O umbră de viață....

De mâine, poate nu mai pot să scriu, voi ține-o lumânare în sicriu

Înfiptă între degete uscate, cu-o iconiță sumă de păcate. 

Mi-am zis că dacă, încă e lumină, să dau privirii ultima ei vină.

Amurg, sfârșit de zi și vin tenebre, și spăimântarea nopții în vertebre,

Deși în noapte liniștea-i ptofndă, o spaimă totuși încă ne inundă.

În întuneric, nevăzute stau în Srană, jivinele ce ghiftuiesc în hrană.î,

Mai țipă înfocate cucuvele, în rest e liniștea căzută dintre stele,

Pe care muritorii n-o simțesc , e somnul lor păzit în nefiresc.

La adăpost în case și palate, cine mai simte urlete  ciudate,

Sau vaiete de victimă matură, nu mai avem chemare spre Natură!