezi în curcubeie viitorul tău ca Țară?

                   Social-democrația reîngroapă România!

    Blasfemie! E o blasfemie ca P.S.D. să își aroge o descendență social-democrată și să aniverseze 130 de ani de continuitate istorică a principiilor social-democrate. Theodor Diamant, soții Nădejde, Constantin Dobrogeanu Gherea, Ștefan Gheorghiu, Titel Petrescu ș.a. s-ar răsuci în mormânt dacă ar vedea ce se întâmplă acum. Un pușcăriaș care a călcat în picioare toată etica și morala proletariatului, aclamat la scenă deschisă, reprezintă, până la urmă modelul rechinului politic, care înghite cu rapacitate munca celor mulți. Câți din baronii și barosanii P.S.D. nu au pus botul la sărăcirea țării? Mai toți. Șleahta mizerabililor care au venit cu gunoaiele torentului numit ”revoluție”, în vârful acestuia, este atât de mare încât nu mai credem în limpezirea apelor.

    Principiul fundamental al social democrației, cel care spune că munca l-a creat pe om și omul sfințește locul, care pune munca și cartea în fruntea acțiunilor umane, umanismul socialist și progresul social la loc de cinste, pare estompat de vânzoleala politică a mafiei care se autodefinește social-democrată. Principiul repartiției după muncă este anihilat de furturile și rapturile în interes personal al acestor politruciț

     În șase ani, F.S.N.-ul și P.S.D.R.-ul au redus până în 1969 de 15 ori Avuția Națională lăsată de Ceaușescu. După dezastrul guvernării P.N.Ț.C.D. și acoliții, P.S.D.-ul sub conducerea celui mai ”bun” și rapace prim-ministru, astăzi sub interdicție juridică, a privatizat, adică a dat pe nimic, ce a mai rămas din bogățiile pământului. A vândut pe nimic, sau pe bani în paradisuri fiscale, petrolul, gazele, energia electrică, telecomunicațiile, băncile, cea mai mare parte a osaturii economice. A închis mine și uzine, date la fier vechi, a distrus sistemul de irigații și a nenorocit conceptul de proprietate.

      Nu i-ar mai răbda pământul!

                    Primăvara

M-au sucit în Primăvară, astenii de multe feluri, aș fi vrut să cânt natura în sonete și rondeluri,

Dar Natura-și cântă-n sine frumusețe și prihană, omul e blestemul mare, ca devorator de hrană.

Mai hapsân ca animalul, egoist el firea schimbă, o furnică prăpădită, posesor de gând și limbă.

Nu cinstim că rostul nostru e să fim filon de viață și ne împlinim în burtă și cu conștiința-n ceață.

Câte flori vor da miresme dorului de frumusețe, ca și omul să priceapă anecdote și povețe?

Să priceapă că Natura i-a dat sânge din oceane, să perpetueze viața în gândire nu-n baloane.

Dumnezeu făcut-a Lumea, în moment de mahmureală  și cu omul, carne vie, a dat falnică buleală!

Universul se învârte spre o mare Conștiință,noi pe biata mea planetă dăm cu piatra în știință

Și cântând imnuri prostiei, ne prefacem că trăim, unde ești tu Țepeș-Doamne să ne dai un ”Aferim”!

                              Vremuri

Copil fiind iubeam un înger blond, cu ochjj adânciți în mii de stele,

În vise blânde-i împleteam în păr cu soare-n spice, bucle și inele,

Adolescența mi-a adus fiorii privirilor adânci  din ochi de fată,

Ne mai gândind la cer, păduri și noapte, și ce culoare-n iriși se arată.

Visam acum cu neînchise pleoape, doar mlădieri de trup cu chip de zână,

Călcam ușor pământul peste dealuri, c-o sete tulburată și-n fântână.

Iubeam frugal platonic, la distanță, orice ocheadă ce venea de-odată,

Cu fâlfâiri de fluturi în neliniști, m-apropiam de fiecare fată.

În fiecare chip desăvârșit de Evă, vedeam tandrețe și atingeri fine,

Plimbam cuvinte pe alei în floare și întrebam sărutul, dacă vine.

