Munca l-a creat pe om.

     Munca l-a creat pe om, dar prea multă muncă a creat monștrii exploatării omului de către om. Cei care n-au avut plăcerea și satisfacția muncii s-au impus, de-a lungul istoriei, prin forță și nesimțire, prin putere pentru a se îmbogăți și a căpăta și mai multă putere. În lumea animală, cei puternici se impun pentru supraviețuirea speciei. vânează și omoară de foame, nu din plăcere! Omul, dotat dintr-o greșeală universală cu rațiune, pe jumătate animal, omoară din plăcerile puterii și din distracție. Greșelile facerii demonstrează că nici Dumnezeu nu este perfect. Nu a prevăzut că, punând un creier, o conștiință, un Duh, pe un corp de maimuță, va da simbiozei metabolism-gândire, procente egale.Care-i om, rămâne om toată viața, care-i animal, se comportă ca atare. 

     Nebuloasa existenței umane se creează când pornirile și poftele animalelor de pradă nu mai pot fi înfrânate. Pe baza distorsionării rațiunii. Nici o junglă, nici un areal animalic, nu explică ferocitatea Junglei Umane. Isus, ca emisar al Voinței universale, ca și alți trimiși, de-a lungul istoriei Omenirii, a încercat să aducă gândirea umană la criteriile existenței umane. Nu a reușit decât să aducă robii la mai multă robie.

     Porunca Domnului,”înmulțiți-vă și stăpâniți Pământul”, a fost tradusă, de semi-animalul om în deviza, ”înmulțiți-vă și distrugeți această planetă”. Graba strică treaba! Facerea s-a produs prematur și pe zi ce trece, posibilitatea ca omul să urmeze drumul Divinității și să exporte rațiunea în Univers, devine o utopie. Omul toacă rațiunea pe o planetă pe cale de dispariție!

     Dumnezeu nu a avut experți contabili naturiști, care să explice că nual consumuluimărul spermatozoizilor și ovulelor umane e prea mare, ca să asigure stăpânirea planetei în condiții sigure de progres al rațiunii.

       O oază de prostie și raționament viciat de instincte animalice, cum este România, nu poate ieși din contextul mondial al consumului exagerat de resurse, limitate în învelișurilor planetei, nu se poate opune Apocalipsei, dar ar putea să lungească agonia în fericirea de sfârșit a poporului său.