Perechea

Ce frumoasă-i viața-n doi, într-o lume disperată,

Dar regretele de-apoi, nu te-ajută niciodată.

Ai avut o colivie de dorințe înțelese,

Ai gustat cu bucurie, dragostea ce se va țese,

Dar cu mintea-mbălsămată, de dorințe trecătoare,

Ai rupt vrejul elocinței și-ai stins mugurul de floare.

Cum devin, astfel de fapte, renunțări la fericire,

Nu=ți va spune visu-n noapte, ci fiorul de iubire,

Care l-ai pierdut cu timpul, în destrăbălări deșarte,

Uitând iute anotimpul primăverilor spre moarte.

Ce să-i faci, ambiții oarbe, într-un creier  gol de vină,lană răpciugoasă

Nu mai pot acum absoarbe, relevația divină.

Când ți-ai răscolit orggoliul și-ai vrut alte satisfacții,

Te-a durut vreodată doliul, din mormântul fără grații,

Unde-ai îndesat iubirea ca o blană răpciugoasă

Și-ai plecat spre fericirea, banului din altă casă.