Și când am devenit flăcău în fire, iubirea m-a purtat cu șovăială,

Prea prețuiam ființele firave, ca să decad în gând la tăvăleală.

Ce văd acum? Ascuns și la vedere, iubiri de târg și izbucniri obscene,

Iubirea-i ban, respectu-njurătură, gândirea-i în bikini și în izmene.

                             Păreri și păreri...

     Când ști sigur ceva despre un lucru sau un fenomen, afirmi sau negi. Când nu ști, mai nimic, îți dai cu părerea. Cei care au dat de câteva ori cu piciorul în minge,sau nu au jucat niciodată, îți dau cu părerea despre fotbal, cei care au crescut pe trotuare asfaltate îți dau cu părerea despre agricultură, cei care n-au făcut armata, n-au călcat într-o cazarmă, mai ales unele, dânse, își dau cu părerea despre încrederea în armată. Poziția execrabilă a unui general, fost ministru al Apărării Naționale, excepție care întărește regula dovedește superficialitatea părerilor induse în mulțime de ciripitori cu păreri. De la ”armata e cu noi”, când armata crea haos pentru a atinge numărul preconizat al victimelor revoluției până la gradul de încredere în armată se poate spune că habar nu avem pe ce lume trăim. 

      Cine a băgat de seamă, că la începutul anului 1990, armata s-a umplut de generali, criminali de drept, prin actul de comandă în timpul loviturii de stat, la care au fost parte substanțială. Cine a băgat de seamă că vilele generalilor și comandanților cresc precum ciupercile după ploaie, cu materiale furate din cazărmi? Cine a observat negustoria postrevoluționară promovată de șefii armatei cu alimente, echipament, tehnică de luptă, armament și chiar cazărmi și terenuri, bineînțeles, în scop personal, nu pentru sporirea capacității de apărare?

       Cine a băgat de seamă cum își aranjează acești oportuniști, pensiile? Acum țipă că li s-a redus din pensiile nesimțite de peste 5000 de roni, fără rușinea că toată viața n-au făcut altceva decât să sugă la sânul dulce al armatei. Ce bătălii au dus acești generali, ascunși pe sub mese pline cu bunătăți în decembrie 1989, în afară de a-și umple mașinile cu produse pe la muncile agricole, trocuri cu fermieri și alte entități economice, pe exploatarea muncii soldaților? Sub lozinca,”cine poate oase roade” și cealaltă, ”conștiința trece prin stomac”, acești generali și alți superiori din armată, nu și-au căutat vocația militară ci un loc călduț de chivernisire!

                              Foaie verde.

      Orice cântec popular românesc începe cu acest leitmotiv, sintetizând, legătura omului cu natura. e vorba de o reciprocitate de viață. Acest lucru, în contextul gândirii ortodoxe. Rădăcinile credinței adevărate în Sfânta Treime trebuie căutate în ortodoxism . ele persistă și astăzi. Catolicismul și toate sectele derivate din această credință a cruzimii și a devierilor criminale ale Inchiziției, își pot permite să admită și să prolifereze devieri comportamentale umane de natură străină firii umane, așa cum a lăsat-o Dumnezeu.

      Partidele verzilor, de sorginte Occidentală, ca și Creștin-democrația, se ofilesc pe teme de ingerință în viața normală a comunităților umane, ingerință care denaturează relațiile sociale de bun simț, în zona ortodoxă. și nu știu de ce mai forțează nota și aruncă cu bani pentru schizofrenici ca Remus Cernea, pentru a crea haos în comunitâțile ortodoxe, slabe și sărăcite.

                              Patria

Comuniștii, fiind atei, au făcut Patria sfântă și atâția dumnezei ne-o oferă astăzi frântă.

Nu-i simțire-n tinerețe, nu-i filon de nemurire, creier gol și fără crețe, nesimțirea nu-i iubire!

Ce e Patria? E mama, care te-a ținut la sân, dar pe vânturi, nu-ți dai seama, că ai devenit hapsân!

