Educație

Când mă dojeneau părinții, copil iute, zvăpăiat,

Nu știam în zbenguială, ce poruncă- am încălcat,

Mă uitam cu umilință către Sfântul Nicolae,

Agățat în două cuie, pregătit pentru bătaie.

Mă ferea și de minciună și de un cuvânt urât,

Duceam simplu omenia, chiar cu cheile de gât. 

Azi pășim în dezlegarea de păcate și sperjur,

Ne împinge-n jaf și crimă, tot ce este primprejur. 

Chiar părinții dau exemplul  ruperii de cele sfinte,

Chiar părinții în sutană, nu mai au nimic în minte,

Se dedau la bogăție și destrăbălări lumești,

Cine mai sfințește locul și conștiințele-omenești?

Poate-așa e scrisă cartea devenirilor umane,

Să ne prgătim sfârșitul cu gândirea în sumane

Și cu riscuri asumate de-o gândire infestată

Cu instincte animale, Omule ai fost vreo dată?

În asemănare sfântă, 

Sau te faci de râsul celor, care, viețuiesc dar nu cuvântă!