Recviem 

Se scutură nația, se duce poporul, străinii ne seamănă iute ogorul

Și tot ei trec sacii umpluți de bucate, de Tisa și Nistru, pe apucate.

Ne iau minereul și fierul din vatră și aurul, dacică zestre lăsată.

Ne pleacă pădurea în stânjeni pe role în alte palate wikinge, creole,

Se scot din izvoare și vene de sânge în timp ce copilul de foame ne plânge.

Ne seacă rărunchii și inima brează, în timp ce prostimea, în hoarde votează.

Firescu-i apusul, milenii adastă, prea primordială a fost soarta noastră.

Am dat Europei și limbă și trai, e timpul s-ajungem gunoi pe vătrai.

Rămână Carpații cu vârfuri semețe, să fim națiune cin-n să ne-învețe?