Nu-ți cunoști din spiță neamul, n-ai cinstire de strămoși, ai în fața ta doar geamul, transparenței spre veroși.

Nu citești, nu-ți pasă dacă, firea are legi umane, n-ai sămânța ceea dacă, de-a iubi pământ și mane,

De-a porni spre rodul gintei, de-ați da viața pentru bine, de-a simți valul sorgintei, de-a avea sânge în vine.

Nu te-ndeamnă decât drogul, simțului tău egoist,  și repeți doar monologul, eu mănânc, deci eu exist!

Pentru tine nu sunt neamuri, care să te înconjoare, pomul nu mai are ramuri, trandafiri nu dau în floare,

Totul este sterp și jalnic, în afară de consum, n-ai un steag deasupra, falnic, să te scoată din, acum.

Sunt cei șapte ani de-acasă, sau din Casa de copii, care fără fii ne lasă, n-avem morți și n-avem vii!

N-avem în prostia noastră, nici trecut, nici viitor, când copii sug colastră și-s lipsii de-al lor popor!

                     Doină

Omule nu fi hapsân, dacă iei, ia din natură, nu de la săraci din gură, 

Mama te-a ținut la sân, făt frumos cu trupul gol, învelit în simplu țol.

Nu ți-a dat pe corp răpciune, nici în minte goliciune,

Nu a vrut să fac-o firă, dintr-un pântec de fecioară, 

Ți-a dat primii dinți de lapte, nu să-ți crească colți feroce

Să pricepi a lumii șoapte, omeneasca lumii voce,

Nu să prăduiești cu silă, tot ce merită o milă,

O iubire de aproape, că sunt munți sau că sunt ape,

Că-s păduri curgând în frunză, că-i câmpia-n veci lehuză,

Că sunt slobode-animale, că sunt oameni cu miez moale.

Dacă omului, ți-e firea, lasă naibii nesimțirea

Și comportă-te ca om, cel mai sfânt al lumii pom!

                          Divorț iminent

    Certurile în orice familie încep din cauza lipsurilor, a banilor. Familiile obișnuite să trîăiască modest, pe munca lor trec mai ușor peste greutăți. Problema e cu familiile cu bani mulți și mai ales, nemunciți, mâncatdedate la cheltuieli destrăbălate. E ușor să arunci pe apa Sâmbetei arginții munciți de alții și.însușiți nemeritat, cu furcoiul. Un el sau o ea, când dau de bani mulți își cumpără altă nevastă.

     U.S.L. ține deocamdată sub preș noianul de neînțelegeri sau chiar certuri. Dar ceea ce e firesc să se întâmple va întâmpla cu urlete și vaiere.Acest monstru politic a fost creeat de un puseu de sponsorizare externă și echipa s-a umplut de jucători din toate părțile. P.S.D.-ul flămânzise două legislaturi, consecutiv, P.N.L. era rănit în orgoliu, iar partidulețele mici au găsit loc de gudurat pe lângă dulăi. Ceva ciozvârte s-or găsi și pentru ei. Pe infrastructura unui trust de presă puternic, agitarea unor scursuri umane la revoltă, bineînțeles cu plata de rigoare, protagoniștii, demnitari și parlamentari cu un picior în pușcărie au reușit să stârnească și să exacerbeze ura împotriva președintelui, vinovat de starea în care a ajuns țara după 22 de ani. Ei,„ nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase!” Sub comanda celui mai corupt dintre ei, celui mai puternic și de frica exemplului Năstase, s-au repezit la cașcaval și imunitate. Dar”apa trece, pietrele rămân!”

      Tartorul a căzut în dizgrație și se pare că nu mai poate fenta  justiția, valuta s-a cheltuit, dregătoriile pe această sărăcie nu mai umplu buzunarele trădării, liberalii au dat numai cu bățul în baltă la guvernare. Soțul a început să priceapă cam ”ce spune satul și nu știe bărbatul”. După ce a luat-o dezvirginată, vede că nu nici gospodină nu e și nici devreme acasă. Puradeii mămoșiți, dau buleli și se obrăznicesc. Copiii adoptați devin din ce în ce mai irascibili. P.S.D.-ul a început să priceapă că și-a luat remorcă hodorogită.

