Ploaia

Oricâtă ploaie ar cădea, din nori fără prihană,

În vijelii cu vânt turbat, cu soare și cu mană,

În cernere de stropi mărunți, posacă, mocănească,

Nu va spăla și va clăti prostia omenească

Și nu va degresa nicicând mizeria umană!

Oricâtă apă s-ar vărsa pe creștete mizere,

Când gânditorii sunt puțini, săraci, fără avere,

Gunoaiele din jurul nostru și cele dintre noi,

Vor sufoca Planeta mamă cu smog de la război

Și cu poftiri necugetate din propria lor vrere.

Ce-i pasă celui prea sătul și nesimțit în fire,

De semenul de lângă el, de pace și iubire?

Distruge tot, că azi trăiește, cu burta el cunoaște, 

Nu-s  remușcări că mâine sigur și alții se vor naște

Și vor pieri flămânzi de aer în plină otrăvire.