Cuvântul

Nu mă ispitește banul, doar cuvântul să răzbată, să adun în tolbă oameni și deștepți și fără pată,

Să înfrâng pornirea urii, animalicul păcat, să despart omul de fiară și banditul de păcat.

Să însămânțez iubire între semeni de-o potrivă, să ajut nevolnici care au luat-o în derivă.

Să-i arăt calea cea dreaptă, amețitului român, care orb și fără carte s-a dedat la ce-i păgân.

Să trezesc speranța vieții într-un haos ipocrit, nu bogații ne-au dat haruri și nici pomul altoit.

Când Isus a spus pe  cruce,”să ne ierte Dumnezeu”, s-a gândit la nesimțirea celui ce se crede zeu.

Fiecare lighioană când se vede mai sus pus, se răscoală-n măruntaie împotriva lui Isus!

Oamenii-au creeat cu sânge și cu jertfe fără număr, o religie morală sprijinită pe un umăr,

Al divinității care ne-a promis legi și dreptate, pentru propășirea lumii, cine oare se mai zbate?

Banul stăpânește Lumea și vulgar și criminal, osândiții în blesteme se trezesc mereu pe val, 

Fără să priceapă iotă, din cuprinsul lor meschin, că viața nu îi iartă dac-au dat în jur venin.

Că blestemul nu-i ajunge și trăiesc ca niște pași, în sămânța lor pătrunde, vor plăti ai lor urmași.