                             Munca l-a creat pe om.

     Munca l-a creat pe om, dar prea multă muncă a creat monștrii exploatării omului de către om. Cei care n-au avut plăcerea și satisfacția muncii s-au impus, de-a lungul istoriei, prin forță și nesimțire, prin putere pentru a se îmbogăți și a căpăta și mai multă putere. În lumea animală, cei puternici se impun pentru supraviețuirea speciei. vânează și omoară de foame, nu din plăcere! Omul, dotat dintr-o greșeală universală cu rațiune, pe jumătate animal, omoară din plăcerile puterii și din distracție. Greșelile facerii demonstrează că nici Dumnezeu nu este perfect. Nu a prevăzut că, punând un creier, o conștiință, un Duh, pe un corp de maimuță, va da simbiozei metabolism-gândire, procente egale.Care-i om, rămâne om toată viața, care-i animal, se comportă ca atare. 

     Nebuloasa existenței umane se creează când pornirile și poftele animalelor de pradă nu mai pot fi înfrânate. Pe baza distorsionării rațiunii. Nici o junglă, nici un areal animalic, nu explică ferocitatea Junglei Umane. Isus, ca emisar al Voinței universale, ca și alți trimiși, de-a lungul istoriei Omenirii, a încercat să aducă gândirea umană la criteriile existenței umane. Nu a reușit decât să aducă robii la mai multă robie.

     Porunca Domnului,”înmulțiți-vă și stăpâniți Pământul”, a fost tradusă, de semi-animalul om în deviza, ”înmulțiți-vă și distrugeți această planetă”. Graba strică treaba! Facerea s-a produs prematur și pe zi ce trece, posibilitatea ca omul să urmeze drumul Divinității și să exporte rațiunea în Univers, devine o utopie. Omul toacă rațiunea pe o planetă pe cale de dispariție!

     Dumnezeu nu a avut experți contabili naturiști, care să explice că nual consumuluimărul spermatozoizilor și ovulelor umane e prea mare, ca să asigure stăpânirea planetei în condiții sigure de progres al rațiunii.

       O oază de prostie și raționament viciat de instincte animalice, cum este România, nu poate ieși din contextul mondial al consumului exagerat de resurse, limitate în învelișurilor planetei, nu se poate opune Apocalipsei, dar ar putea să lungească agonia în fericirea de sfârșit a poporului său.

                               Scribălăii!

      Pentru a se da intelectuali, mulți din cei care nu știu a citi, se apucă de scris. E un fel de apucat mâța de coadă, cu sprijin și ajutor de la mai marii zilelor noastre. Mari în bani dar, doar golani. Sutiene, bikini, izmene homo, aruncă în publicații josnice, emisiuni de televiziune și așazise cărți, emană mizerie și mocirlă în universul literelor.

      Unii, foarte puțini, scriu pentru îmbunarea lumii, cuvinte de bun simț, propoziții mobilizatoare și fraze care să justifice binefacerea creației Divine. Cine îi citește, cine ăi ascultă? Copiii învață în școală 2-300 de cuvinte, din care jumătate sunt înjurăturile familiale, liceenii nu pricep sensul a 90 % din cuvintele impuse studierii limbii române. Vocabularul folosit uzual de tineri și bătrâni, de clasa politică și fariseii ei, este atât de sărac și anbiguu, încât te duc cu gândul la pervertirea limbii spre izvoarele vorbiri, până la strâmbături de maimuță, la prostituarea ei. 

     Nu poți să ai pretenții de la un popor sărăcit, analfabetilizat, rămas în rădăcinile feudale ale iobăgimii, să priceapă și să vorbească, inconfundabila limbă română, una din cele mai elaborate limbi mondiale, rădăcina limbilor indo-europene. Eforturile Școlii Ardelene și ale marilor titani ai literaturii române, geniul lui Eminescu, tenacitatea lui Hașdeu, Alecsandri, Coșbuc, Rebreanu, Sadoveanu, Arghezi și Blaga, Călinescu ș.a. de a creea o limbă superioară Mioriței, a ajuns o mlaștină de modernitate. ”Nu ști că doar în lacuri cu noroi în fund, cresc nuferi?”, a zis Blaga, dar noi am scufundat în noroi și nuferii galbeni ai lui Eminescu. Câți din ciracii creatori de opinii, analiștii și ziariștii de azi, își amintesc aceste nume, câți i-au citit?

