Primăvara

M-au sucit în Primăvară, astenii de multe feluri, aș fi vrut să cânt natura în sonete și rondeluri,

Dar Natura-și cântă-n sine frumusețe și prihană, omul e blestemul mare, ca devorator de hrană.

Mai hapsân ca animalul, egoist el firea schimbă, o furnică prăpădită, posesor de gând și limbă.

Nu cinstim că rostul nostru e să fim filon de viață și ne împlinim în burtă și cu conștiința-n ceață.

Câte flori vor da miresme dorului de frumusețe, ca și omul să priceapă anecdote și povețe?

Să priceapă că Natura i-a dat sânge din oceane, să perpetueze viața în gândire nu-n baloane.

Dumnezeu făcut-a Lumea, în moment de mahmureală  și cu omul, carne vie, a dat falnică buleală!

Universul se învârte spre o mare Conștiință,noi pe biata mea planetă dăm cu piatra în știință

Și cântând imnuri prostiei, ne prefacem că trăim, unde ești tu Țepeș-Doamne să ne dai un ”Aferim”!