Bogăția

Toate-averile-s din furt, a zis un om uitat de lume,

Poetul nostru de renume,

Cu cinstea lui Venusiană, 

Ne-a spus că apele nu pier,

Doar se coboară și ridică din munte-n șes și-n porți de fier,

Ca domolita Consâziană.

Nu scad la poale de brazi falnici, ca să se-adune în pâraie,

Că le aduce iar pădurea

O binecuvântată ploaie,

Din care curg și nu aiurea,

Ale vieții noi șuvoaie.

Ia banii și să-i faci fluidul, vieții simple omenești,

El scade la cel ce muncește,

La bogătaș mereu sporește,

C-așa sunt legile cerești!

Și cel ce fură mai vârtos,

Va fi mereu un Făt-Frumos.

 

i