    Râmele mass-mediei românești ar trebui, odată și odată, date la pești!

                                         M.P. semielitistă

     Am înțeles din lansarea Mișcării Populare că se caută membri nealiniați politic, cu o autobiografie profesională de succes, militanți activ pe frontul luptei pentru re-re-emanciparea României, îndeosebi ca clasa politică. Numai că lupta aceasta cu mușchii moi și fără steroizi nu prea pare victorioasă pe acest tărâm. Cei 7000 de membri care au aderat până acum, sinonimul celor 7000 de soldați din armata activă a României, din care jumătate subofițeri, ofițeri și generali, vor să ducă lupta cu peste 100.000 de aleși politic și 170.000 de funcționari publici, pentru eradicarea corupției și dezvoltarea social-economică. În lipsa unei ideologii cu filon de succes la mase, se pedalează utopic pe măsuri elitiste de redactare de constituții, legi și chemări pe care nu le vor citi și nici înțelege nici prostimea și nici  ei ce le vor aplica după ureche.

      Ca să atragi 8-9 milioane de cetățeni pe drumul tău, pavează-l cu piatră trainică și nu cu bune intenții. Acestea nu țin de foame. Ce faci cu analfabetismul, abandonul școlar, prostituția și drogurile din școli și licee, promiscuitatea și sărăcia satelor și mahalalelor, traficul intluptător cierlopilor cu tot ce se poate, mizeria din spitale și bătaia de joc din sănătate, ce faci cu șomerii și neșomerii muritori de foame, cu pensionarii și cei ce muncesc pe degeaba în cea mai pauperă țară din U.E.?

       Discursul noului președinte ales sau numit, primul venit, primul numit, sub excelența apartidică, nu a entuziasmat pe nimeni. o voce moale și fără nerv, a lăsat să se înțeleagă că noua mișcare nu vrea să deranjeze de la început clasa politică,, să nu o agite prea tare. poate că nu dispun de fonduri pentru înarmare, pentru instruirea luptătorilor și echipamentul necesar. Nu vreau să fiu răutăcios dar practic pot să fiu, prin experiența de viață, în care mi-au trecut prin mână mii de caractere de ostași. N-am văzut un luptător ci un chip lunecos.Pe vremuri și în armată ofițerii care nu știau meseria armelor, adică nu erau de carieră se disipau în structurile politice, în ofițeri cu sportul, în contrainformații. Mai făceau și câte o facultate de filozofie, sociologie, istorie și adio aplicații și tabere. Locuri călduțe. Pentru mine, un inginer care s-a ținut de muncă doar un an după care a luat-o cu iaurt și gogoșele nu reprezintă un monstru sacru de competență și integritate!

                Furtul

Și furtul este muncă și furtul obosește, mai grea este hoția când furul păgubește.

Când furi te trec fiorii, te-năbușe sudoarea, roșeața de rușine dă în obraji paloarea,

Iei munca celor care au bunuri mai puține, doar n-o să furi averea celui mai hoț ca tine?

Calci frica judecății cu tălpile-ngroșate, nu simți fiorul milei și teama de păcate

Și cumperi indulgențe cu banul unsuros, ca să te scoată popa din staul păcătos,

Nu te cuprinde frica de-ai încălcat porunca, doar Dumnezeu admite șuteala și nemunca!

Nu crezi că o pedeapsă te va lovi, trăsnit, în nesimțiri de sine și-n ceea ce-ai iubit?

                                  Uitare...

Ne-au cam uitat cărările pierdute, sub frunze, de picior, nemaicălcate,

Și cerbii cu ciopoarele de ciute și smocul ierbii primelor păcate.

