Duminica

Duminica-i o zi de-odihnă, de bucurii și veselie,

Când omul iese de la slujbă cu mult mai multă omenie.

Și Dumnezeu făcut-a lumea în șase ere de lucrare,

Apoi s-a odihnit în ziua în care timpul n-avea stare.

S-a așezat în jilț de stele, cu un oftat deoboseală,

Își contempla planet-albastră când și-a dat seama de greșeală.

A lăsat omul să exulte în stăpânirea-a tot ce mișcă

Și a văzut că lăcomia stârnea a gândului morișcă.

”În acest om nu-i duh, ci pofte mânate dintr-un animal,

Îl voi stârpi-n potop de ape, ce va rămâne-n vârf de deal,

Va fi doar omul cu credință, căindu-se dea-l său păcat.”

Dar după Noe, praf pe tobe, același om a renăscut

Cu ochi de Diavol și-a scris soarta, tot buruiană a crescut.