Ne-a cam uitat și  poalele pădurii, căzute-n povârniș sub vrej de mure

Și umbra ei stând stavilă căldurii și frica de hățiș cu pete sure.

Ne-a cam uitat, demult copilăria, junețea alergând iubind pe dealuri

Și chiotul verzind în bucuria, plecării către alte idealuri.

Dar nici pădurea ațipind pe dealuri, în plapuma frunzișului sau goală

Și nici înzăpezitele coclauri, nu ne-au uitat, dar ne-a trimis la școală.

                                O mișcare cam statică!

       S-a lansat ”Mișcarea Populară”, un O.N.G. mic deocamdată, dar cu pretenții mari. Această mișcare este destinată mișcării celor de nemișcat în viața politică, electoratul inactiv. Și dacă ești un elector activ  și ți se fură sau anulează votul de către puterea celor mulți, ce câștigi?

      În stilul diplomatic al lui Cristian Diaconescu, președintele, lipsit de vervă și o carismă deficitară a cuvântat. Nu prea am înțeles cam ce ar vrea să adune sau pe cine să adune la ”picnicuri” cu mai multă mișcare. Asta dacă se vrea construirea M.P. se jos în sus. 

         Nu am simțit deloc vehemența unei trăiri interioare potrivnice și împotriva cui? Clasa politică, nu există. Există doar o mocirlă mafiotă pe funcții și dregătorii, care într-adevăr pornește de jos în sus. De la primării la consilii județene, până la parlament, aleșii sunt susținuți de Sistemul de vot și infrastructura acestuia. Birourile electorale sunt compuse din magistrați. Cum de se fură voturi?

       Se vrea o Românie adevărată, nu una cu mâna întinsă. Păi ce vedem în jurul nostru, este adevăr gol-goluț. De la comună la municipiu, lăsăm deoparte câmpurile și pădurile unde se gospodăresc animalele, autoritățile locale, primari, polițiști, funcționari, taie și spânzură în întovărășire profitabilă pentru ei, la limita lege sau pe sub aceasta.

        Sate pline de copii analfabeți, fără educație, bătrâni coșcoviți de prostie, boschetari cu grădini în paragină, asistați social se afundă din ce în ce mai mult în promiscuitate cu vile, termopane și telefoanele mobile cu tot. O aanti-morală agresivă, ieșită din limitele bunului simț,prin care se incită la violență, furt, dat din coate, prostituție și droguri, întunecă pe zi ce trece satele și mahalalele patriei.

        Ce mișcare populară poate drege marea de nesimțire, când profesorii sun înjurați și bătuți în școală și pe stradă, când oamenii cumsecade sunt timorați de poliție la îndemnul interlopilor, când 50% din populație nu știe să citească și 80% nu citește?

        Câte repere umane poate impune această mișcare într-o comună sau oraș, când prostimea nu ascultă vorbe bune și nu pricepe logica lucrurilor de bun simț în conviețuire. Soluția meritocrației pare caducă!

                             Democrația circului sau circul Democrației?

   De când s-a inventat Democrația și de câte ori aceasta s-a încuibărit în societățile umane, fără discernământ, haosul social și-a spus cuvântul.  Puterea poporului, prin reprezentanți de joasă speță, nu poate decât să frâneze sau să oprească progresul social. Unde democrația are inserții puternice de meritocrație și tehnocrație, de fapt o semidemocrație, se creează valori și se merge cu succes spre propășirea celor ce merită să fie propășiți. Și acolo lumea promiscuității și criminalității este lăsată în voia sorții. Se creează, mi se pare, deliberat suburbii și mahalale, la marginea trăirilor moral-umane și Dumnezeu cu mila!

    Dacă o țară întreagă, este un fel de suburbie într-un bloc așazis elitist de state, foste metropole coloniale, rostul ei este de a a fi exploatată și de a furniza bunăstare celor puternici. Când lucrurile merg bine și țara săracă își adâncește sărăcia pentru ei, toate-s bune și la locul lor. Când biata țărișoară o ia razna și mai ales nu mai poate cotiza la fericirea lor, este lăsată în voia sorții. ba chiar ar fi bine să fie arondată altui pol de putere, care să se spele pe cap cu ea. Acest lucru, pentru că acea țară nu are vână, este măcinată de corupție și prostie, de promiscuitate și sărăcie și nu se întrevede o resuscitare.

    În Agora, democrația se derula în controverse între filozofii politici și conducătorii militari în fața unei mulțimi de gură-cască, numiți cetățeni, în timp ce în satele cetății, sclavii fugeau de la muncă, hoții își făceau de cap și dușmanii se întăreau. 

     Au trecu milenii și acum democrația se expune la televizor. Stăm zi de zi, oră de oră, ”ochi beliți,gură căscată” la fușererile politice ale unor impostori de umanitate, în timp ce țiganii, românii și alte naționalități  vând țigări de contrabandă și droguri în fața primăriei, polițiștii întovărășiți cu interlopii vânează oameni cumsecade și la sate și în orașe, proxeneții și cămătarii își fac de cap.Mafia prosperă, în timp ce inflația, ”made F.S.N.”, crește și iar crește. Mahalaua Sud-Est Europeană, după unii de Centru proliferează înspre auto- sugrumare!

                                Sfărșitul

 Fumând și bând cafeaua, eu știu că într-o seară

 Voi tremura în mână o ultimă o ultimă țigară

 Iar din nectarul veghei, sorbi-voi cu nesaț,

 Apoi voi da în groapă, pământului un zaț.

 Când sufletul, ca fumul se va-nălța spre stele,

 Aș vrea să ducă-n Cosmos și gândurile mele.

 Să ducă-n plin blândețea și grja de ce-i viu,

 Doar n-o fi infinitul în miezul lui pustiu!

 Căci dacă gândul ține de unde de viață

 Și Duhul nu-i topire în condensări de ceață, 

 Ci miez de veșnicie în lumea lui Isus,

 În toată Galaxia și poate și mai sus,

 Secretele luminii vor împleti spirală

 Și timpul va fi viață, conștiință siderală! 

                                        Bate oare vânt din pupa?

   Toată lumea fuge de ”teoria conspirației” deși o avem în semiconștient. Oare situația bancară a Ciprului a slăbit atât de mult influența magnaților ruși și a gorilelor lor mafiote, încât să renunțe la susținerea mafiei politice românești și la amestecul economic în România?  Semne bune în a doua și a treia zi de Paștele lui Păcală. Voiculescu s-a reorientat spre Înalta Poartă de la Bruxelles, îndulcind tonul agresiv de până acum, lătrăturile s-au dedus în mieunat.

   U.S.L. nu se va rupe prea curând. Dacă se va rupe prețul este enorm. Trădătorii, navetiștii politici și nucleele dure, vor trebui să se bălăcărească  între ei, să se învinuiască reciproc și poporul va afla de ce trebuia să fie linșat Băsescu. Vom afla ce interese egoiste, rupte de contextul binelui popular, i-a unit pe acei mișei cu un picior în pușcărie. De ce au îndemnat la fraudă electorală la Referendum? De ce s-au zbătut atât să mintă și să manipuleze prostia sărăciei cetățenești.

    Dacă se rupe monstruoasa coaliție, castelul ei de nisip, construit pe trădare și minciună se va transforma într-o dună  Sahariană. Struțo-cămila va coborî în două pante opuse, penele într-un nor de praf spre sud și cocoașa în alt nor spre nord. Pentru ei direcția est-vest este de acum de neconceput.

                         Țara lui Papură Vodă!

    Papură Vodă a fost un domnitor imaginar al Țărilor Române, cu creierul plin de paie, care în afară de tronul pe care stătea nu avea nimic. Nu putea face nimic.

     Am ajuns în secolul XXI să ne închinăm la Papură Negru Vodă, un popor de tălâmbi și proști, cu complicitatea dregătorilor. Un neica nimeni, hoț, borfaș, securist și impostor, hotărăște soarta țării. Ce diademă poartă pe frunte această jigodie pro rusă, care fuge de justiție, de nu poate fi anihilată? Se vând puști și cartușe pe piața liberă. Unde este Siguranța Națională? Unde este justiția, dacă un individ certat cu toate preceptele morale își permite să-și bată joc de un popor întreg. Chiar nu putem stârpi un șobolan? Ce popor de șoareci suntem, ce conducere avem, de nu e în stare să eradicheze răul cel mai rău? Unde este Vlad Vodă, sau conducătorul țării, unde ne sunt patrioții? Patrihoții sunt peste tot! 

    Un individ, nu Varan ci Balaur, care a mânjit cu ruble toată clasa politică, marea mută care tace chitic, de frica mafiei ruse, calcă în picioare Primul Ministru. Traian Băsescu s-a făcut mic. Unde mai este Occidentul, Unde e NATO, U.E. pentru care s-a bătut până acum? Ce mai are de pierdut? Oare el s-a cocoțat acolo unde este pe căi cinstite sau este parte a mafiocrației României?

    Am un regret etern, că în decembrie 1989, în loc să pun pieptul în fața gloanțelor pentru a limita genocidul pus la cale de Iliescu, nu am executat lichelele comuniste. Facerea de bine e futere de mamă!

                                Mi-e dor

      Mi-e dor de vremurile-n care, am învățat să mă fac mare,

      Desculț, cu cămășuța ruptă, cu pantaloni ce se destramă

      Târam o traistă refăcută, cu o tăbliță fără ramă.

       Condei puțin și ros de mine, scria cuvinte, dar puține.

       Ștergeam cu degetul provețe, ca mintea să se reînvețe

       Să strângă-n gând, ce vrea profetul și-n vis, ce a visat poetul.

       Să socotesc cu cifre rele, cât voi trăi între belele.

       Dar cartea mi-a dat spor la muncă, la dus cu oile pe luncă,

       La prașilă și la cules, din foame, vrednic m-am ales!

       Ce  puradel din vremea asta, mai simte-n lenea lui năpasta, 

       Flămândului ce se topește, că nu învață, nu muncește!

                         Dacă noi nu ne vrem, cine ne vrea?

    Să mai avem răbdare și să vedem dacă se sparge buboiul, devenit cancer generalizat pe trupul țării. Văd că nimeni nu grăbește vindecarea. un bolnav este bun pentru mulți sănătoși, medici, popi, profitori, hoți și alte lichele. Doar familia lui suferă și se chinuie să-l țină în viață, cu sacrificii până la sărăcia lucie.

    Am crezut că paraziții, căpușe și păduchi, înfipți bine în pielea poporului român, vor fi deparazitați cu ajutor străin, dar aceștia ne-au trimis alte căpușe și alți păduchi, mai veroși. Uniunea Europeană s-a distrat prin reprezentanții lor, austrieci, greci, olandezi, francezi ș.a., exceptând nemții cu Averea Națională, lăsată de regimul comunist, bineînțeles cu complicitatea unor cozi de topor ahtiate de avere și putere. Când credeam că Occidentul ne-a înțeles și vrea să ne ajute a venit alt val de vărsat de vânt dinspre Caucaz.

    Speram ca spargerea buboiului U.S.L. să ne dezvăluie încrengăturile loviturii de stat din vara trecută. Dar acesta nu se sparge așa ușor, mai ales dacă alianța este bine păzită de kileri cu kalașnicovul la brâu.

    Acum nu mai contează, est, vest, nord sau sud, din moment ce singuri noi, vorba lui Păcală, ne-am făcu-o.Noi am tradus libertatea în destrăbălare, democrația în mafiocrație, bunul simț în nesimțire și omenia în prosternare. Noi, ne mândrim cu palatele romilor, cu puterile interlopilor și cu o justiție oarbă la dreptate dar vigilentă la ochiul dracului, adică la ban. Cine a dormit în bocanci în postul de santinelă merită să-și piardă capul. Numai că noi ne pierdem viitorul, vom fi vânturați în următoarele decenii în cele patru zări, analfabeți, flămânzi și plini de boli, Se vor întrtreba ce de atunci: Unde sunt țiganii urmași ai valahilor din Spațiul Carpato-Dunăreano-Pontic?